Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Nu ma asteptam sa gasesc in Liban atata rezistenta cand am spus oamenilor ca ma intereseaza situri Hezbollah. In calitate de turist. „Ce naiba cauti acolo!? Acum mai e si razboi civil in Siria. Don’t go my friend!”.

Daca la Mleeta esti avertizat doar de probleme morale, amicii libanezi si expati mi-au spus ca oricare alte locuri Hezbollah se viziteaza cu asumarea unor riscuri, nefiind obiective turistice, ci religioase si identitare, rezervate sustinatorilor miscarii. Si nimeni nu vrea sa patesti ce i s-a intamplat lui George Clooney in filmul Syriana.

M-am plimbat si prin sudul Beirut-ului, unde se afla cele mai multe cartiere siite, precum si in zona refugiatilor palestinieni Shatila. Ca si in alte situatii, paranoia si refuzul unora de a se informa (nu neaparat first-hand) nu fac decat sa mistifice ori sa trivializeze realitatea. Ma refer in primul rand la expatii cu care am vorbit, caci sufletul libanez este mult prea complicat si greu de patruns pentru a fi redus la conflictele etno-religioase trecute sau curente.

Risc vs perceptia riscului

Cateva zile dupa ce am fost la memorialul Mleeta, am ajuns si la Baalbeck, cel mai impresionant sit arheologic din Liban. Insa gandul nu mi-a stat la zeii fenicieni ori la Imperiul Roman. M-am plimbat printre ruine preocupat si agitat de indecizie – „Ce fac!? Sa merg ori nu in Nabi Chit!?

Din documentarul „The cult of the suicide bomber” aflasem ca langa Baalbeck exista un sanctuar dedicat luptatorilor sinucigasi ai Hezbollah-ului. Nu am reusit sa identific pe net informatia, dar un couchsurfer pe care il contactasem cu doua zile inainte mi-a gasit numele satului: Al-Nabi Shayth (sau Nabi Chit pe indicatoare), locul de bastina al fostului lider al miscarii, Abbas al-Musawi.

Petrecusem ziua anterioara in Qaraoun, in sudul vaii Bekka, iar seara si noaptea in Zahle, orasul crestin al zonei. Toti cei cu care am vorbit, localnici sau expati, mi-au spus ca nu am ce cauta in satul lui Abbas al-Musawi, cu atat mai mult cu cat nu vorbesc o boaba de araba. O libaneza maronita, ce lucreaza la Centrul Cultural Francez, a fost de-a dreptul ingrozita „Tu vas pas la comme ca, tout seul. C’est idiot! Fou! Dangereux!”. Contactele din Beirut si Saida m-au sfatuit ca acolo nu e de mers decat daca am un prieten in Hezbollah, care sa ma ia de mana. E de inteles cand un crestin ori un expat iti spune sa nu calci la Hezbollah in curte, insa nici amicii siiti din Beirut sau Qaraoun nu au fost mai convingatori. Cand stam la o discutie incearca sa ma convinga ca siitii si Hezbollah-ul sunt prietenosi si nu au probleme decat cu sionistii. Daca le spun, insa, ca… maine la ora 10 ajung in Nabi Chit si le cer sa imi garanteze ca totul va fi OK, ezita.

Problema este ca dincolo de intensitatea sfatului, nimeni nu a fost in stare sa imi explice in ce ar consta pericolul. Si, bineinteles, nici unul nu a fost acolo ca sa vorbeasca din propria sa experienta.

Cum decidem?

Principala dilema in asemena situatii este cat de mult te poti increde in ce iti recomanda oamenii. Buna credinta si buna intentie sunt arareori suficiente pentru a asculta sfatul cuiva.

Libanul este o tara in care nevrozele de clan si suspiciunile etno-politico-religioase sunt la cel mai inalt nivel. Insa acestea nu ma privesc neaparat pe mine, turistul din afara tarii, daca stau la locul meu. Am avut deja experienta in Papua Noua Guinee sau Timorul de Est. Daca esti in vale, oamenii iti spun sa nu urci in munti ca acolo sunt canibali care sigur o sa-ti faca felul. Dupa ce ajung in munti, taranii de acolo ma intreaba cum de am scapat viu din vale. Nu trebuie sa mai subliniez ca si cei din vale si cei din munti sunt oameni la fel de ospitalieri (cu mine, in calitate de vizitator).

Si totusi cum iau decizia corecta? Caci daca toti oamenii imi spun sa nu merg, atunci nu ma duc. Nu sunt nebun.

Raspunsul l-am gasit in Baalbeck. Libanul este o tara puternic fragmentata si perceptia asupra lucrurilor se schimba geografic. Precum in atatea alte locuri similare, singurii care iti pot da raspunsul adecvat sunt localnicii. Reactia acestora este cel mai bun indicator. Ei stiu cel mai bine daca esti binevenit sau nu. Sfaturi bine intentionate pot sa primesc si daca stau acasa, in Berceni.

Vanzator ambulant de migdale verzi, porumb si fasole, strigand dupa clienti. O pretioasa sursa (involuntara) de informatie

Dupa ce am terminat cu ruinele, m-am plimbat vreo doua ore prin Baalbeck, intreband lumea unde se afla Nabi Chit. Cumparand falafel, band o cafea, fumand o shisa, mestecand fasole foul, cu soferii de taxi si vanzatorii de suveniruri, in piata s.a.m.d. Toti mi-au aratat directia, mi-au spus cat ma costa autobuzul, unde schimb pentru shared taxi, sau daca vreau pe jos o iau pe camp etc. Subiect banal. Nimeni nu a parut mirat ori intrigat de faptul ca vreau sa merg in Nabi Chit. De fapt, cei mai multi nici nu m-au intrebat ce caut acolo. In cele din urma am mers si la postul de soldati de langa marea moschee si le-am zis pe sleau „I would like to go see the Musawi memorial in Nabi Chit. I’m tourist from Romania. Is it allowed to go?”… „Yeah… just don’t go during the prayers!”.

Era intr-o vineri, ziua in care musulmanii se aduna la marile moschei din fiecare localitate.

Al-Nabi Shayth, satul Hezbollah

Odata ce soldatii au pus capat dilemei, nu am mai zabovit in Baalbeck. Mi-am luat ramas bun de la ruine, urmand sa le vizitez, poate, si altadata, cand voi fi mai receptiv la frumusetile antichitatii. M-am suit in autobuz si, 20 de minute mai tarziu, am coborat intr-un mic rondpoint cu steaguri galbene Hezbollah, pe autostrada inspre Zahle. Acolo m-am suit intr-un shared taxi, alaturi de o femeie tacuta, cu fata acoperita, si un tanar vesel, mare fan al lui Hagi. Taxi-ul m-a lasat direct in fata sanctuarului.

La cativa km de granita siriana, Al-Nabi Shayth, aveam sa aflu mai tarziu, este un sat dedicat lui Set, considerat profet in Islam si, in calitate de stramos al lui Noe, parinte al omenirii actuale. Conform unor traditii, se considera ca aici a fost inmormantat cel de-al treilea fiu al lui Adam. O moschee a fost construita pe mormantul acestuia. Daca in momentul vizitei as fi cunoscut si aceste detalii, as fi incercat sa merg sa vad si moscheea lui Set. Eu am venit, insa, pentru Abbas al-Musawi.

Satul este 100% siit. In fapt este locuit numai de doua clanuri, ale caror nume, Chokr si Al-Musawi, sunt cunoscute in lumea siita ca fiind descendente ale profetului Mohamed. Aici s-a nascut Abbas al-Musawi, influent lider musulman, co-fondator al miscarii Hezbollah, sef al aripii militare, Rezistenta Islamica, si in final lider. A fost eliminat in 1992 printr-un atac al armatei israeliene, alaturi de sotie, un fiu si alti patru apropiati. Carcasa arsa si ruginita a masinii Mercedes, in care a murit, se gaseste astazi in parcarea sanctuarului, acoperita cu doua coroane de flori.

Parcarea complexului. Mercedes-ul in care a fost executat Musawi (tir aviatic israelian). Masina are doua coroane de flori

Tot satul este Hezbollah pana in maduva oaselor. Pe fiecare casa sunt atarnate citate din Qur’an si fotografii ale martirilor, insotite de figuri ale ayatollahilor iranieni. Nelipsitele steaguri Hezbollah, cu pusca ridicata, fotografii cu Ahmadinejad, Bashar al-Assad, Hassan Nassrallah s.a.m.d.

Memorialul mujahedinilor Hezbollah

Mi-am anuntat discret sosirea la portar-ul sanctuarului. „Hello. I am tourist from Bucharest, Romania. Can I visit the memorial of Musawi, please?”. Nici nu s-a obosit sa se intoarca (urmarea un meci), dar a reusit totusi sa imi faca semn cu mana. „Yeah, no problem!”, urmat de neutrul „Welcome!” pe care libanezii il adreseaza strainilor. Cam asta ar fi diferenta intre sfaturile din Beirut sau Zahle si experienta mea de la fata locului. Unii s-au jurat ca mi se va pune un Kalashnikov la tampla, iar ajuns acolo portarul nici macar nu s-a uitat la moaca mea.

M-am asezat pe o banca, in curte, asteptand ca barbatii din memorial sa isi termine rugaciunea. Desi nu este propriu-zis o moschee, sanctuarul poate fi folosit ca loc de shalat. Le-am dat salamalekum la fiecare, pe masura ce au iesit. Intre timp am observat planul complexului si am admirat decoratiunile constructiei. Dupa ce am ramas singur, am dat un ocol pe platou si am fotografiat mormintele eroilor Hezbollah (cei mai multi decedati in atentate sinucigase). Apoi mi-am descaltat adidasii, mi-am scos sosetele si am intrat inauntru.

Mormantul lui Abbas al-Musawi este in centrul constructiei. Pe pereti sunt expuse fotografii ale liderului si cateva obiecte personale. Alaturi, fotografia sotiei si a fiului. Citate din Qur’an pe ziduri, pe jos covoare persane, in directia Mecca un mic pupitru pentru predici si decoratiuni in negru, albastru si verde. Sanctuarul este o expresie a cultului siit al martirilor, iar semnificatia sa este religioasa, nationalist-araba si, evident, politica. Probabil momentul optim in care trebuie vizitat este pe 11 noiembrie, cand se celebreaza ziua martirilor Hezbollah. Data a fost aleasa dupa ziua in care a murit Ahmad Qassir, primul atentator sinucigas din istoria miscarii. In 1982, la numai 18 ani, acesta a lovit o masina cu dinamita de cladirea cartierului general israelian din orasul ocupat Sur, rezultand in 74 de militari israelieni morti.

Am inconjurat memorialul, am filmat si afara si inauntru, am facut poze si nu m-a deranjat nimeni (si nici eu nu am deranjat pe cineva).

Poster cu figurile centrale ale miscarii Hezbollah. In centru: Abbas al-Musawi, inconjurat de mujahedini. La stanga: ayatollahul actual al Iranului, Khamenei, si liderul actual Hezbollah Hassan Nassralah. In dreapta: ayatollahul Khomeini si Imad Mughniyah, militantul Hezbollah despre care se spune ca a omorat cei mai multi americani pana la atentatul din 11/09/2001

La iesire m-am decis sa ies din sat pe jos, pentru a vedea cum e atmosfera intr-un loc considerat suflet al Hezbollah-ului. Am facut discret cateva fotografii, din miscare, fara a duce camera la ochi. Nu departe de memorial, cativa batrani mi-au oferit migdale verzi. Am rontait cu ei, savurand gustul acru-sarat. Nu am reusit sa gasim vreo limba comuna de conversatie, asa ca am schimbat doar zambete si numele lui Abbas al-Musawi. Apoi am dat cu piciorul in mingea unor copii, iesiti la joaca. Nu am vazut prea multa lume. Dupa amiaza de vineri este linistita prin tarile musulmane. Toata lumea sta acasa si se odihneste, dupa rugaciunea de la marea moschee si pranzul in familie.

Am mers pe jos pana cand au aparut postere catolice, intr-un mic sat vecin, enclava maronita. Imaginile cu mujahedini trimisi in rai au fost inlocuite de fotografii cu politicieni crestini, asasinati in conflictele sectare ale Libanului. De acolo am luat un shared-taxi pana la autostrada, iar apoi rata de Zahle.

Am povestit detaliat excursia amicilor care inainte mi-au dat sfaturi prietenoase. Nu am schimbat convingerile cuiva. Nici nu mi-am propus. Am fost doar curios in a culege reactii. Cineva m-a intrebat daca as trimite un alt turist in Nabi Chit. Recomand memorialul. Este interesant pentru calatorul prin Liban. Dar decizia de a merge acolo trebuie luata de fiecare dupa ce considera ca s-a informat suficient. Contactul cu temerile altora si cu paranoia, imediat contagioasa, face parte din experienta acestui loc.

Inauntrul sanctuarului

Galerie foto Nabi Chit

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,
Adaugă un comentariu: