Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Unul dintre obiectivele calatoriei mele in Liban a fost sa imi fac o idee despre comunitatea religioasa a druzilor. Mi-am dorit sa intalnesc cativa druzi si, eventual, sa vad care este atmosfera din locurile unde acestia traiesc. Comunitatea druza este relativ inchisa, iar doctrina inaccesibila nu doar strainilor, ci si propriilor lor credinciosi care nu sunt initiati.

Ca backpacker, am avut insa o sansa unica, de tip „once in a life time”. In timp ce ma plimbam printr-unul din satele lor din munti, am dat peste inmormantarea sefului spiritual al druzilor din Liban, Siria, Iordania si Palestina, seicul Abu Mohammad Jawad Walieddine. Peste zece mii de credinciosi, delegatii oficiale, ministrii libanezi, trimisi speciali ai guvernelor vecine, emisari din SUA si Australia veniti sa isi aduca omagiul liderului decedat la varsta de 96 de ani.

Pentru calatorul obisnuit, nespecialist (in religie), druzii sunt unul din acele grupuri religioase minoritare, din Orientul Mijlociu, care coloreaza exotismul cultural si anima tensiunile locale cu propriul lor devotament (sau fanatism in unele cazuri) – precum alawitii (in Siria) sau yazidi (in Irak). Altfel, druzii reprezinta si ei impresionanta creativitate religioasa a regiunii. Alaturi de Siria si Israel, Libanul este tara unde se gasesc cei mai multi druzi (aproximativ 5% din populatia tarii).

Cine sunt druzii?

Druzii sunt considerati din exterior drept o secta islamica, din familia ismailitilor (parte a siitilor), de care s-au separat in secolul XI. Datorita faptului ca formeaza o comunitate cu o istorie si o identitate distincta, cand se vorbeste de religiile din Liban sunt tratati separat, listandu-se crestinii, musulmanii si druzii.

Prima comunitate druza a fost creata la Cairo, in 1014, de catre doi mistici persani cu numele Hamza Ibn Ali Ibn Ahmad si Muhammad bin Ismail Nashtakin ad-Darazi (acesta din urma executat de fostii tovarasi pentru idei neconventionale) sub protectia califului Al Hakim bi-Amr Allah. Invataturile druze sunt secrete si comunicate membrilor numai dupa multi ani de initiere (in general dupa varsta de 30-40 de ani). De altfel, comunitatea este impartita in doua: uqqal (maturi, initiati), cei care inteleg si practica doctrina, si juhhal (ignoranti, neinitiati), credinciosi de rand, care respecta regulile impuse de traditie si de elita religioasa, dar fara a cunoaste in profunzime invataturile.

Venerabili druzi

Exista o literatura care trateaza aspecte publice ale doctrinei druze, scrisa de crestini, musulmani sau evrei, precum si de invatati druzi. Se vorbeste de influente crestine, musulmane, zoroastriene si filozofice grecesti. Numele pe care il folosesc ei insisi, al-Muwahhidun („unitarieni”) este tributar, de altfel, tendintelor sincretiste ale secolelor in care comunitatea s-a format. Druzii au o elaborata doctrina a transmigratiei sufletelor prin reincarnare, crezand ca marele calif Al Hakim este prezent printre noi si se va arata la un moment dat. Druzii se autonumesc Ahl al-Tawhid (poporul monoteist).

La fel ca si alte grupuri religioase din zona, precum yazidi ori evreii ultra-ortodocsi, nu se combina prin mariaj cu alte grupuri. Obiceiul dateaza inca din 1043 cand liderii druzi au interzis atat prozelitismul, cat si amestecul cu cei de alte religii.

Druzi in Liban

Fiind considerati o secta schismatica au suferit numeroase persecutii din partea puterilor musulmane din regiune. Incepand cu secolul XII, druzii s-au raspandit din Egipt in muntii din Israel, Liban si in estul Siriei. Datorita loialitatii si darzeniei, au capatat in decursul timpului o mare reputatie militara. Pe teritoriul actualului Liban au fost folositi ca soldati impotriva invaziei cruciate.

Istoria ultimelor secole este marcata de conflicte violente cu crestinii maroniti, iar razboaiele civile din Liban au preluat ceva din aceste tensiuni. In plus, druzii din Israel au constituit principalul grup arabofon care a sustinut statul evreiesc, lucru ce i-a pus in conflict cu restul musulmanilor.

La fel ca celelalte grupuri din Liban, fiecare cu versiunea sa de nevroza etnocentrica, si druzii au un raspuns la intrebarea „Cine a fost primul in Liban?”. Pentru nationalistii druzi, Libanul este o creatie druza. Acestia trimit la guvernatorul otoman Fakhreddine (Fakhr ad-Din al Maan II), un vizionar politic local care la finele secolului XVI a pacificat si unificat politic Muntii Chouf, orase de coasta precum Saida sau Beirut, Valea Kadisha a maronitilor, precum si alte teritorii din actualul Israel, Iordania sau Siria. Acesta a incurajat o politica de cooperare si migratie intre diversele zone, precum si aliante economice si politice cu unele puteri europene. Marele conducator druz Fakhreddine a sfarsit, insa, si el, executat de otomani pentru ca si-a permis prea multe sub mandatul primit.

In Liban druzii traiesc in principal in Muntii Chouf (la sud-est de Beirut), in sate. Dar pot fi vazuti, insa, si in orasele mari, precum Beirut, Tripoli (Trablous) sau Sidon (Saida), recunoscuti dupa mustatile stufoase, portul tipic de culoare neagra si voalul alb al femeilor.

Funeralii druze in Baakline

Pe couchsurfing si prin reteaua mea de amici din Liban nu am reusit sa intalnesc nici un druz, asa ca am plecat in Muntii Chouf. Mi-am propus sa vizitez mica localitate Moukhtara, la 90 de minute de Beirut. Am citit ca aici locuieste una din principalele familii ce conduce comunitatea druza: Jumblatt. Mi s-a spus ca, in fiecare sambata, seful familiei, Walid Jumblatt isi deschide resedinta pentru a primi credinciosi in audienta. M-am gandit ca este un bun moment sa fiu si eu prin zona, respirand aerul de munte.

Dis-de-dimineata, am luat rata de Moukhtara din terminalul Cola, in sudul Beirut-ului. Mi-am propus, initial, sa merg pana in Moukhtara, apoi sa ma intorc pe jos, trecand prin Beiteddine, unde exista un minunat palat oriental, si apoi in Deir Al Qamar pentru a vizita ultima sinagoga intreaga din Liban (devenita Centru Cultural Francez). Ajuns, insa, in Bakaata, la vreo 5 km de destinatie, am fost inspirat sa sar din autobuz si sa ma plimb putin. M-a facut curios linistea aparenta a locurilor, cu putini oameni pe strada, de parca totul era oprit. M-am asezat apoi intr-un mic cafe pentru a savura un falafel cu ayran. Vanzatorul si ceilalti clienti se uitau toti la TV unde se difuza o ceremonie live, cu tot felul de oameni imbracati traditional. Am fost curios la ce se uita si, desi nu vorbesc o boaba de araba, am inteles ca nu departe este inmormantat un mare sef druz. Televiziunea locala transmitea in direct.

Nu mi-a trebuit mai mult. Am sarit intr-un taxi. Zece minute mai tarziu ma aflam la marginea Baakline, un mic oras raspndit pe versantii muntelui, intr-o forfota de druzi imbracati in negru. Soseaua blocata de armata, politie, tancuri, controale de bombe, caini-lup si alte elemente de securitate tipice pentru Liban. Acces interzis vehiculelor si mii de oameni mergand intr-o singura directie. M-am alaturat.

Am parcurs tot orasul pana in dreptul cortului unde credinciosii isi transmiteau condoleantele. Unii purtau steagul druz, cu steaua multicolora in cinci colturi. Am stat acolo ore bune, urmarind ce se intampla. Am intrat in vorba cu cativa vizitatori druzi, desi nici unul nu stapanea prea bine engleza ori franceza. Unul dintre cei cu care am conversat avea dubla cetatenie. Venise tocmai din Israel, dar intrase in Liban folosind un pasaport german. Altul din Venezuela, unde sunt multi libanezi. Aveam sa aflu ca fiecare familie druza si-a trimis reprezentanti. Loialitatea comunitara este importanta in Liban, cu atat mai mult intr-un asemenea moment. Altul cu care am conversat mi-a explicat ca datorita seicului Jawad Walieddine druzii au reusit sa mentina relatii de pace cu celelalte comunitati, fiind cel mai putin afectati de razboiul civil.

Nu am indraznit sa ma apropii de catafalc, dar o imagine impresionanta a marelui lider druz gasiti aici: foto Reuters. N-am reusit sa fac vreun contact mai consistent cu nimeni. Poate ca nici nu era momentul. Am fost un intrus, asa ca am urmarit totul discret, ca pe un show cultural. M-am intrebat, spre exemplu, de ce toti barbatii druzi pasesc la fel. Un mers hotarat de munteni. Din cauza croielii specifice a pantalonilor traditionali? Ori pentru ca sunt crescuti intr-o comunitate inchisa? De ce au aceeasi expresie pe chip? Mima culturala ori gene comune? Am mai vazut asa ceva la Baduy, tribul animist de langa Jakarta, unde toti arata ca fratii.

In Moukhtara nu am mai ajuns, dar seara am facut o scurta excursie pana in Beiteddine ca sa vad frumosul palat. Il recomand.

Ca voyeurist in Baakline am avut parte de o supra-doza de figuri druze. Pana pricep, eventual, ceva mai mult din cultura lor, este suficient. Uitati-va si voi la ce m-am uitat o zi intreaga!

Video

Galerie foto


Pin It
Tags: , , , , , , , , , ,
4 comentarii la “Funeralii druze (VIDEO)”
  1. Big Bule says:

    Uitai sa amintesc un film ce mi-a placut: “The Syrian bride” despre un dificil mariaj druz intre familii care locuiesc de ambele parti ale granitei inchise dintre Israel si Siria.
    http://www.imdb.com/title/tt0423310/

  2. Gec says:

    Bai Horia tare tare acest post, m-a captivat cum (tre’ sa zic) putine din ultimele tale posturi au reusit s-o faca. Super, m-am simtit de parc-as fi fost acolo cu tine, sa sar in taxi si din taxi intre druzi. Excelenta relatare!

  3.  
Adaugă un comentariu: