SOLO. Insula Java. Indonezia. Dupa doua luni de stat in Indonezia, din care o luna de cursuri de limba, pot sa sustin conversatii superficiale in bahasa indonesia. Discut in bahasa indonesia cu oamenii care mananca in warung, cu femeia care imi spala hainele, cu doctorul care imi examineaza otita sau cu javanezii care ma abordeaza pe strada. Pot sa ma prezint, sa imi descriu familia si stramosii, sa cer mancare vegetariana, sa vorbesc despre Europa, sa spun de ce nu ma intereseaza Adi Mutu, sa explic ce ma doare sau sa cer informatii. Inca nu pot sa imi povestesc viata si nici sa spun bancuri, dar ma descurc. Am 4 cursuri de bahasa indonesia pe saptamana si un curs de bahasa jawa – pe care nu cred ca o voi aprofunda.
Invatarea limbii indoneziene
Invatarea bahasa indonesia este un proces interesant. Exista numeroase ajutoare care faciliteaza asimilarea, dar si o serie de provocari. Limba este in principiu usoara si se invata prin vocabular. Bazele le-am invatat in oras pentru ca toata lumea te intreaba aceleasi lucruri (ce fac in Indonezia, cati copii am, cum mi se pare mancarea, oamenii, fetele, ce hobbyuri am, ce religie au oamenii in Romania etc.). Persoanele cu mai putina scoala, cu care comunici mult pe strada, vorbesc intr-un melanj colocvial de bahasa indonesia si javaneza, uneori imposibil de priceput. In principiu reusesti mai des sa te faci inteles, decat sa ii intelegi pe ceilalti. Un lucru care ma fascineaza in Indonezia este lipsa de inhibitie a oamenilor in a se adresa in propria lor limba unui strain. In Bucuresti, cand vezi un asiatic iti vine greu sa il saluti in romaneste, cu formulari de cartier „Salut amice, care-i treaba, ce invarti pe aici?” si apoi sa astepti raspuns. In Java, no problem!
Tags: Austronezian, Bahasa Indonesia, Indonezia, Limbi straine