Pin It

Seara, la joaca langa dragonul Bau-Bau, simbol al sultanului

PADANG. Insula Sumatra. Indonezia. Dupa excursia de o saptamana in Tana Toraja am avut doua optiuni: sa ies din Sulawesi direct via portul Makassar, ori sa ma mut pe celalalt „picior” al insulei.

Pana acum nu am intalnit alti calatori, localnici ori internationali, care sa imi spuna ce se gaseste in sud-estul Sulawesi. Daca am timp, lipsa de informatie este un motiv suficient de bun pentru a purcede undeva. Si, drept sa spun, de cand am venit in Indonezia mi-am dorit sa vizitez micul regat islamic din Bau-Bau, aflat fix in inima arhipelagului. Macar din motive fonetice.

Regiunea este vasta, insa cele mai multe asezari din sud-est-ul Sulawesi sunt concentrate aproape de coasta exterioara a insulei, pe ruta vechiului drum al mirodeniilor, catre Insulele Moluce. I-am contactat pe toti couchsurferii din zona si le-am spus ca vin. Cateva impresii.

Rantepao-Kendari

Din platoul Tana Toraja sunt doua optiuni de a ajunge la provincia Sulawesi Tenggara (Sulawesi de Sud-Est). Fie coboram in sud, si apoi luam vaporul intre „picioarele” insulei (Siwa/WatamponeKolaka), fie pe uscat, ceea ce inseamna un ocol prin nord, de unde tocmai venisem. Nu imi place sa ma intorc pe acelasi traseu, dar am decis ca optiunea terestra (via PalopoWotuLatowuKolaka) merita incercata. Ar fi o ocazie de a vedea toata salbaticia regiunii din fuga unui autobuz vs mai „civilizatul” sud.

Nu sunt multe lucruri de vazut in calatoria de 24 de ore dintre Rantepao si Kendari, capitala Sulawesi Tenggara. Se parcurge o duzina de zone tribal-lingvistice distincte. La nord-est, in Morowali, inca sunt triburi animiste care traiesc in padure (sunt necesare minim 2 saptamani pentru o excursie de trekking in jungla). Pentru calatorul de-a lungul soselei este interesant de urmarit schimbarea in arhitectura caselor si in portul localnicilor. Zona este saraca, iar in afara autobuzelor de cursa lunga si a catorva camioane nu am vazut alte vehicule.

Cea mai mare parte este acoperita de padure tropicala deasa. Soseaua parcurge coasta, iar serpentinele ii condamna pe sarmanii pasageri indonezieni la ore bune de varsat. Dincolo de comuna Wotu si pana la Kolaka nu mai misca nimic. Doar purcei salbatici speriati de autobuz si cate un gura-casca iesit din jungla. Am dormit tun dupa ce partenerii de calatorie mi-au dat o bautura letala, un fel de sampanie toraja facuta din balok, alcool usor de palmier, bere calda (da, au tinut-o pe radiator!) si durian proaspat cumparat dintr-un sat. O reteta excelenta pentru diaree si somn.

Cu unul si cu altul in Kendari

Am ajuns a doua zi dimineata in Kendari, capitala provinciei. Un localnic m-a intrebat in terminal de unde vin. Cand i-am spus ca am coborat din autobuzul de Rantepao, Tana Toraja, reactia a fost „Itu di mana?” (=Asta unde este?). Exemplul perfect pentru fragmentarea tribala din Indonezia si izolarea culturala a regiunii.

Eka, pe malul lagunei Napabale

Ziua am petrecut-o in Kendari la muzeul local, la un centru de tesaturi traditionale si alaturi de cei patru couch-surferi din zona. Pana seara am reusit sa asamblam un grup impreuna cu niste baieti din Kupang (Timor), veniti la o competitie de cor, si cu doua australience, activiste NGO pe teme ecologice.

Fiind unul din putinii bule dintr-un oras ce nu are vizitatori, a fost usor sa imi fac legaturi. Lumea ma abordeaza pe strada. Am cunoscut, spre exemplu, o tipa din arhipelagul Tukangbesi, de origine bajo (un trib maritim nomadic care traieste in barci si in case suspendate in larg ori construite pe recif de corali). Isi face doctoratul despre traditiile bajo. Mi-a oferit o serie de informatii interesante, precum si niste contacte. La o viitoare revenire in Indonezia, zonele locuite de bajo sunt intre destinatiile care ma intereseaza.

Pestera rupestra din Insula Muna

M-am obisnuit ca atunci cand merg intr-o anumita regiune unde nu sunt multi couch-surferi sa contactez si persoane din regiunile vecine, anuntandu-i ce planuri am si spunandu-le ca sunt flexibil si deschis la propuneri. Am cunoscut-o astfel pe Eka, o fata simpatica din Makassar, acum dentista in mica insula Kabaena. S-a potrivit ca tocmai in ziua sosirii mele sa se afle in Kendari ca sa isi cumpere provizii si sa mai respire ceva aer urban. Cum dentistii de prin asemenea zone au mult timp liber, mi-a propus sa mergem impreuna in insula Muna pentru a vizita o pestera rupestra. A doua zi am luat speed-boat-ul KendariRaha, unde Eka a aranjat sa stam la prieteni ai unor prieteni.

Raha este comuna-capitala a insulei Muna, un alt loc unde nu calca picior de strain (bule ori indonezian). Principala traditie din Muna sunt zmeiele. Imense, de peste 1 m, sunt confectionate din crengi si frunze uscate. Localnicii au un festival anual al zmeielor unde mii de tineri si adulti se intrec. Indonezia este intr-adevar un cosmos cultural. Cu cateva zile inainte eram in prospera regiune montana Toraja, unde lumea asuda pentru a organiza scumpe ceremonii funerare. Acum ma aflam in catune sarace de coasta, cu oameni dormind sub palmier, fara nici o grija decat interesul pentru o briza buna ca sa isi inalte zmeiele.

Sunt doua pesteri rupestre langa satul Mabolu. Cea mai ampla este Liangkabori. Se poate face si o mini-expeditie speologica inauntru, pentru cei care sunt gata sa se manjeasca de noroi si cenusa din cap pana in picioare. La gura pesterii am dat peste un grup de tineri localnici care inaltau zmeie, beau alcool de palmier si ascultau manele dangdut. In scurta vreme si-a facut aparitia si juru kunci, pazitorul pesterii. Batranul a primit acum 30 de ani de la primarie sarcina sa aib? grija de pestera si de vizitatori. Salariu nu a mai primit tot de atunci, asa ca donatiile sunt binevenite. I-am dat un pachet de tigari kretek, populare in Indonezia pentru aroma de cuisoare, 20 000 rp (2$) si mi-am trecut numele in buku tamu, cartea de oaspeti.

Din pacate nimeni nu se ocupa de conservare. Alaturi de desenele rupestre, tinerii locali si-au lasat si ei prezenta pentru posteritate. Nu stiu ce comunica aceasta pestera unui specialist. Pentru turistul backpacker este un loc interesant. Sunt cateva sute de desene in rosu cu reprezentarile specifice pentru acest tip de arta: scene de vanatoare, oameni calarind animale, pescari, dar si zmeie. Desenele cu barci polineziene si barci dragon spun cate ceva despre istoria locurilor. Imprimarile de palme mi-au amintit de ceea ce am vazut in Papua de Vest, pe stancile funerare de langa Fak-Fak.

Excursia la pestera ne-a luat o jumatate de zi. Ne-am intors inegriti. Dupa un dus si un somn bun am luat masina (rabla) de Wamengkoli. Am traversat insula pentru a lua vaporul de Bau-Bau, capitala insulei Buton. Eka a pornit spre insula ei, eu am ramas in Bau-Bau.

Sultanatul din Bau-Bau

Sultanatul Buton, cu capitala in Bau-Bau, este intre cele mai vechi regate musulmane din actuala Indonezie. Arborele familiei regale incepe din secolul XIV. Aparitia acestui pol de putere politica si economica s-a datorat mirodeniilor. Portul Bau-Bau se afla la jumatatea distantei dintre alte doua sultanate: Ternate (principalul furnizor de mirodenii) si Makassar (istoric, cel mai important port indonezian). Astazi este singurul loc din Sud-Estul Sulawesi care primes­­te vizitatori. Turistii care ajung in Bau-Bau merg in directia parcului maritim Wakatobi, descris de Cousteau drept cel mai tare loc de diving de pe planeta. Pentru indonezieni, Bau-Bau este un important nod de transport intre rutele maritime ce leaga Java si Sulawesi de Moluce si Papua si prilej de glume. „Bau” inseamna miros (miros intens).

„O inima pentru Bau-Bau”. Am gasit orasul in plin proces electoral

Arhitectura tipica Bau-Bau

Mi-a placut Bau-Bau. Este una din cele mai bine intretinute capitale din Indonezia: curata, linistita, plina de flori si moschei colorate. Orasul este inaltat pe coline, aproape de coasta, cu o vedere perfecta a golfului si coastelor Muna. Fiind oras regal are o atmosfera distincta. Cel mai vizibil aspect al vechimii locului este politetea oamenilor si relativa prosperitate.

Arhitectura tipica Bau-Bau este tributara lemnului. Este un stil cu modele si ornamente specifice. Ananasul, semn al prosperitatii, este inaltat pe toate varfurile. La fel ca si dragonul, simbolul sultanului. Cateva constructii, inclusiv o resedinta regala, sunt realizate fara cuie. Am gasit aceeasi mandrie locala ca si in alte centre monarhice, precum Larantuka (Flores), Sumenep (Madura) sau in sultanatele din Java Centrala. La fel ca in Solo sau Yogyakarta, lucrurile se invart in jurul Kraton-ului, curtea regala, simbol al identitatii, bunastarii si sursa de mitologie. De altfel, in septembrie aici se va organiza Festival Kraton, intrunirea anuala a curtilor regale din Indonezia (cu peste 100 de reprezentanti din cei 400 de regi locali). Identitatea islamica este, de asemenea, importanta. Alaturi de insula regala Bintan, este singurul loc in Indonezia unde numele de strazi sunt scrise si in araba.

Iubitorii de curiozitati arhitectonice gasesc in Bau-Bau una din cele mai intinse fortarete de pe planeta (peste 3 km, mi s-a spus ca are cel mai lung zid inchis din lume, inca nu am verificat informatia). A fost comisionata de sultan si proiectata de arhitecti olandezi si portughezi. Este excelent intretinuta si perfecta pentru plimbari de-a lungul zidurilor.

Voi reveni in Bau-Bau probabil in drum spre satele de nomazi bajo din Wakatobi. Sau daca voi avea vreodata nevoie de un loc calm, in care sa citesc o biblioteca.

Makassar

Dupa o zi in Bau-Bau am urcat in vaporul Pelni in directia Makassar. Cel de-al patrulea oras din Indonezia, Makassar este alaturi de Jakarta si Surabaya, principalul nod de transport si comercial. Frecventa asociere cu cei doi giganti javanezi nu serveste, insa, identitatii orasului. Makassar este o metropola, dar ritmul este dat de intensitatea traditiei islamice si de un oarecare provincialism. Nu m-a mirat faptul ca este primul oras indonezian de asemenea marime in care lumea foloseste pe strada limba locala, si nu cea indoneziana. Un semn ca Makassar este mai putin cosmopolit decat colegii javanezi ori Medan, in Sumatra.

Mormantul sultanului Hassanudin,
devenit post mortem pahlawan nasional (erou national)

Mi-am facut obisnuitele excursii de zi la diverse obiective din oras: vechiul fort olandez, cateva cimitire regale, marea moschee, portul traditional, cartierul chinezesc, mormantul printului javanez Diponegoro (exilat aici pentru rebeliune anti-olandeza).  Makassar este un vechi centru maritim, capitala a grupului etnic bugis. Bugis sunt intre primii navigatori ai arhipelagului, intemeietori ai regatului Gowa, care a primit Islamul incepand cu sec XV. Un fel de fenicieni austronezieni. De altfel, conform traditiei, la nastere, imediat dupa taierea placentei, copilul bugis era aruncat in mare cu indemnul „Du-te!”. Comercianti iscusiti, au intemeiat colonii comerciale peste tot, din Papua pana in Malaezia. La un muzeu local am gasit inclusiv daruri primite de la aborigenii din nordul Australiei, cu care bugis au intretinut relatii comerciale.

Cea mai placuta amintire din Makassar a fost, insa, intalnirea cu amicul Erik, una din persoanele care ma inspira. Backpacker, acum la al doilea tur planetar, plecat din Marea Britanie in directia Noua Zeelanda, de unde va traversa Pacificul spre America de Sud. Nu foloseste avioane. Ii urmaresc calatoria in jurul lumii de vreo 5 ani. Avem interese comune si am ajuns sa corespondam constant. Aici ne-am vazut pentru prima oara, desi intre timp el mi-a cunoscut familia si diversi prieteni din Europa si Asia. Din pacate nu am putut petrece mai mult de o zi impreuna, stand la taclale pe zidurile fortului Rotterdam. Mi-a adus un mic suvenir de colectie, sustras dintr-o camera de hotel nord-coreeana :- ).

Big Bule & Erik

Galerie foto

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , ,
3 comentarii la “Big Bule viziteaza Bau-Bau”
  1. Lucian says:

    Daaa, Bau-Bau suna perfect ca destinatie de calatorie! Asta merita trecuta in CV 🙂
    Iar Erik e tare, noi avem Gagauzia la doi pasi si pana azi nici nu mi-a trecut prin cap ca e asa de usor sa faci un drum pe acolo.

    • Big Bule says:

      Gagauzia, Bau-Bau… locuri deosebite 🙂

      Am fost in Gagauzia in 2008. Pentru cineva care calca in Republica Moldova in scop turistic mi se pare o destinatie interesanta si destul de exotica: parlamentul gagauz cu statuia lui Lenin, universitatea gagauza, soferii de camion din terminalul central care vorbesc un amestec de turca si gagauza.

      Muzeul din Comrat, capitala gagauza, este bine realizat (dar ai nevoie de un vorbitor de rusa, ghizii de acolo nu stiu romana), insa cel mai tare muzeu este din comuna Besalma unde un profesor local entuziast a amenajat o larga colectie etnografica si o sala de proiectie cu filme rare despre cultura gagauza. O alta destinatie interesanta in Gagauzia este comuna (monoculturala) Tvardita din sud, locuita in intregime de vreo 8000 de bulgari, ajunsi in Moldova in acelasi timp cu gagauzii.

      PS: Gagauzia e la 1h30min de Romania

  2. Lucian says:

    Suna fain; sa stii ca mi s-a lipit de creier ideea cu Gagauzia; chiar s-ar putea sa ajung pe acolo, mai incolo.

  3.  
Adaugă un comentariu: