Pin It

Sefu’, faci o poza la cowboy!?

SOLO. Insula Java. Indonezia. Pentru vizitatorii care ajung in Indonezia, insula Madura, agatata undeva in nord-estul Javei, ramane un nume obscur, ce nu justifica modificarea traiectoriei in sau dinspre Bali. Pentru javanezi, Madura este ceea ce Sardinia este pentru italieni: un loc plin de capre si rurali temperamentali, rednecksi cu tot felul de traditii bizare, pastrate in izolarea culturala a insulei.

Madurezii formeaza unul din cele trei grupuri etnice si lingvistice care locuiesc in Java (sundanezii in vest, javanezii in centru, iar madurezii in insula cu acelasi nume si in est, unde au fost adusi de olandezi ca muncitori pe plantatii). Madurezii sunt renumiti drept mari cutitari, facatori de farmece, creatori de licori ce stimuleaza potenta si buni frizeri (practic nu exista nici o frizerie in Indonezia care sa nu aiba cuvantul “Madura” in vitrina). Traditiile culinare madureze se regasesc pe toate strazile arhipelagului sub forma frigaruilor Sate Madura sau a supelor Soto Madura. Iar madurezii sunt mari creatori de probleme in programul de transmigratie indonezian pentru ca adeseori se linseaza cu localnicii.

Din cele 20 milioane de etnici madurezi din estul Javei,
doar aproximativ 3-4 milioane traiesc pe insula Madura

Am tot asteptat o ocazie de a vizita insula, la numai 6 ore distanta de Solo. Finala anuala a curselor traditionale de boi madurezi, din capitala provinciala a insulei, Pamekasan, a fost momentul potrivit. Avertismentele de calatorie nu au lipsit de la amicii javanezi binevoitori, care mi-au spus sa am grija: “Hati-hati! Orang Madura kasar sekali!” (“Ai grija! Oamenii din Madura sunt foarte badarani!”). Madurezii nu sunt obisnuiti cu strainii si sunt iuti la manie. Iar daca nu le place moaca mea imi pot face o vraja si raman olog. Sau impotent.

Insula este destul de exotica. Reprezinta un teritoriu monocultural, foarte musulman, incomparabil mai “ortodox” decat Java. Nu exista turisti. Localnicii primesc un vizitator cu suspiciune, dar si cu o curiozitate maxima. Sarong-ul si pitji-ul (“basca” musulmana) sunt imbracamintea de baza a barbatilor, iar femeile poarta toate jilbab. Totusi, nu as vrea sa fiu femeie bule in Madura. Un fotograf neamt intalnit la cursele de boi tocmai iesise dintr-o bataie cu localnici care i-au atacat nevasta. Studentele din Surabaya cu care m-am intalnit pe acolo au primit si ele atentie… excesiva de la privirile si mainile taranilor madurezi.

Cursele de boi din Pamekasan

Madura este renumita pentru cursele de boi, karapan sapi, care anima satele insulei intr-un adevarat campionat. Localnicii investesc bani grei, sudoare si multa patima in septel si campionat. Si le plac la nebunie palariile de cowboy. Vacile, taurii si boii de curse sunt un simbol major al statutului social. In jurul stadionului din Pamekasan fiecare bou participant este insotit de un alai complet de cateva zeci de persoane care petrec, mananca si socializeaza, avand grija ca pretiosul animal sa fie in forma. Ansambluri traditionale de gamelan madurez canta incontinuu, se fac descantece, boii sunt decorati cu ciucuri, spalati incontinuu, parfumati, hidratati. Li se face vant cu evantaiul, li se sufla pana si sub coada, unde pielea este julita cu mare grija, doar cat sa se ajunga la carne, fara a distruge tesutul. Am vazut chiar un proprietar care lingea ochii boului, nu stiu daca din afectiune sau din convingeri magice.

Aveam sa descopar ca nu cutitul este obiectul purtat de barbatii madurezi, ci foarfeca (de fapt “forfecuta”). Madurezii sunt niste esteti ce aranjeaza tot ce le pica in mana. Parul vacilor, coada, penele pasarilor, florile din curte, buruienile de pe strada. Nu m-a mirat faptul ca satele sunt pline de arbori bonsai. Scena barbatului care sta cu foarfeca si taie crengute, frunze ori fire de par a devenit obisnuita pe parcursul calatoriei in insula.

Cursele in sine dureaza doar 4-5 secunde, dar pregatirea fiecareia poate ajunge pana la 30 de minute. Boii nu pornesc pana cand proprietarii tipicari simt ca momentul este potrivit. Cand se da startul, cateva zeci de oameni alearga in spatele boilor si fac vacarm, incercand sa ii sperie. Perechile de boi sunt calarite de un adolescent, care ii loveste pe fese cu un bat cu spini.

Spectacolul este intens, iar politia trebuie sa dea cu biciul pentru a potoli si trimite oamenii inapoi in tribune. A fost prima oara in Indonezia cand am fost fluierat de mase (pentru ca politistii m-au discriminat pozitiv pe mine si pe cativa amici bule). Ne-au tras afara din multime, apoi au inceput sa trosneasca cu batele si biciurile pe trupurile spectatorilor care navalisera pe teren.

Dupa patru ore de urmarit ritualul de competitie si ingramadeala intre trupuri am decis ca am asimilat suficienta cultura madureza si am plecat mai departe in insula. Dincolo de curiozitatea culturala, m-am simtit ca la un balci aglomerat din Ardeal, inconjurat de tigani gabor cu palarie.

Sumenep, micul Solo din Madura

Nici o calatorie in Madura nu ar fi completa fara o vizita in extremitatea estica a insulei. Sumenep este fosta capitala, port olandez si resedinta a familiei regale madureze. Este unul din cele mai placute orase din Java, poate chiar din Indonezia. Strazile largi, curate, cu arbori ordonat plantati, imi amintesc de alt orasel pitoresc, amenajat de olandezi: Cimahi, langa Bandung. Sumenep este relaxat, de-a dreptul mediteranean – plin de case vechi cu ziduri albe, flori, oameni linistiti, totul fiind acoperit de o caldura tropicala asupritoare. Locul este interesant pentru fuziunea de traditii javaneze si arabe, caracteristice Madurei, cele din urma mult mai puternice decat in Java.

Masjid Jamik, marea moschee din Sumenep

In Sumenep am locuit la Sutam, singurul couchsurfer din oras. Familia si prietenii sai au fost compania ideala pentru mine. Pasionati de cultura madureza, m-au ajutat sa vizitez cateva locuri ce m-au interesat. Am petrecut ore intregi discutand despre traditiile insulei. Agus Tinus, profesor ce lucreaza la prima istorie a Sumenep-ului, mi-a fost ghid.

Casa in care am stat a fost un important punct de intalnire al sustinatorilor lui Sukarno, iar fiica acestuia, Megawati Soekarnoputri, i-a pasit pragul adeseori. Am aflat, astfel, ca inflacaratul temperament madurez s-a manifestat si in politica. Insula a sustinut in unanimitate miscarea pentru independenta indoneziana, iar, mai tarziu, a dat un mare numar de revolutionari comunisti (in consecinta si repercusiunile armatei impotriva madurezilor au fost brutale).

Marturie a vechiului regat, inrudit cu cel din Solo, sunt kraton-ul, palatul azi devenit muzeu (destul de decrepit), frumoasa moschee Jamik, construita acum 250 de ani in stil javanez, dar mai ales cimitirele regale Asta Tinggi, in care traditiile magice si arhitecturale hindu-javaneze au fost suprapuse de elemente arabe si europene (catolice).

In calitate de capitala culturala si religioasa, cu vechi legaturi javaneze, orasul se considera deasupra vestului salbatic si restului rural al insulei. Din cate am observat in mediile in care m-am invartit, anumiti oameni practica si apreciaza aici conceptul javanez de “halus” (“delicat”). Nu mi s-a parut deplasata expresia „Sumenep Solonya Madura”, conform careia Sumenep ar fi pentru Madura ceea ce Solo este pentru Java.

Desi exista o importanta minoritate crestina, precum si ceva hindu, orasul se mandreste cu faptul ca nu a avut niciodata conflicte inter-religioase. Lucrul este interesant, cu atat mai mult cu cat in Madura lipsesc chinezii. Suspectez ca totul se datoreaza inflexibilitatii madurezilor – ce intra, este binevenit, ce nu intra… nu intra!

Altfel, mi-a placut la nebunie muzica madureza, care foloseste instrumente gamelan, alaturi de tamburine si instrumente de suflat arabe si indiene. Insa, nimic asemanator cu sunetul duios din Java. Aici totul este percutie si viteza.

Portul Sumenep, satele din zona, plajele impecabile (precum cea din Lombang) sau sutele de insule paradis tropical din sud sunt destinatii perfecte pentru iubitorii de exotic „off the beaten track”, la doi pasi de Bali sau Java Centrala. Deocamdata, insa, nimeni nu calca pe acolo, nici indonezian, nici strain, desi Madura este bine conectata de Surabaya prin podul Suramadu, si de estul Javei/Bali (portul Jangkar) de ferry-ul zilnic Dharma Kartika. Probabil pentru ca exista suficient adevar in reputatia insulei. Aceia care vin aici trebuie sa manifeste o toleranta mai mare la interactiunile cu localnicii, care pot fi extrem de directi si insistenti.

Olteanca si cowboy madurez

.

Galerie foto Karapan Sapi Pamekasan

Galerie foto Sumenep

Video Madura

Imagini din ambianta competitiei, de la antrenamentul pentru cursa si corturile unde se canta si se petrece.

Lansarea unei perechi de boi si navala spectatorilor.

Grup de copii la festivalul orasului Sumenep.

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,
3 comentarii la “Vacarii din Madura (VIDEO)”
  1. Gunsmayer says:

    salam kenal dari kami masyarakat sampang madura
    terima kasih telah mepopulerkan tradisi budaya kami
    terima kasih 🙂

    • Big Bule says:

      Terima kasih!

      Aku keliling sedikit di Madura dan aku paling senang di Sumenep. Kotanya menarik untuk budaya dan sejarah. Semoga Sumenep menjadi lebih terkenal di tahun tahun depan untuk orang dari luar Madura (termasuk orang Indonesia yang tidak tahu bagaimana di sana).

      Aku tidak rencana ke Madura tahun ini. Mungkin saat lain di masa depan.

  2.  
Adaugă un comentariu: