Pin It

In cimitirul din Kete Ketsu

VAPOR PELNI. Ruta Makassar-Jakarta. Indonezia. In Tana Toraja lucrurile sunt clare: traiesti pentru a face ritualuri funerare si ritualurile funerare spun cine esti. Obligatiile ceremoniale ale etnicilor toraja au ajuns astazi sa capete proportii hiperbolice. Daca in trecut elaboratele sacrificari de inmormantare reprezentau o expresie a puterii castelor superioare, astazi au devenit un mod de afirmare sociala si principalul motor al prosperitatii (si stagnarii) zonei.


Tana Toraja este o destinatie obligatorie a calatorului prin Indonezia. Ceea ce Bali reprezinta pentru hinduism, Tana Toraja este pentru cultura tribala. Fiecare kampung (=sat) toraja poate fi privit ca un viu muzeu, plin de constructii cu o arhitectura fascinanta. O simpla plimbare printre sate te transforma inevitabil in martorul unor ritualuri exotice, la fel cum in Bali poti observa religiozitatea locala oriunde iti arunci privirea. Sezonul funerar dureaza in Tana Toraja opt luni pe an, cu momentele cele mai animate in iunie-august, cand se dau concediile functionarilor publici, sau in decembrie, de Craciun.

Turismul in Tana Toraja nu mai este ceea ce a fost in anii ’80 sau ’90. Dupa atentatele din Bali si Makassar a scazut cu 90%, lucru care se vede in hotelurile goale din Rantepao sau Makale. Cu sau fara vizitatori, insa, ritualurile toraja si sangeroasele sacrificari de animale se dezvolta nestingherite. Aici nimic nu este show, ca in alte tinuturi tribale. Aici totul este show-off.

O saptamana in Rantepao

Am ajuns in platoul Tana Toraja dupa o calatorie de doua zile pe ruta Insulele TogeanAmpanaPosoPalopoRantepao. Am calatorit alaturi de Josephine, o frantuzoaica din Singapore intalnita in Kadidiri, care a fost si ea acceptata de gazda mea de pe Couch Surfing. Am avut insa si alte cateva contacte in zona, rude ale prietenilor toraja din Papua. Peste tot unde am fost in Papua am stat cu etnici toraja. Mentalitatea de clan este puternica si, odata ce cunosti pe cineva, ai acces la toata „reteaua”. Ospitalitatea toraja este, insa, foarte incapatanata si nu prea te lasa sa respiri. De asemenea, oricat de vegetarian ori musulman esti, torajanii insista sa gusti bucate traditionale de catel ori de purcel si sa bei balok, vinul usor de palmier cu care isi uda mesele. N-am scapat nici de data asta.

Capitala administrativa a etnicilor toraja este in Makale, insa orasul cel mai potrivit pentru excursii in zona este Rantepao, la 10 km mai la nord, in munti. La fel ca Bajawa pentru etnicii ngada din Flores, ori Wamena pentru highlander-ii papuani, Rantepao are atmosfera unui aglomerat targ tribal, destul de murdar si zgomotos, in care se aduna muntenii ce coboara pe vaile regiunii. Pasar Bolu, piata de bivoli ce are loc la fiecare sase zile, este principalul eveniment al orasului, iar in sate inmormantarile si sacrificarile de cornute.

Pasar Bolu

Case ceremoniale din satul Batu Pune

Hambare moderne

Timp de o saptamana m-am plimbat prin zona (totul este accesibil pe jos), am vizitat situri rituale – megaliti, morminte, pesteri funerare – am participat la o ceremonie de consacrare a unui hambar si, bineinteles, la cateva inmormantari.

Pesta orang mati

In Tana Toraja exista practic doua tipuri de trafic rutier: oameni care vin de la o inmormantare si oameni care se duc la alta. Oriunde te uiti vezi camioane cu localnici, purtand haine inchise la culoare. Claxoanele ce anunta coloana funerara se combina cu guitatul purceilor carati pe motociclete sau mugetele zecilor de bivoli adusi de peste tot din Indonezia, pregatiti pentru taiere. Un bivol bule (albinos) poate ajunge pana la 10 000$.

In autobuze, in piata, la warung-uri oamenii par sa refere un singur lucru: pesta orang mati (=ceremonia de inmormantare). Se anunta unii pe altii ce pesta orang mati se vor intampla in curand, care mai este cursul bivol/purcel sau povestesc pe cine au intalnit la ultima pesta orang mati.

De cate ori am vorbit cu cate un localnic despre ceremonii mi s-a spus cu multa candoare Banyak orang mati! (=multi oameni mor!), ca si cum in Tana Toraja rata de deces e mai mare decat in restul planetei. Decesul unui om inseamna ca timp de cativa ani familia va pregati o inmormantare plina de fast. Iar mortul va petrece inca o vreme alaturi de familie, tinut pana la un deceniu in formol (in trecut mumificat prin afumare), intins in camera sa, ca si cum ar fi cufundat intr-un somn prelung. La banii stransi de-a lungul intregii vieti se vor adauga donatii generoase de la toti membrii clanului, prieteni sau de la cei care au obligatii fata de familie.

Statuile tau-tau rememoreaza figurile persoanelor decedate. In trecut simple sculpturi de lemn confectionate de mesterul satului, astazi reproduceri fidele in marime naturala, facute pe bani grei de artisti din Java sau Bali.

Kitsch si ritual. De ce localnicii toraja pretuiesc atat de mult ceremoniile funerare?

Izolati de munti, imposibil de cucerit de regatele musulmane care au inconjurat regiunea, si aparati de puterea adat-ului (datinii), etnicii toraja au parasit religia traditionala animista de-abia in prima jumatate a secolului XX, cand olandezii au reusit sa implanteze protestantismul. Desi Tana Toraja este una din cele mai crestine zone din Indonezia, obiceiurile pre-crestine raman la fel de importante.

Conform credintelor religiei traditionale toraja, lumea de dincolo este o oglinda a celei de aici. Decesul inseamna o calatorie, in care trebuie luate obiecte, dar si animale sau oameni. Inmormantarile castelor superioare erau insotite in trecut de sacrificari de sclavi. Craniile acestora sunt astazi imprastiate la vedere in siturile funerare.

Organizarea sociala de acum pastreaza inca stratificarea de casta (ce poate fi sparta de cei care parvin ori au succes), iar obligatiile sociale reflecta ceea ce in trecut era un sistem de aliante si vasalitati tribale. Astazi, o ceremonie plina de fast exprima statut social si primeste respectul comunitatii. Existi in masura in care iti permiti sa iti onorezi stramosii si sa iti etalezi relatiile de clan.

Intamplarea face ca la Jakarta l-am cunoscut pe urmasul direct al cele mai importante si puternice familii regale din Tana Toraja: MangontanLebang (este couchsurfer). Mi-a explicat ca, datorita trivializarii ceremoniilor funerare, ramura familiei sale a renuntat sa le mai faca. Astazi prefera sa isi utilizeze prestigiul, relatiile si banii pentru a construi scoli, biserici ori pentru a atrage investitii in zona. Modelul nu a fost, deocamdata, urmat.

Odata ce afli aceste lucruri este interesant sa descoperi ca in Tana Toraja exista si numeroase kampung-uri ale oamenilor fara posibilitati, ce nu isi permit case ceremoniale si nici hambare „de lux”. Aici decesele se consuma rapid in anonimat, iar inmormantarile sunt simple reuniuni familiale cu pastorul protestant care citeste din Biblie. Asta nu inseamna, insa, ca feciorul care astazi lucreaza din greu in Papua nu se va intoarce si va ridica o imensa casa ceremoniala in curtea parintilor. Kitsch sau nu, lucrurile sunt interesante pentru vizitator.

Cimitirul din Lo Ko Mata, sapat in stanca, contine peste 60 de morminte. Este practic un bloc de apartamente funerare.

Petrecerea funerara a unui clan atrage ofrande de la rude si prieteni, atat in bani, dar mai ales in purcei si bivoli. Bugetele rituale depasesc adeseori 100 000$, intr-o tara in care salariul mediu este sub 100$. Puterea familiei si adat-ul fac, insa, totul posibil. Gazda mea, spre exemplu (javanez crestin, casatorit cu o femeie toraja), ce detine o mica afacere forestiera, mi-a spus ca doneaza anual 10 000$ pentru necesitatile rituale ale rudelor. Indiferent daca are sau nu profit, se face luntre si punte pentru a dona suma. O prietena din Rantepao, fata simpatica ce lucreaza la o banca din oras, mi s-a plans ca nu reuseste sa stranga deloc bani pentru un concediu la Singapore. In fiecare an trebuie sa doneze purcei la inmormantarile familiei. Stie ca asta va face toata viata, daca nu va gasi formule de a castiga si mai multi bani. Refuzul participarii inseamna respingerea responsabilitatii si apartenentei la clan, o optiune ce nu poate fi luata in calcul.

Aproape jumatate din etnicii toraja locuiesc si lucreaza, insa, in afara insulei Sulawesi. Fiind munteni muncitori si intreprinzatori, sunt intr-o miscare continua in cautare de oportunitati. Lucreaza in toate domeniile, insa mai ales in functii administrative publice din regiunile crestine (Kalimantan, Papua, Flores, Timor, Moluce de Sud). Banii castigati astfel se intorc acasa si iau directia ceremoniilor funerare. Pentru ca, in Tana Toraja, foarte multi oameni ajung sa moara, iar cultura locala este din ce in ce mai vie.

Galerie foto: cimitire si tau tau

Mormintele traditionale sunt sapate in stancile regiunii. In Kambira insa, cimitirul copiilor (decedati inainte de a avea dinti) este intr-un trunchi de copac, ce inchide in scoarta sa peste 100 de trupuri.

Galerie foto: figuri toraja

Galerie foto: ambient toraja

In Tana Toraja se poate face trekking lejer. Oriunde mergi dai peste sate pitoresti. Oamenii sunt relaxati si primitori. Statutul economic ridicat al regiunii si cultura locala deosebit de mandra inseamna ca nimeni nu vaneaza turistii pentru a cersi bani, bomboane sau pixuri (precum in Flores, Sumba ori Papua) sau pentru a-i pacali (precum in Bali).

Pin It
Tags: , , , , , , ,
2 comentarii la “Tana Toraja. Dintr-o inmormantare intr-alta”
  1. Am plecat — Tana Toraja- Dintr-o inmormantare intr-alta…

    Blog de antropolog. Imi plac headerele….

  2. Big Bule says:

    Mircea, ma bucur ca iti plac headerele.
    Mai degraba backpacker, decat antropo…

  3.  
Adaugă un comentariu: