Pin It

BUCUREŞTI (tranzit). Pentru călătorul pasionat de diversitatea culturală a Indoneziei Regiunea Autonomă Aceh este deosebit de interesantă: zona este foarte particulară etnic, religios, cât și politic. Imaginea Aceh-ului  a fost negativ marcată, însă, global și local, de o suită de evenimente destructive: războiul civil pentru independență și infernalul tsunami din 2004. În plus, cei din afara provinciei tind să discrediteze sau cel puțin să nu înțeleagă Aceh-ul datorită faptului ca aici se aplică sharia – codul de legi bazat pe Qur’an.

Nu am scăpat nici eu de prejudecăți așa ca mi-am planificat în mod special să ajung in capitala Banda Aceh tocmai în mijloc de Ramadhan. „Daca nu acum, atunci când să văd mai bine sharia!?” mă gândeam eu. Mi-am pus problema cu suficientă ignoranță. Altfel, mă întrebam şi cum poate funcționa sharia într-un loc ca Indonezia unde totul este flexibil, maleabil, relaxat și… tropical. Mai trivial spus – cum se pliază un cod de legi al deșertului pe viaţa unor oameni care stau pe plajă, în timp ce le pică peștele în năvod și nuca de cocos în ogradă.

Stereotipii legate de Aceh

Încă din grădiniță, copiii indonezieni învață cântecul patriotic De la Sabang și pân’ la Merauke (Dari Sabang sampai Merauke), ce glorifică întinderea geografică a arhipelagului și dezideratul național al unității “în cuget și simțiri”. În 2011 mi-am făcut damblaua de a călători la Merauke, colonia javaneză din sud-estul extrem al Papua, iar un an mai târziu am ajuns și la doi pași de Sabang, în capitala regionala Banda Aceh, punct extrem de nord-vest al Sumatrei. Diferența culturală dintre Papua și Aceh este ca și aceea dintre… sa zicem Vietnam si Pakistan. Astăzi însă este o singură patrie. Voi reveni imediat la istoria locurilor.

Restul Indoneziei îi privește pe acehnezi fie cu o oarecare disociere temătoare (considerându-i fanatici, teroriști, separatiști), ori cu un respect distant (considerându-i un soi de adevărați musulmani cu care e mai greu să te amesteci). Un musulman javanez bunăoară, sau chiar unul din Sulawesi nu și-ar dori neapărat un sistem de legi sharia, dar acceptă că acesta se potrivește acehnezilor, care sunt “altceva”. Invers, acehnezii, cu un distinct complex de superioritate, se uită adeseori la restul Indoneziei ca la un balamuc religios unde Islamul este corupt cu tot felul de tradiții păgâne. De altfel, soluția razboiului de independență din Aceh (contra Jakartei), terminat acum câțiva ani, a fost o autonomie locală foarte puternică.

Cu numai câteva săptămâni înainte ca eu să ajung in zonă, agențiile de știri internaționale difuzau înregistrări cu un grup de punkiști din oraș care fusesera luați de la un concert, duși la poliție, tunși, stropiţi cu furtunul și puși in genunchi să se spele pe dinți și să se roage. Periodic Jakarta Post mai dă câte o știre-senzație cu raziile făcute de poliția sharia când arestează fete cu pantaloni ori fără jilbab sau când mai dă indicații prețioase cuplurilor de îndrăgostiți ce ies la un suc pe malul mării. Din punctul meu de vedere încălcări ale libertății de alegere sau asociere sunt peste tot în Indonezia. Nimic nu le face mai speciale în Aceh, doar pentru că acolo există o poliție în plus (cea sharia).

Banda Aceh m-a impresionat ca un oraș curat, modern și funcțional, față de ceea ce am mai văzut în Indonezia. Recunosc că pe rețelele de ospitalitate am contactat numai fete, curios fiind cât de deschise sunt la a se întâlni cu un călător de sex opus. Mi-am făcut astfel câteva prietene care m-au plimbat peste tot unde-am vrut în Banda Aceh (și cu care țin legătura în continuare). Datorită lor am reușit să revin cu picioarele pe pământ și să rețin faptul ca am întâlnit oameni ca mine sau ca tine, dar cu opțiuni diferite. Nici unul, însă, nu aprobă în vreun fel aberațiile amintite în paragraful de mai sus.

Am dormit în casa prietenului uneia din fetele pe care le-am contactat. Căpitan în brigăzile anti-tero din Aceh. El și colegii săi au fost compania perfectă pentru discuții despre evenimentele recente.

Istoria sultanatului. De la mirodenii la pacea cu Jakarta

Despre Aceh am aflat prima oară în lucrările lui Aurel Decei, eminentul nostru turcolog. I-am citit cărțile în liceu și îmi amintesc că acesta menționa robi moldoveni și munteni trimiși de Înalta Poartă tocmai în nordul Sumatrei. În perioada sa de apogeu, Imperiul Otoman a controlat (și susținut) inclusiv Aceh-ul.

Importanța strategică și economică a regiunii este evidentă dacă ne uităm pe hartă. A crescut îndeosebi după ce portughezii au cucerit Malacca (1511) și a început goana după mirodenii. În calitate de punct comercial, Aceh-ul a atras comercianți de peste tot din nordul oceanului: India, Oman, Iran, Egipt, Yemen și din mai sus amintitul Imperiu. Profilul Aceh-ului s-a modificat nu numai cultural ci și rasial. Acehnezii arată mai degraba a melanj de sânge indian, arab și malay, decât indonezian. Într-o plimbare prin bazarul central din Banda Aceh e posibil să remarci chiar şi ochi albaștri său ceva păr blond. Probabil urmașii turcilor, portughezilor sau levantinilor care s-au stabilit pe-aici. Am văzut în Banda Aceh câteva străzi cu meșteri de tot felul (frizeri, croitori etc.) care par decupate din Orientul apropiat. Iar oamenii de pe stradă, care îmi văd moaca de dreptcredincios bărbos, nu mă întreabă dacă sunt pakistanez sau arab, ci daca vin de la Istanbul.

Geografic, Sumatra a fost poarta de intrare a Islamului in Indonezia actuala (după cum se poate vedea și la cimitirele din Barus, precum și în existența celei mai vechi dinastii regale islamice din arhipelag, sec. XIII). Această vechime, dar și prezența masivă a comercianților arabi, turci și indieni a făcut ca Islamul să fie mai bine păstrat aici. Spre deosebire de Java, spre exemplu, unde legendarii wali songo (primii apostoli musulmani, unii de origine chineză) au predat ștafeta Islamului către discipoli javanezi ce l-au împletit folcloric cu tradițiile hindu și animiste. Astăzi este zona din Indonezia cea mai dens şi intens musulmană, cu 98,5% din populație aparţinând acestei religii.

Sultanii Aceh-ului au devenit deosebit de puternici, consolidând identitatea culturală și politică a regiunii. Mormintele regale, precum cel al conducătorului Sultan Iskandar Muda (sec. XVII), pot fi astăzi vizitate în inima orașului. Olandezii au controlat doar formal zona și asta numai după ce un lider religios a dat o fatwa care cerea acehnezilor să înceteze ostilitățile. Nici noul stat național Indonezia nu a avut mai mult succes. Jakarta a făcut greșeala să creeze provincia Sumatra de Nord în care i-au pus la grămadă pe acehnezi cu bataknezii creștini. De altfel, susținerea independenței  s-a bazat pe speranța că Indonezia va deveni un stat musulman ce va oferi Aceh-ului un statut politic pe măsură, lucru infirmat de politica laic-naționalist-centralist-socialistă a lui Sukarno. Lovitura de grație a fost dată de Suharto care a înlocuit puterea locală acehneză prin dictatura partidului unic Golkar, iar consiliul islamic din Aceh a devenit doar o filială a Ulamei Indoneziene (Majelis Ulama Indonesia).

Marea Moschee Baiturrahman, simbolul oraşului Banda Aceh

Chiar și după crearea unei pronvicii relativ autonome, războiul a continuat pana în 2004, cu toate componentele – gherilă, sabotaje industriale, atentate, nesupunere civică, trafic de droguri și elemente de genocid, fiind încheiat brutal de o puternică invazie militară indoneziană și de tsunami. Pacea a fost mediată de președintele Finlandei, Martti Ahtisaari, care a şi primit Nobelul pentru asta.

Cum este percepută identitatea acehneză?

Mi s-a părut interesant că principala presupunere ce se face în legătură cu acehnezii este aceea de a li se atribui Islamul ca principal aspect al identității. Se ignoră faptul ca, spre deosebire de restul Indoneziei, regiunea este monoculturală. Identitatea principală, dintotdeauna, a fost etnică și politică (și dupa câte văd, chiar rasială), numai în al doilea rând religioasă. Mișcarea de independență a Aceh-ului (GAM, Gerakan Aceh Merdeka), spre exemplu, a avut interes minim în a se înfrăți cu alte mișcări musulmane, din Indonezia sau din alte ţări. Obiectivul său a fost întotdeauna independența.

Localnicii practică Islamul la modul serios. Aș compara atmosfera cu Brunei sau Ternate. Islamul politic a avut și are un rol de discurs defensiv în relație cu alogenii, fie ei olandezi, britanici și chiar cu cei oficial musulmani precum imigranții javanezi (altminteri mai puțin dotați economic și cu un bagaj cultural diferit).

Un călător european e posibil să perceapă o atitudine a oamenilor din Banda Aceh diferită de obișnuita hlizeală și abureală sud-est-asiatică. Cei cu care am interacţionat au fost mult mai rezervați, atenți, iar dialogurile în general mai substanțiale. Chiar dacă nu sunt așa de abordabili, în general un sentiment de proximitate culturală mai pregnant decât în restul Indoneziei.

Ce face poliția sharia în Aceh?

Sediul este o imensă clădire în mijlocul orașului. Puţină lume ştie ca poliţia sharia are şi membrii femei. M-am învârtit pe acolo încercând să vorbesc cu unul sau alta. Dar fiind Ramadhan toata lumea era în modul de repaus, fără chef de vorbă.

Amicii mei din Banda Aceh mi-au explicat că din punctul lor de vedere legea și poliția sharia (la care ajung fonduri şi de la bugetul național) sunt simboluri ale autonomiei față de Jakarta, racordate la tradițiile acehnezilor. Și bine ar fi să rămână simboluri. Poate că oamenii din satele acehneze nu gândesc la fel. Orişicum, consecințele legislației religioase în Aceh sunt următoarele:
1. O birocrație religioasă devoratoare de buget și plină de oportuniști, care se extinde ca scop în sine
2. O preocupare excesivă cu legislarea moralității şi brigada de vicii (plus apariția turnătoriei)
3. Conflicte și ambivalență juridică față de legea (laică) a statului indonezian

Însă la nivelul cel mai palpabil, al punkistului dus la frizer și al femeii trase în dubă ca să își acopere blugii, lucrurile sunt agravate de calitatea umană a celor care se ocupă de așa ceva – în principiu zeloși fără prea multă carte (teologică sau altfel) și voluntari fără alte moduri de a se realiza decât în Wilayatul hisbah. Modul cum localnicii mi i-au descris pe milițienii sharia m-a trimis cu gândul la poliția legionară sau la activiștii de partid.

Puteți să mă acuzați de sadism ori teribilism, dar aș fi fost interesat să prind o pedeapsă publică. Deși sunt extrem de rare astăzi și, din câte am înțeles, respinse cu repulsie de acehnezii din capitală, mi s-a povestit că sunt un show. Am aflat de la amicii anti-tero că cei pedepsiţi se trezesc să facă cu mâna la public, zămbesc și primesc urale sau aplauze pentru „curaj”.

Panou de evacuare în cazul unui alt tsunami

Parcul principal dedică un monument fiecărei ţări ce a ajutat la reconstrucţia Aceh-ului

“Tsunami-tourism”

Am reusit să evit cuvântul tsunami în titlu, dar nu pot sa nu îl amintesc în cuprinsul însemnărilor. Astăzi, călătorii vizitează nordul Sumatrei-ului pe urmele dezastrului ce a măturat coastele Oceanului Indian, cu aproximativ 170 000 de victime numai in Banda Aceh.

Orașul a fost refăcut, cu multe eforturi și deturnări de fonduri internaționale. Şi acum colcăie de ONG-uri. Banda Aceh arată foarte bine pentru un oraș indonezian. Contrar impresiei generale că totul s-ar datora reconstrucției, trebuie menționat că Banda Aceh a fost considerat, încă de pe vremea olandezilor, cel mai curat și bine structurat oraș din colonie, Aceh-ul fiind în linii mari mai prosper decât restul arhipelagului. Dacă nu ar fi căldura infernală, orașul ar fi perfect pentru plimbări. Mi-au plăcut parcurile largi unde se face jogging, ruinele și mormintele regale, cimitirul olandez, toate întreținute impecabil. La fel și străzile sau piețele pline de viață.

Harta sa include însă o serie de amintiri ale valurilor: muzeul tsunami-ului, parcul recunoștiinței, memoriale, cimitire comune, un vapor adus la 4 km în inima oraș-ului, astăzi devenit muzeu stradal, un alt vapor care a ajuns pe acoperișul unei case ș.a.m.d.. Mi-a fost greu sa reconstitui tragedia și nici nu am căutat neapărat. Amicii mei au pierdut fiecare pe cineva și nu țin să povestească.

Tsunami-ul a intrat în mitologia locului. Fiind Ramadhan am încercat să vizitez și o biserică, să văd care este atmosfera. Am dat peste un pastor care mi-a sugerat că tragicul eveniment nu ar fi fost întâmplător. Data tsunami-ului (de 26 decembrie) i se pare emblematică. În săptămâna anterioară, fanaticii musulmani din oraș au interzis cântecele creștine în biserici și i-au trimis pe creștini să plece să petreacă Crăciunul în alte provincii. În opinia pastorului a fost un semn divin care i-a salvat pe majoritatea creștinilor din Banda Aceh, forțați să plece la rude. Musulmanii, în schimb, văd și ei un semn cu implicații morale. Dar semnele se interpretează dupa nevoi.

Mi-ar face plăcere să mă întorc in Aceh la un moment dat și să iau provincia la pas, prin sate, pana la granița de sud cu bataknezii și celelalte grupuri etnice. Deocamdata mi-am făcut o idee despre capitală.

Pin It
Tags: , , , , , , , , ,
Adaugă un comentariu: