Posts Tagged “Soc cultural”

SOLO. Insula Java. Indonezia. Principalul motiv pentru care am rarit posturile in ultimele saptamani a fost nu faptul ca mi-a intrat laptopul in servis, ci oboseala. Ma confrunt cu insomnie si cu un soi de letargie stranie. Sunt zile in care ma trezesc ca o leguma si umblu pe la treburi ca bezmeticul. Ma intind epuizat, chiar si cand nu am facut mare lucru. Iar in noptile cu luna plina nu mai dorm deloc.

Nu sunt singurul. Si alti bule se plang de problema. Problema nu este noua, am avut-o si prin noiembrie, in ianuarie, iar acum revine. Pe drum in Flores si Timor nu am resimtit-o. Sau poate nu am avut timp si ragaz sa o percep.

Cauze posibile ale zombificarii:

* Meteorologia tropicala – caldura, umezeala, alternare brusca de ploaie extrema si caldura epuizanta. Fiecare individ se adapteaza diferit. Deocamdata schimbarea este continua pentru mine.

* Zgomotul ubicuu si perpetuu. Stiu – aici nu este India – dar adaptarea completa la asalt ramane dificila. Pe deasupra, fiind o tara tropicala, noaptea este deosebit de activa. In Indonezia linistea este rara. O gasesc numai in concertele de gamelan.

* Nutritia indoneziana. Mancarea indoneziana nu exceleaza in vitamine. Sunt multe zile in care mananc precum localnicii. Prea mult nasi goreng sau oribilul mi goreng (taietei instant amestecati in apa fierbinte cu frunze de mustar… mananca indonezienii intr-o veselie).

* Cultural fatigue (care, probabil, le inglobeaza pe toate cele anterioare).

Citeşte mai departe aici »»

Tags: , , , , , , , ,

Comments 4 Comentarii »

SOLO. Insula Java. Indonezia. Termenul de “bule” (lit. albinos) este folosit de multi indonezieni pentru a desemna pe europeni, americani, australieni sau pe strainii cu pielea de culoare deschisa (exista si “bule arab” pentru arabi sau “bule islam” pentru caucazienii musulmani). Este considerat ofensator de multi occidentali, care, evident, nu suporta etichete rasiale, dar altminteri pot fructifica pana la abuz orice discriminare pozitiva. Doar pe asta se bazeaza industria turistica a Asiei de Sud-Est.

Cuvantul nu are, insa, neaparat conotatii negative, si in functie de context poate fi respectuos sau derogator. Indonezienii il folosesc cu placere pentru a sublinia diferenta si il alterneaza liber cu „Mister”. Agentii de paza de la universitate, mari jucatori de sah si oameni veseli, m-au poreclit “The Big Bule”. Evident, datorita dimensiunilor. Ma inteleg bine cu ei si, de cate ori ma apropii de grup aud un “Big Buleeee!”, urmat de un prelung ”Adi Mutuuu!”. Ii salut de fiecare data.

Citeşte mai departe aici »»

Tags: , , , , ,

Comments 6 Comentarii »

Slamet Riyadi

Slamet Riyadi

SOLO. Insula Java. Indonezia. In primele zile in Indonezia am avut o singura problema – orientarea spatiala. Dificultatea a venit din faptul ca totul parea la fel, in orice directie: tarabe, terase ambulante, magazine larg deschise la strada – cu tot ce vrei si nu vrei, bananieri, cladiri neterminate si multe scutere. Cu exceptia cablajului electric haotic, la fel ca in Bucuresti, nimic altceva nu mi-a fost familiar. Pe deasupra, strazile nu sunt intotdeauna drepte, paralele, ori perpendiculare, ci de multe ori sinuoase.

Hartile nu sunt de mare ajutor, localnicii nu le pot citi, iar placute cu nume de strazi nu exista. In general lumea se orienteaza dupa kampung (vecinatate), cartier ori alt reper (piata, moschee etc.) si nu dupa numele de strada, pe care, de multe ori, nici politia ori taximetristii nu le cunosc. O alta dificultate a fost generata de absenta cladirilor inalte dupa care sa ma orientez. Cu exceptia unor hoteluri centrale (Novotel, Ibis etc.), a mall-ului si a unor cladiri de banca, constructiile orasului au unul, maxim doua etaje. Mi s-a dat explicatia ca in trecut nu era permisa realizarea de constructii mai inalte decat palatului sultanului. Motivele actuale tin insa de disponibilitatea financiara redusa a celor ce investesc in constructii. Solo are un singur bloc de apartamente, cu 20 de etaje, inca neterminat, care reprezinta „ultimul racnet” in ceea ce priveste urbanismul local.

Citeşte mai departe aici »»

Tags: , , , , ,

Comments 5 Comentarii »

SOLO. Indonezia. Hotel Gajah Mada. Ora 11:00. De aproape jumatate de ora se aud recitari din Qur’an incrucisate de la doua moschei din zona. In curtea vecina se aude o freza sau asa ceva. De cand am venit aici totul este extrem de zgomotos. Masini, motociclete, pickhammere, in fiecare curte se intampla ceva, se taie, se gaureste, se repara o pompa etc. Obisnuinta cu zgomotele va fi esentiala pentru adaptarea la Asia. Nu mai vorbesc si de cele doua ventilatoare din camera, care duduie incontinuu, inclusiv noaptea.

Pentru moment totul este nou si interesant, chiar si postul AeroporTeve pe care l-am vizionat in aeroport, cu cantece religioase si citate din Qur’an. Mare mi-a fost mirarea sa aud „Morning has broken” a lui Cat Stevens (hippiot convertit sub numele Yusuf Islam) in varianta „Kekasih Allah”, preluata de artistul local Haddad Alwi. Mi-am notat numele si acum am cautat piesa pe net. O puteti asculta mai jos.

Citeşte mai departe aici »»

Tags: , , , , , ,

Comments 7 Comentarii »

SOLO. Indonezia. Hotel Gaja Mada. Ora 08:58. Sunt deja de doua nopti in Indonezia. Aeroportul Soekarno-Hatta, principalul din Jakarta, s-a dovedit a fi mult mai usor decat m-am asteptat. Am reusit sa trec de controale in cateva clipe. In Istanbul am stat mai bine de 2 ore la cozi ineficiente, si am predat bagajele pentru zborul Dubai in ultimul minut. Am retinut totusi ceva important de la amici cu mai multa experienta de umblat prin lume: daca te grabesti, evita cozile cu non-europeni, chiar daca faci, astfel, un compromis moral. Intotdeauna sunt probleme, acte lipsa, verificari minutioase si suspiciuni de imigranti ilegali. Caucazienii au in general acces peste tot, si, de cele mai multe ori, sunt discriminati pozitiv.

Primii pasi in sala de asteptare a aeroportului Jakarta au fost intampinati de doua mari postere, intaiul cu „Welcome to Indonesia”, al doilea cu „Warning: Death penalty for drug traffickers!”. Am fost preluat de comitetul de intampinare, format de cativa coordonatori locali de la Ministerul Educatiei alaturi de alti studenti din Vladivostok, Wisconsin si Hong Kong. Am primit fiecare cate 500 000 de rupii indoneziene (aproximativ 55$), ca buget de start-up.

In Jakarta am dormit la hotelul Bunga-Bunga ( „bunga” inseamna „floare”, iar pluralul in bahasa indonesia se face prin dublarea singularului). Desi eram mort de oboseala, dupa 27 de ore de avioane si aeroporturi, am iesit cu rusii la o plimbare prin oras. Amandoi sunt vorbitori de indoneziana elementara. Vladivostok-ul este principala conexiune comerciala a Rusiei cu Asia de Est si Sud-Est si exista interes real in universitatile locale pentru studiile indoneziene.

Centrul Jakartei, la unu noaptea, pare o adunatura de dughene si cosmelii, cladiri in ruina, ziduri si acoperisui improvizate, nu stii care e terminat sau care e in constructie, canale cu miros dubios, oameni care dorm pe unde apuca, ricse silentioase, bodyguarzi care joaca sah, tineri care canta la chitara in racoarea serii si cate un warung (bucatarie ambulanta), de unde ies mirosuri interesante. Asta iti imaginezi cand auzi expresia “lumea a treia”. Comentariul unui rus m-a amuzat „this is actually uglier than Bucharest”. Am decis sa nu ne riscam stomacurile, cat timp inca nu am ajuns la orasele destinatie, asa ca am mancat chipsuri si baut cola de la supermarket.

Am dormit fix trei ore, dupa care orasul m-a trezit dinainte de rasarit, mai intai prin chemarea religioasa de dimineata, apoi cu vacarmul caracteristic al unui centru urban asiatic de 9 milioane de oameni. Este prima de zi de Ramadhan, o caldura infernala si un moment optim pentru a incepe un an de viata in Indonezia. Habar n-am ce va urma, dar abia astept!

Tags: , , ,

Comments 2 Comentarii »