Pin It

Zambet tipic pentru Bougainville

NAMATANAI. Insula New Ireland. Papua Noua Guinee. De regula, cand stabilesc itinerariul unei calatorii, imi propun sa ajung si in zonele unor minoritati etnice, religioase, culturale etc. Intr-un loc precum Papua Noua Guinee este dificil sa aplici o astfel de logica. Totul este un mozaic de culturi tribale. Oriunde mergi te regasesti in mijlocul unei “minoritati”. Exista totusi o exceptie. Insula vulcanica Bougainville, situata in extremitatea estica a tarii, difera substantial de rest. Apartine geografic, ecologic, rasial si cultural de arhipelagul Insulelor Solomon. Cand am aflat ca zona are si o directie separatista, dupa un conflict armat de 10 ani (1989-1999), am stiut ca destinatia este pentru mine.

Infrastructura in Bougainville este ca si inexistenta. Putinul de la un moment dat a fost distrus in razboi. Daca ajungi aici, este foarte probabil sa fii singurul turist de pe insula. O calatorie in Bougainville inseamna DIY 100%, iar relatia cu localnicii este esentiala. Ador asemenea locuri. Ca si in alte situatii (sudul Timorului de Est, Papua indoneziana), am primit gama obisnuita de avertismente de la persoane bine intentionate – “Sunt gherile in jungla!”, “Razboi civil!”, “Strainii nu sunt bineveniti!” – pe care nu le pot califica decat nonsens. Nu am incredere in astfel de mesaje, decat daca vin de la persoane care au fost acolo si pot descrie situatia din propria mea experienta. Putinii care au calatorit pe insula au avut numai lucruri bune de povestit (=scris pe net, caci nu am intalnit pe nimeni care sa fi fost in Bougainville). Altfel, destula panica si paranoia, de care nu are nevoie nimeni.

Primul lucru care te frapeaza la localnicii din Bougainville este culoarea pielii. Sunt, din cate stiu, singurii oameni care au pielea neagra ca smoala, nu cafenie, precum in Papua sau Africa. Cativa mi-au spus cu autoironie “we’re the darkest tribe on Earth”.

Dupa zece zile petrecute in Bougainville, insula a devenit unul din locurile mele favorite. Mi-am facut foarte multi amici. Te surprinde cand intr-o lume in care fiecare familie a fost martora unor atrocitati, gasesti atata ospitalitate, calm si delicatete. Oamenii intalniti, foarte primitori, ma fac deja sa ma gandesc la o intoarcere. Iar femeile, teribil de atragatoare, m-au imbolnavit. Dupa ce imi termin turul planetei vin aici sa-mi gasesc nevasta.

Criza din Bougainville

 

Stiu ca nu multi au auzit de Bougainville. Locul este cam departe. O scurta prezentare cred ca este necesara.

In verde – arhipelagul Insulelor Solomon. In rosu – Bougainville.
Restul – Papua Noua Guinee. In sud – Australia

Apartenenta insulei la statul Papua Noua Guinee este rezultatul tranzactiilor intre puterile coloniale. Tot asa cum olandezii, germanii si britanicii au trasat o linie, taind Papua in doua, unii trezindu-se mai tarziu indonezieni, altii supusi ai coroanei, la fel s-a intamplat si cu arhipelagul Solomon. A fost impartit intre germani, care au primit Bougainville, Buka plus niste atoli, si britanici, care au luat ceea ce astazi formeaza statul Insulelor Solomon.

Descoperirea unor importante zacaminte minerale pe insula a dus la deschiderea unor exploatari australiene. La fel ca in numeroase alte cazuri, exploatarea miniera s-a facut in lipsa totala de respect pentru localnici. Ilegalitatile din preluarea terenurilor, sistemul apartheid de pe teritoriul minei, absenta compensatiilor, lipsa de interes a companiei pentru discutii si distrugerea mediului au inflamat intreaga insula. Dupa declarearea independentei Papua Noua Guinee, in 1975, cerintele localnicilor din Bougainville s-au amplificat pe toate planurile – economic (compensatii), politic (independenta) si ecologic (mentalitatea traditionala din insula are un respect deosebit pentru natura). Mina de cupru Panguna din Bougainville, una din cele mai mari de pe planeta, a ajuns sa contribuie cu 45% din bugetul tarii. Insula a fost, insa, cea mai saraca provincie din PNG, nebeneficiind de nici o investitie. Cu toate acestea, ca si in alte parti ale PNG unde au fost baze germane si o puternica prezenta catolica, zona a ramas semnificativ mai dezvoltata (cultural). Calatorul observa asta in primul rand in modul cum gandesc si se comporta localnicii.

Triburile din Panguna, avand portavocea in liderul Francis Ona, initiaza, in 1989, o serie de actiuni de sabotaj, ce culmineaza cu ocuparea minei si evacuarea intregului personal. Bougainville Revolutionary Army (BRA) incepe un conflict separatist de aproape un deceniu, initial sustinut de toata “frunza si iarba” din insula. Elemente locale incep, insa, si vanatoarea de straini, in primul rand a chinezilor, proprietari avari de magazine, si a australienilor, considerati niste scursuri. In paralel, lupta cu armata PNG devine un conflict rasial intre localnicii “black skins” si orice alt imigrant “red skin”. Trupele PNG, sustinute de consilieri australieni, armament american si soldati din Fiji nu a reusit sa controleze situatia. Aducerea unor mercenari britanici (“the Sandline affair”), anterior implicati in razboaiele din Angola si Siera Leone, pentru o tentativa de a asasina conducerea BRA, a adus multa rusine pe obrazul guvernului PNG si nu a facut decat sa atraga atentia internationala asupra conflictului.

Probabil cel mai sinistru aspect a fost izolarea totala a insulei timp de 10 ani, in care nimic nu a intrat sau iesit de acolo. Teritoriul a fost practic abandonat de PNG si lasat in mijlocul unui razboi civil, declansat datorita lipsurilor economice, pe fondul abuzurilor si rivalitatilor de clan. Vincent, un tip pe care l-am cunoscut in Kokopo, mi-a povestit ca blocajul l-a prins ca student in mainland, in orasul industrial Lae. S-a ascuns la prieteni. Triburile soldatilor omorati in PNG organizau periodic raiduri de cautare a “black skins” in mainland. Timp de un deceniu nu a putut sa se intoarca ori sa telefoneze acasa, iar cand s-a intors, si-a gasit familia in cimitir.

Troita catolica pe insula Suhano

A intrat in legenda faptul ca, in perioada izolarii, localnicii au inlocuit benzina pentru barci, camioane si generatoare cu uleiul de cocos. Entuziastii occidentali cu idei ecologiste si anti-imperialiste au denumit rebeliunea separatista din Bougainville “The coconut revolution”, iar diverse NGO-uri si grupuri de misionari au sustinut financiar si logistic miscarea, cu trafic din Insulele Solomon.

Astazi, Bougainville are statut de regiune autonoma (Autonomous Region of Bougainville / Autonomous Bougainville Government), cu presedinte, parlament si politie, iar PNG a promis organizarea unui referendum pentru independenta. Se stie deja ca toti localnicii vor sa aiba stat al lor. Viitorul insulei depinde, insa, de redeschiderea minei Panguna, pazita cu strasnicie de rebeli pana in momentul in care se va negocia un deal echitabil.

Adoptat in Bougainville

Am petrecut 10 zile pe insula. Cu cateva ore inainte de a ajunge in capitala, Buka, nu aveam nici o persoana de contact. Am invatat, insa, ca, in PNG, lucrurile se aranjeaza de la sine, odata ce soliciti ajutorul. Am avut norocul ca in aeroportul din Kokopo (New Britain), in tranzit, sa intalnesc o doamna din Manus Island, care mi-a facut cinste cu un pranz. Mary m-a pus in legatura cu matusa ei, Josephine, proprietara a unui magazin in Buka. Josephine l-a sunat pe Simon, seful administratiei locale din Wakunai, Bougainville, care l-a randul sau m-a pus in legatura cu oameni din sate. Mi-am creat astfel un itinerariu.

Initial am vrut sa merg si in sudul insulei, cu un prieten al Josephinei, pentru a vizita un camp de fiare vechi japoneze din al doilea razboi mondial. Dar cum avertismentele primite au fost convingatoare, nu m-am deplasat. Doua factiuni rivale, sponsorizate neoficial de guvern si de BRA, continua presiunea, pentru a crea o stare artificiala de criza.

William si Josephine m-au ajutat sa imi fac primele contacte pe insula.
William este localnic, iar Josephine din insula Manus, polineziana.

Satul Kakasipa din tinutul triburilor rotokas a fost baza mea in Bougainville. Aici a inceput razboiul civil si tot aici s-a semnat acordul intre triburile insulei. Am fost gazduit de Joshua si de familia sa. Am umblat prin catune si am fost hranit cu ghiveciuri de legume fierte in lapte de cocos. Oamenii sunt primitori. Ador satele tropicale. Ma simt ca acasa intr-o coliba de bambus, spalandu-ma la rau si mancand alaturi de familioane cu 20-30 de membri, urmarit de tot felul de gura-casca. Dar cel mai mult mi-a placut ca am fost adoptat ca un membru al familiei. Femeile mi-au facut si spalarea rituala, turnandu-mi apa in cap, cantandu-mi si sapunindu-ma, semn ca sunt binevenit in trib. Au curatat impuritatile “de afara”.

Ziua cea mai interesanta, insa, a fost aceea in care am fost invitat la o nunta traditionala rotokas si am urmarit ceremonia de pregatire, femeile gatind bucate, spalarea cu ierburi din rau si discutiile dintre cele doua clanuri. Voi pune cateva filmari imediat ce ajung la un broadband.

Toata lumea vorbeste engleza asa ca nu a fost dificil sa interactionez. Fiecare om de peste 25 de ani are propriile sale povesti cu jungla, gherila, precum si tragediile personale. Am petrecut cel mai mult timp cu Titus si Thomas. Titus este pastratorul ritualurilor comunitatii (oficial este catolic, dar in ceremonii are rolul de preot traditional), iar Thomas un lider local. Fost luptator BRA alaturi de Francis Ona, a reprezentat triburile sale la semnarea acordului de incetare a focului (Lincoln Agreement din Christchurch, Noua Zeelanda). Mi-au povestit o multime de lucruri interesante.

Doua zile am urcat pe Mt. Balbi (2800m), cel mai inalt pisc vulcanic din Bougainville, cu un peisaj fantastic. M-au insotit Luc si Derick, baieti din sat, care au defrisat poteca. Am vazut in sfarsit ce inseamna jungla. Nimic din ce am vazut pana acum la tropice nu se compara cu abundenta vegetala de aici. Totul este dens, umed si fiecare planta te impunge ori taie. Am inteles de ce BRA nu a putut fi infranta. Am campat o noapte pe munte, intr-o coliba construita pe loc din bambus si frunze de palmier. Mi-am invatat lectia de trekking pe munte, in jungla. Data viitoare ma voi gandi de doua ori.

Dar nu m-am plictisit. In padure, l-am cunoscut pe Petrus, omul care a construit bomba ce a scos din uz centrala electrica a minei Panguna si care a declansat criza. Acesta mi-a povestit ca a folosit un amestec de sulf de pe Mt. Balbi si explozibil recuperat de la proiectilele japoneze care abunda pe insula, totul conectat la o baterie de masina. Mai tarziu, a construit arme alaturi de Francis Ona, folosind ceea ce a ramas in depozitele din al doilea razboi mondial. Au fost ajutati de un inginer adus din Somalia. Mi-a parut rau ca nu am venit cu o camera de filmat pentru a documenta povestile de gherila si viata din jungla. M-a distrat ca diversi m-au intrebat daca sunt irakian. Moaca mea cu barba de dreptcredincios musulman le-a amintit unora de irakieni strecurati pe insula in anii ’90, in timpul conflictului, pentru a-i invata cum sa construiasca radiouri cu panouri solare.

Mi-am facut ceva tovarasi, iar in cele din urma am regretat ca nu am alocat timp pentru o vizita la mina Panguna. M-am lasat dezinformat de niste afaceristi australieni care mi-au spus ca rebelii nu permit accesul nimanui. Exista diverse posibilitati de a merge acolo, atat cu cei de la ONU (care m-au vazut facand autostopul si mi-au oferit un loc in masina), cu politia locala, cu cerere directa la un sef tribal sau chiar cu cei de la armata revolutionara BRA, care sunt incantati sa escorteze un turist. Oamenii sunt extraordinari si ofera mult respect unui musafir. Nici o clipa nu am simtit ca siguranta n-ar fi deplina.

La plecarea din capitala, Buka, l-am cunoscut pe Camillus, fratele lui Joseph Kabui, presedintele regiunii autonome, imediat dupa conflict. Un tip jovial si mistocar, ce face afaceri cu benzina in Insula Lihir. Incantat ca am petrecut ceva timp pe Bougainville a dat cateva telefoane. Drept urmare, pana la finele calatoriei in Papua Noua Guinee voi primi cazare gratuita in insulele New Britain si New Ireland. Am inceput deja bine, cu doua zile intr-un resort din Kokopo, cu orhidee, vedere spre mare, acces nelimitat la restaurant si la bar. Pacat ca nu beau :).

Nu pot decat sa recomand Bougainville iubitorilor de spirit tropical. In ciuda avertismentelor, locul este deosebit de agreabil si pasnic. Veti pleca de aici cu agenda plina de noi numere de telefon, adrese de email si cu multe experiente inedite.

Amici din Buka. Sunteti de acord ca femeile din Insulele Solomon sunt frumoase?

Copii din Kakasipa, venind de la biserica

La stanga: Tadius, fost luptator de gherila. A fost seful transmisiunilor radio ale armatei revolutionare BRA. A primit training de la ingineri irakieni si somalezi. La dreapta – Camilus Kabui, militant pentru pace. Fratele sau, Joseph Kabui, a fost presedinte al Regiunii Autonome

Galerie foto Bougainville

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
11 comentarii la “Backpacker in Bougainville”
  1. VeIonut says:

    Mi-ai vazut visul cu ochii. Cand eram in scoala generala si am auzit de Insulele Solomon, am zis ca e un loc bun de mers 🙂

  2. Cornelia says:

    Mi-a placut asa de mult acest post. Ce interesant trebuie sa fi fost prin jungla…. 🙂

    Ionute, felicitari ca ti-ai vazut visul cu ochii (lui Horia:-)

  3. Gec says:

    Bai, neaparat sa ne chemi la nunta, da? 🙂 Abia astept!

  4. pax says:

    aplec palaria, maxima pizma si respect! 😛

    daca ai cumva timp la intoarcere si treci prin ibukota, Romania pare sa aiba un consul onorific in PNG, fa-i o vizita, probabil se plictiseste :))

    • clif says:

      @Pax,

      Pizma maxima, ca sa vezi si tu cum e…

      Liviu

    • Big Bule says:

      Salve Alex!

      Fonetica puternica in cuvantul “pizma”.

      Am trecut trei zile prin capitala. Inainte de a pleca in Papua am citit pe situl MAE cum ca Romania are consul in PNG, dar ambasada din Jakarta coordoneaza. Am scris la Jakarta si dl. ambasador mi-a raspuns ca nu este la curent cu nici un consul roman in Papua Noua Guinee. A ramas sa vada de ce situl MAE detine asemenea informatii. Ramane sa vedem si noi 🙂

      M-as fi dus, cum sa nu, sa mancam o mamaliga tribala.

  5. […] cand mina Panguna era deschisa, aveau vizitatori de weekend, australieni care urcau pe Balbi. Razboiul civil din Bougainville a alungat, insa, pe toata lumea. Prezenta mea acolo le-a dat ceva sperante ca in anii urmatori vor […]

  6. […] Noua Zeelanda. Atasez doua clipuri filmate in capitala provinciei Bougainville (Papua Noua Guinee), micul oras Buka de pe insula cu acelasi nume. Va puteti face o mica idee […]

  7. Anca says:

    Am vizionat filmul ,, Mr.Pip,, apoi am căutat informații despre insula Bougainville (în lb.română). M-am bucurat enorm când am citit acest articol!!!

    • Big Bule says:

      Buna anca. Ma bucur ca ai ajuns la articol. Bougainville este o destinatie minunata. Una din putinele in care ma voi intoarce. Nu stiam de filmul Mr. Pip. Il voi cauta. Iti recomand si documentarele despre Bougainvill – sunt vreo 5 (incepand cu “Coconut revolution”).

  8.  
Adaugă un comentariu: