Pin It

PONTIANAK. Insula Kalimantan. Indonezia. Cateva sunt reperele vizuale ale oricarui calator ce ajunge in Indonezia. Intre acestea: templele balineze, textilele batik din Java si, in top trei, trebuie obligatoriu sa intre si restaurantele Masakan Padang, cu acoperisuri ascutite Minangkabau si pline de curry-uri multicolore cu lapte de cocos. Nu ai voie sa vii in Indonezia fara sa testezi, macar de cateva ori, mancarea Padang-Minangkabau.

Mi-am inceput calatoria in Sumatra cu aceasta zona. Am sarit peste jumatatea sudica a Sumatrei (un salt de 40 de ore in autobuz) si mi-am inceput explorarea insulei prin orasul Padang. Aici este patria grupului etnic Minangkabau, celebru in Indonezia pentru urmatoarele realizari:

a) o gastronomie legendara, omniprezenta din Papua pana in Riau, despre care am amintit mai sus

b) cultura matriarhala si matriliniara

c) arhitectura traditionala cu coarne de bivol.

Am petrecut patru zile in tinutul Minangkabau, testand specialitati locale, plimbandu-ma printre sate si minunandu-ma de povestile matrimoniale ale localnicilor.

Minangkabau este o zona puternic islamica. Pentru musulmanii din Indonezia, restaurantele Masakan Padang (=Gastronomie Padang) sunt cea mai sigura alegere halal, mai ales in insulele crestine sau in cartierele chinezesti, unde mai scapa in mancare ceva purcel, catel, sarpe ori sange. La fel ca javanezii ce deschid warunguri stradale ori torajanii care lucreaza in administratie, etnicii minangkabau au migrat peste tot in Indonezia (fenomenul merantau = cautarea de oportunitati), de obicei ca proprietari de restaurante Padang pe orice strada din arhipelag. Specificul Padang este ca ti se aduc la masa 10-20 de farfurii cu tot meniul, mananci ce vrei si platesti cat mananci. Totul este ultra-picant si gras. Dar delicios, incat nu te dai batut chiar daca te umpli de lacrimi si sudoare.

Daca te asezi la o masa intr-un restaurant Masakan Padang asa ceva ti se aduce in fata, spre alegere. Cateva specialitati Padang sunt: rendang-ul de vita (o pasta rosie picanta de carne fiarta in lapte de cocos cu tot felul de condimente), curry-urile galben-fluorescente de seafood cu mult kunyit proaspat (radacina de curcuma) sau sambal hijau (sosul prajit de chilli verde). Favorita mea este rendang-ul de jengkol, un curry iute cu o fasole de palmier, care te transforma intr-o bomba chimica. Jengkol-ul este mai temut chiar si decat durian-ul. Mirosul este emanat de corp prin toti porii, iar toaleta devine neutilizabila daca cineva care a mancat rendang a trecut pe acolo.

Oricat de musulmani ar fi, insa, obiceiurile tribale ancestrale raman valabile. Si nu ma refer doar la importanta acordata cateilor (dresati sa apere orezaria), ci la traditiile matriarhale. Amicul meu local, Taufik, mi-a povestit ca inainte de mariaj a semnat un contract prin care a donat sotiei toate proprietarile sale (nu ca avea prea multe, cam totul a fost luat de surorile sale). Desi in ultimii ani s-au infiltrat ceva influente patriarhale arabe, mentalitatea de clan minang ramane la fel de puternica, iar descendenta se face prin fiice. Conform traditiei, barbatii sunt cumparati, iar familia sotiei se poate pune de acord cu alte rude sa le cedeze si lor o bucata de sot. Un tip pe care l-am cunoscut acolo, Ilham, mi-a povestit ca are doua neveste. Cu prima s-a casatorit din dragoste (si i-a donat totul, din dragoste). Si pentru ca e baiat bun, familia sotiei l-a recomandat pentru mariaj si unei verisoare care nu isi gasea partener. E multumit. Acum are doua neveste, face sex cat doreste, iar copiii lui vor fi si frati si veri.

Diverse categorii pentru a exprima relatia de clan

Samande – cu aceeasi mama
Saparuik – cu acelasi stomac
Sajurai – in acelasi clan
Sakaum – in acelasi trib
Sasuku – in aceeasi familie

Dupa cat Masakan Padang am consumat timp de doi ani in Indonezia, idealizand oarecum patria acestor mancaruri, am fost dezamagit de orasul Padang. Este capitala administrativa a regiunii si principalul port in vestul Sumatrei. Dar nimic interesant, cu exceptia faptului ca poti sa mananci mancare Padang de la mama ei. Spre deosebire de versiunea de export, adaptata la gustul javanez (=cu mult zahar) si orientata pe carne, versiunea originala pune ceva mai mult pret pe legume si are o mai mare diversitate de gusturi (inclusiv acru). Este, probabil, singura gastronomie indoneziana care poate intra intr-o competitie internationala.

Aveam sa descopar ca, de fapt, capitala culturala Minangkabau este la altitudine. La fel ca alte triburi importante din Indonezia si minang sunt o cultura montana. Bukittinggi este, de fapt, locul cel mai interesant, iar nu Padang.

Parcul central, construit de olandezi. De fapt, planul orasului este european. De aceea, vizitatorul bule se poate orienta fara probleme in Bukittinggi, luand o pauza de la ghiveciul urbanistic sud-est-asiatic.

Posta din Bukittinggi

Orasul Bukittinggi ar putea castiga usor premiul pentru cel mai atragator oras indonezian. In trecut a fost chiar un important centru turistic, cu backpackeri hipioti facandu-si veacul pe aici. Insa scurtarea vizelor, terorismul si promovarea altor destinatii au pus zona intr-un con de umbra. Pitoresc, inconjurat de trei vulcani, cu temperatura racoroasa, a fost in mod evident baza a olandezilor. Kampung Cina, atractivul cartier chinezesc, este plin de hoteluri ieftine, restaurante, parcuri, flori si zone pedestre. Turnul cu ceas din piata centrala, donat de regina Olandei prin anii ’20 este simbolul local. Dupa independenta, nationalistii i-au adaugat un acoperis minang. Merita notat faptul ca Mohammad Hatta (partenerul lui Sukarno in semnarea proclamatiei de independenta) era etnic minangkabau, nascut in zona. I-am vizitat casa memoriala in Bukittinggi.

Care-i treaba cu aceste acoperisuri? Conform mitologiei locale, intr-un conflict cu niste invadatori javanezi s-a stabilit ca victoria sa fie transata, ca la carte, de o lupta intre bivoli. Sumatranii au avut ideea de a folosi un vitel flamand caruia i-au montat un cutit pe frunte. Acesta a cautat ugerul si a spintecat astfel pantecul masivului bivol javanez.  Etnonimul Minangkabau inseamna „victoria bivolului”.

Zona ofera atractii naturale (cascade, trekking, lacuri vulcanice si incredibila Rafflesia, cea mai mare floare din lume) si rurale. Nefiind interesat de natura, am plecat direct sa gasesc comuna Balimbing. Aici se gasesc cele mai vechi case minang, unele conservate in calitate de patrimoniu, altele folosite de taranii locali. Am surprins atmosfera de sat, din mijlocul Ramadhanului in filmarea de mai jos.

Marea surpriza a fost, insa, orasul vecin Batu Sangkar, ce gazduieste o serie de constructii pitoresti, de la case de oameni obisnuiti pana la impresionantul palat regal Istana Basa Pagaruyung. Ca si in Tana Toraja, arhitectura traditionala furnizeaza modelul pentru o serie de constructii moderne, iar localnicii minangkabau au tot timpul din lume ca sa-si decoreze casele. Fiind musulmani practicanti se tin de interdictia de a avea reprezentari de oameni sau animale si au dezvoltat o serie de modele vegetale multicolore (spre deosebire de musulmanii javanezi care deseneaza tot ce vor – oameni, animale sau monstri cu sapte penisuri).

Palatul Basa Pagaruyung a devenit pentru mine monumentul arhitectonic favorit din Indonezia. Construit in intregime din lemn, impresioneaza prin dimensiuni si detaliile decorative care acopera fiecare centimetru. Nu m-as mira ca la un moment dat sa intre in patrimoniul UNESCO, ca varf al creativitatii si esteticii originale minangkabau.

Destinatia merita cu prisosinta atentia oricarui calator in Sumatra, backpacker sau nu. Uitati-va si voi la acoperisurile astea!

Plimbare prin satul Balimbing, in plina atmosfera de Ramadhan

Galerie foto Minangkabau

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , ,
Un comentariu la “Picant, matriliniar si foarte ascutit (VIDEO)”
  1. Lucian says:

    Extrem de interesant: chiar asa matriliniari si matriarhali acesti Minangkabau tot au si barbati cu mai multe neveste. Pare un paradox, cel putin pentru mine; poate o fi si datorita contactului cu islamismul, care numai matriliniar nu este.

    Cand am calatorit in valea Spiti am aflat ca la tibetani (in Tibetul central, in Ladakh si Spiti) se practica poliandria; poliandria fraternala, mai exact; din cate stiu ei sunt patriliniari, poliandria fiind justificata mai degraba de conditiile economice foarte grele, care reclama ca o familie sa aiba forta de munca masculina cat mai multa.

    p.s. m-am uitat pe Blogosfera de turism, grupul deschis recent pe facebook, si nu te-am vazut pe acolo; ar putea fi util sa arunci si tu un ochi acolo.

  2.  
Adaugă un comentariu: