Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Daca New Guinea are maceluri tribale, New Britain catastrofe vulcanice, iar Bougainville razboi civil, ce-a de a patra insula majora din Papua Noua Guinee este intruchiparea linistii absolute.

Relativa izolare si absenta facilitatilor turistice (care nu lipsesc in apropiatul Rabaul/Kokopo din New Britain) tin vizitatorii departe de Noua Irlanda. Insula contine, insa, tot ceea ce iti inchipui cand te gandesti la universul tropical – cocotieri, miros agreabil de mare, flori, colibe traditionale de plaja, nisip alb si fin dar, mai ales, oameni relaxati care par sa isi duca existenta intre pescuit, siesta de dupa-amiaza si jocul de carti de seara. Vizitatorul este deranjat numai de catre zambete si, ocazional, cu cate o nuca de cocos, daca transpira prea mult. Altfel, daca vrei sa te intinzi sub un palmier si sa privesti toata ziua catre orizont… nici o problema!

Mi-am incheiat periplul in Papua Noua Guinee cu o saptamana petrecuta in cele doua localitati ale insulei: comuna Namatanai, unde am participat la festivalul mastilor, si linistita capitala tropicala Kavieng. Mi-am luat o bine meritata portie de inot, snorkelling, mese copioase cu crabi fierti in lapte de cocos si odihna la umbra, pe plaja.

Cele patru insule pe care le-am vizitat in PNG.
Comuna Namatanai marcata in mijlocul New Ireland

Paradisul tropical din New Ireland

Am ajuns pe New Ireland traversand cu o barca cu motor canalul St. Georges si insulele Duke of York pe directia Kokopo (New Britain) – Namatanai (3 ore). Transportul pe ruta este zilnic.

New Ireland este o fasie de uscat de 360 km din Marea Bismarck. Triburile din est si vest sunt separate de lantul muntos Schleinitz, care strabate insula precum o coloana vertebrala. Oamenii traiesc, insa, pe coasta. Sunt un melanj rasial-cultural de melanezieni si polinezieni, pacifici si binevoitori. In buna traditie a Pacificului, se vorbesc 44 de dialecte si limbi (una izolata, iar restul din familia austroneziana).

Acum 100 de ani, New Ireland a fost o importanta colonie germana, plina de plantatii de cocos. La fel ca si in Bougainville (si in ciuda relativei izolari geografice) nu pot sa nu remarc faptul ca oamenii sunt putin mai „luminati” decat in mainland-ul New Guinea (sa fie probabil libertatea pe care le-o ofera marea!? poate si trecutul colonial, in proximitatea capitalei germane din Rabaul, ori penetrarea catolicismului).

Singura infrastructura a insulei este soseaua „Franz Boluminski Highway”, dupa numele unui satrap colonial prusac ce a facut militarie cu bastinasii, punandu-i sa transforme potecile in drum pentru vehicule. La sud de Namatanai insa, nu exista, decat padure, rauri, sate si poteci pe sute de km patrati. Cei care vor sa se piarda la tropice au oportunitatea optima pentru asa ceva. Nu se va moderniza nimic prea curand.

Lipsa masinilor, peisajul magnific de litoral si siguranta fac locul perfect pentru o excursie cu bicicletele de-a lungul „autostradei Boluminski”. John, gazda mea din Namatanai, mi-a oferit o bicicleta, asa ca mi-am petrecut diminetile plimbandu-ma prin(tre) sate, iar dupa-amiezele cu grupurile tribale de la festival. Singurii straini pe care i-am intalnit in New Ireland au fost trei pensionari francezi, care faceau trekking prin padure, testand gratare de peste, apa de cocos si punand localnicii sa le cante.

Nu exista decat o singura directie (cam ca in nord-estul Ciprului) asa ca, dupa festival, am facut autostopul catre Kavieng, in punctul cel mai nordic al insulei. Kavieng este singurul „oras” propriu-zis al insulei si capitala a provinciei. La fel de pitoresc precum Vanimo, din mainland, si la fel de prietenos precum Buka. Aici trag vizitatorii care, de regula, vin la scufundari in canalul dintre New Ireland si New Hanover. Altfel, tensiunea infractionala pe care o resimti in capitale de coasta precum Wewak, Madang sau Lae este inexistenta. Localnicii se plimba alene si joaca golf peste tot in oras.

Nu intamplator, Kavieng pare construit in jurul unui mare parc-teren de golf. Aici isi petrec timpul localnicii, atunci cand nu merg la biserica sau nu pescuiesc. Este capat de lume unde viata curge fara extreme.

Namatanai Mask Festival

Din pur noroc m-am sincronizat cu festivalul local al mastilor, organizat cu ocazia zilei nationale din Papua Noua Guinee. Festivalul reuneste ritualuri tribale din New Ireland intr-o incercare de a pastra diversitatea culturala specifica, de a creste potentialul turistic al insulei si, probabil, de a mulge niste bani de la bugetul regional. Am fost singurul strain, prin urmare tratat cu toate onorurile – loc la tribuna, Coca-Cola de la frigiderul oficialilor s.a.m.d.

Desi insula a fost in intregime evanghelizata, kastom-ul, traditia tribala inca nu a murit. Din pacate, insa, multe din ritualuri nu au mai fost practicate de 15-20 de ani, iar festivalul mastilor din Namatanai va ramane singurul loc unde acestea vor fi pastrate.

Mastile, ce reprezinta spirite ale stramosilor, sunt o marca importanta a regiunii. Exista o mare varietate, de la sculpturi de lemn puse pe cap, pana la costume elaborate cu frunze, crengi, legaturi de cochilii dispuse in forme stranii. Ritualurile au fost interesante, chiar si in calitate de „spectacol” tribal. Pe langa invocarea stramosilor si a spiritelor, am vazut un soi de teatru traditional cu scene canibale si chiar un saman hermafrodit drogat care si-a imprastiat vrajile asupra spectatorilor.

Am petrecut cinci zile urmarind pregatirile, grupurile de singsing venind din sate, sesiunile de bodypainting si evenimentul in sine, alaturi de o puzderie de localnici curiosi. Mi-a facut placere sa calc pragul caselor. Am acceptat numeroase invitatii sa mananc si sa ma relaxez in casele si curtile oamenilor din Namatanai.

Sper ca o eventuala crestere a vizitatorilor straini sa nu modifice frumusetea si linistea locului. Recomand o excursie in New Ireland iubitorilor de cultura tribala, familiilor cu copii, iubitorilor de natura, pasionatilor de trekking si biciclism, si celor care vor sa se odihneasca pe malul oceanului.

Galerie foto

Atasez si cateva filmari de la eveniment. Sunt HD – High definition si pot fi urmarite in Full screen. Enjoy!

Masti simbol ale provinciei New Ireland

Dans de purificare, realizat de femei

Clipul meu favorit.

Dans cu sulite

Nu lipsit de o anumita gratie a miscarilor.

Masti stranii ale barbatilor

Dans al femeilor (si pasarilor gigant)

Dans al barbatilor

Urmariti-l pe tipul cu “cravata” de frunza galbena.

Atmosfera generala de la festival

Dans cu masti

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , ,
Un comentariu la “Festivalul mastilor din Namatanai, New Ireland, Papua Noua Guinee (VIDEO)”
  1. MA. Omid says:

    hello Dear Horia , to nice blog and nice videos , success for you.

  2.  
Adaugă un comentariu: