Pin It

Explorînd solul uscat al Lacului Sentarum, Kalimantan, Indonezia

BUCUREŞTI (tranzit). Una din persoanele care îmi urmărește notele de călătorie mi-a sugerat să schimb numele blogului din amplecat.ro în amdisparut.ro. Mulțumesc, sunt bine! Sunt viu şi mă aflu în vacanță la casa părintească din cartierul Berceni. Big Bule stă în bârlog, citeşte, se mai vede cu unul şi cu altul, se uită pe hărți și se documentează pentru destinaţia următoare: estul sovietic al Europei.

Ultimele posturi  de pe blog, publicate în octombrie anul trecut, se referă la luna iulie 2012, când încă mă aflam în vestul Sumatrei. Între timp am mai avut câteva călătorii. Itinerariul este actualizat și poate la un moment dat voi reveni asupra acelor momente. Am ajuns și în Aceh – provincia ultra-musulmană din nordul Indoneziei, unde între altele am aflat și la ce sunt bune semințele de marijuana (dacă nu știați… condiment excelent la curry-ul de creveți), am trecut prin Medan, care mi-a plăcut în ciuda contra-recomandărilor făcute de alţii, am făcut și pelerinajul psihoactiv de pe Lacul Toba, a cărui experiență nu credeam că o să mă captiveze așa de mult, am început să mă interesez de universul malay-tății în Insulele Riau și apoi m-am stabilit în Pontianak, capitala Kalimantanului de Vest. Toată provincia este extrem de interesantă pentru călătorul pasionat de relicve culturale arhaice și viața în relație cu natura.

Aici am cunoscut câteva dintre cele mai fascinante comunități tribale din Indonezia, comparabile cu cele din Papua ori Sumba. Am avut șansa de a lucra la un proiect de cercetare WWF în trei din cele mai izolate sate ale provinciei, ultimele înaintea vastei jungle ce acoperă centrul insulei. Am lucrat cu doua grupuri etnice: Da’an și seminomazii Punan. Ultimii au fost, pe bună dreptate, ostili și protectivi. De la primii păstrez o amintire speciala – am participat la o ceremonie funerară animistă, de-a dreptul psihedelică, în care timp de doua zile s-a băut alcool beram de numai copiii din sat mai erau întregi la minte, s-au bătut frenetic gong-urile, s-a dansat grotesc pe muzică dangdut și am fost umplut de sânge de animale sacrificate.

Între timp am vizitat şi ceva din Borneo (=partea malaeziană a insulei), dacă tot era la o azvărlitură de băţ. Mai întâi Sarawak-ul, unde, comparând cu Kalimantan, te simţi ca în Elveţia, apoi am petrecut Idul Fitri într-un sat malay din Brunei, unde Islamul e treabă serioasă și orice sărbătoare durează săptămâni bune. Am hotărât să mă întorc la un moment dat în Kota Kinabalu, în Sabah, un oraș straniu, multicolor și agitat, ce mi-a plăcut din primele minute, dar unde nu am putut rămâne decăt o noapte.

După doi ani si jumătate de umblat prin arhipelagul indonezian ultima perioadă a fost și cea mai intensă. Prin arhipelag umblă vorba că odată ce începi o relație cu o femeie dayak, aceasta nu se va termina niciodată. Am realizat, însă, că vreau să călătoresc în continuare de unul singur. M-am rupt de Asia o vreme. Destul de brutal.

Am tot felul de destinații în minte însă nu le voi mai menționa pe blog decât în măsura în care mă apropii de ele. Am mai publicat anul trecut un post cu planuri de călătorie post-Indonezia, de când stăteam cu burta la soare în Togean, dar nu am urmărit nici unul.

Pentru viitorul apropiat mă interesează, însă, zona baltica, pe care am început să o cunosc acum trei ani, și Caucazul, unde îmi doresc de multă vreme să ajung.

Pe curând!

Pin It
Tags: ,
Adaugă un comentariu: