Pin It

MT. HAGEN. Insula New Guinea. Papua Noua Guinee. Cand amicul si gazda mea Cliff a aparut cu warpaint pe fata si mi-a spus “take all your stuff, we leave now, clan war has started” nu am stat sa ii cer detalii. Mi-am facut bagajul rapid si am sarit in masina. Ne-am plimbat timp de trei ore prin oras cautand un loc unde sa stam, dar fie alte rude fugisera si ele, fie locul nu era sigur. La fiecare cinci minute primea cate un apel telefonic sau cate un SMS cu amenintari cu moartea. M-am refugiat la un hotel si in ultima saptamana acolo am stat (malaria m-a tinut la pat). Am inteles, insa, mai bine istorisirile sale despre razboiul tribal care i-a fortat intreg satul sa se mute unde locuiesc acum.

L-am sunat pe John, contactul meu din satul Iwanda, regiunea Tari, la 10 ore in vest, unde intentionam sa merg. Acesta mi-a spus ca este fugar, casa i-a fost incendiata, iar tribul inamic le-a invadat pamanturile. In ziar am citit ca in orasul vecin, Mendi, s-a lasat din nou cu razboi tribal.

Razboaiele tribale sunt la ordinea zilei in “highlands”, regiunea muntoasa din inima insulei New Guinea. Unele sunt spontane, altele sunt planificate. Motivele nu mai conteaza, orice scanteie inflameaza rivalitati ancestrale ori dispute triviale. Pentru localnici, razboaiele tribale sunt ca rubrica meteo (=spune-mi ce zi este, si eu iti spun unde e razboi tribal).

Descoperita in anii ’30, ceea ce se credea a fi un teritoriu “mort”, cu padure si stanci, s-a dovedit a fi cea mai dens populata zona din Pacific. La fel ca si in highlands-ul din partea indoneziana (despre care am scris aici), omul alb a descoperit in munti o societate complexa, cu mii de triburi, practicanta a agriculturii, intr-un ciclu neschimbat de multe mii de ani. Goana pentru aur a schimbat dinamica highlands-ului, localnicii intrand in contact cu sistemul occidental de comert. Conflictelor traditionale locale, pentru pamant, femei sau onoare s-a adaugat intre timp si interesul pentru profit, iar expeditiile de pedepsire au fost suplimentate cu raiduri de jaf, hold-upuri de autobuze sau taxe de protectie. Evident, politica este o alta cauza de razboaie tribale. Fiecare trib isi sustine candidatii cu maceta.

“Zona de razboi”

Pentru vizitatorul care ajunge aici pentru prima oara, Mt. Hagen, capitala provinciei Western Highlands si, ca marime, al treilea oras al tasii, pare un oras in razboi. Camioane blindate, autoturisme particulare cu grilaje la geam, sarma ghimpata peste tot, garduri de protectie cu curent electric, agenti de baza in magazine care ghideaza oamenii cu batele, filtre de control, patrule cu arme automate, munti de gunoi, dar mai ales mii de oameni care stau in asteptare. Ce fac toti acesti oameni de pe strazi? Spectacolul este fascinant, dar nu stai prea mult sa il admiri. Te misti repede si mergi unde ai treaba.

Situatia nu este, insa, rezultatul conflictelor tribale, ci al banditismului. E dificil sa iti dai seama cine iti sunt prieteni si cine dusmani, mai ales daca stai cu paranoia in vizor. Orasul respira haos si faradelege. Albii nu sunt tinta conflictelor tribale, fiind protejati de localnici. Ei sunt vizati numai de catre raskali (banditi). Regula de baza este: daca mergi pe strada nu porti nici un bagaj, iar daca raskalii te opresc, le oferi calm ce ai pregatit in buzunar pentru ei.

Nu este blackmetalist, ci doar un tribal din PNG highlands la supermarket

Daca unele traditii s-au estompat, cea a razboiului tribal s-a amplificat. Practic fiecare trib se afla in conflict cu altele. In mentalul local, responsabilitatea pentru orice actiune in calitate de persoana privata ori publica este colectiva, iar orice dauna trebuie compensata cu supra-masura. Daca un doctor ti-a ranit pacientul intregul trib al doctorului este vinovat. Daca saptamana asta nu vin pensiile, intregul trib al oficialului de la pensii este vinovat. Intr-o societate complet nefunctionala precum cea din Papua Noua Guinee, orice problema escaladeaza la nivel tribal intr-o fractiune de secunda. Pana in anii ’90 inca se mai practicau forme rituale ale conflictului. Barbatii triburilor se aliniau fata in fata si incepeau sa isi arunce ofense si acuze. In momentul in care atmosfera se incarca suficient de mult si cineva nu mai rezista, incepea lupta fizica. Diversi calatori obisnuiau sa filmeze razboaiele tribale de la distanta, tot asa cum localnicii se uitau in anii ’40 la australienii in lupta cu japonezi. “Distractia” s-a terminat odata ce, pe langa sulite, macete sau arcuri, in razboaiele tribale au aparut si grenadele.

Mi s-a povestit ca in satele Agibu si Amosa, dupa zeci de ani de razboaie tribale, femeile s-au pus de acord sa ucida nou nascuti de sex masculin: mai putini barbati, mai putini oameni care sa duca in spate conflictul. Nu se stie cati prunci au murit timp de 10-15 ani.

Pentru amicul Cliff, un om normal, ca mine si ca tine, situatia este sufocanta. Mi-a marturisit de cateva ori disperat “I don’t want more security, I only want privacy!”. De regula pentru orice om care a facut o scoala superioara si care a primit o slujba intr-o firma sau in administratie, situatia tribala devine insuportabila. Obligatiile de clan sunt terorizante, fiecare avand responsabilitatea de a sustine financiar sau in alte feluri pe oricine din familie (iar familiile sunt imense aici – unchii sunt tati, matusile mame, verisorii de orice grad sunt frati). Dincolo de teroarea propriului lor clan, persoanele cu educatie sunt vizate si de triburile inamice. In timpul studiilor la Universitatea Nationala din Port Moresby, Cliff a scapat din cinci tentative de asasinat organizate de un trib inamic. Exista o intreaba obsesie cu asasinarea oamenilor educati din tribul inamic, din cauza temerii ca acestia vor primi slujbe, salarii grase, iar cu banii isi vor inarma clanul.

Politia, ca orice alt simulacru de institutie din Papua Noua Guinee, este incapabila sa faca ceva si, dupa cum mi-a spus cineva, “it’s the only place where raskals find a job”. Echipajele se multulmesc sa asigure perimetrul in cazul unui razboi tribal, sa evacueze mortii la morga si ranitii la spital sau sa stea sa mestece betel nut asteptand ca totul sa se termine.

Orice conflict ce implica un om alb sau o institutie straina genereaza automat cereri de compensatie imense. Dwayne, un amic expat ce lucreaza in Mt. Hagen pentru o mare firma internationala de turism, se afla in mijlocul unei negocieri cu doua triburi. Acestia cer compensatii dupa ce masina firmei a omorat doi oameni. Politia nu se amesteca, asemenea situatii sunt lasate exclusiv pe mana relatiei dintre tribul care cere si cel care plateste compensatia. Dupa ce un sfat al batranilor din highlands a decis suma ce trebuie platita in compensatie, urmeaza presiunea a zeci si zeci de membrii ai tribului care vin sa ameninte cu moartea si sa isi taie partea lor din plata.

Highlands-ul nu este un loc vesel. Cei mai multi oameni sunt prietenosi, ca peste tot in Papua Noua Guinee. Dar aici este mai greu sa scapi de paranoia. Localnicii sunt fiecare implicati in cel putin un conflict tribal, iar atrocitatile pe care fiecare le-a vazut la viata lui determina avertismente continue. Situatia este hopeless.

Razboinici Asaro

Masti horror

Daca v-ati intrebat cum arata omul padurii 🙂

Festivalurile tribale din Mt. Hagen si Wabag

In mijlocul acestei atmosfere tensionate, australienii au avut, acum 50 de ani, ideea de a organiza un festival al triburilor, ocazie cu care sa aduca fata in fata grupuri de singsing din provincie. Eforturile pacificatoare si bunele intentii cu care festivalul a pornit nu si-au gasit vreo finalitate, dupa cum am vazut. Pe de alta parte, evenimentul a devenit, alaturi de festivalul din Goroka, cel mai important show cultural din Papua Noua Guinee. Sute de performeri sunt invitati sa aduca tot ce au mai bun in costumatie, dansuri si tot soiul de ritualuri tribale intr-un mega show de stadion. Pene, oase, cochilii, masti, bodypainting cu lut si culori minerale, arme traditionale, fluiere, tobe, koteka se desfasoara intr-un spectacol de culoare tribala incredibil.

In capitala provinciei vecine (Enga), micul oras Wabag, are loc un festival similar, daca nu chiar identic pentru ca o buna parte din participanti se rotesc intre evenimente. L-am preferat pe cel din Wabag, datorita atmosferei mai personale si caracterului pronuntat etnografic. Cel din Mt. Hagen are un aer de serbare oficiala, de la cimpoaiele scotiene cu care incepe totul, pana la defilarile performerilor si gardurile care blocheaza accesul publicului larg.

Desi evenimentele sunt moderne in conceptie si prezentate ca realizari turistice-culturale, principiul de desfasurare este pre-modern. Am calatorit la amandoua alaturi de Ati Citron, antropolog si profesor de teatru de la Universitatea din Haifa, pe care l-am cunoscut la festivalul crocodililor din Ambunti. M-a luminat asupra unor lucruri din fata ochilor. Mi-a povestit, spre exemplu, despre multifocalitate (=in evenimentele traditionale, premoderne, participantii desfasoara simultan activitati diferite in spatiul de ceremonie).

Ca vizitator occidental esti discriminat pozitiv si poti intra, chiar si fara bilet, in perimetrul de spectacol pentru a vedea performerii de aproape, filma sau vorbi cu acestia. Timp de cateva ore pe zi, timp de cateva zile, fiecare grup isi demonstreaza traditiile ceremoniale, dansand, cantand sau executand ritualuri in spatiul stadionului. Te poti plimba de la razboinici Asaro, acoperiti cu noroi si purtand cele mai grotesti masti, la grupuri solemne de huli wigmen, cu peruci si machiaje elaborate sau la dansatoare din Goroka, femei grase in sanii goi, luciosi, unsi cu uleiuri vegetale, purtand la gat coliere din cochilii imense.

Spectacolul este interesant si merita efortul unei calatorii in Enga sau Western Highlands, daca va descurcati cu paranoia si nu dati peste vreun conflict de clan. Eu sunt multumit ca am participat la cele doua festivaluri. Dar nu ma voi intoarce prea curand in Highlands.

Galerie foto Hagen Show & Wabag Show

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
8 comentarii la “Razboaie si festivaluri tribale”
  1. mihai says:

    Unele poze chiar inspira teama ,nu??’

    • Big Bule says:

      Unii arata periculos, dar highlanderii se poarta politicos si candid. Este o placere sa vezi cat de delicati pot fi. Numai sa nu inceapa conflictul tribal cand lumea inebuneste.

  2. clif says:

    Poate detaliezi experienta razboiului. Te-ai simtit in nesiguranta? Cum ai scapat? S-a terminat razboiul? Victime? Un fel de stirile de la ora 5. (care acum sunt la orice ora)

    • Big Bule says:

      Salve Liviu,

      Experienta razboiului!?

      Mult spus! Nu am mai nimic de detaliat, pentru ca nu am avut vreo legatura cu conflictul. Iesind din sat am vazut oameni cu macete si bate adunandu-se. Macetele sunt obisnuite, dar cand apar si batele stii ca lumea nu pleaca sa defriseze o poteca.

      Te-ai simtit in nesiguranta?

      Da si nu. Oamenii albi nu sunt vizati. Nu razboiul tribal e pericolul pentru vizitator. Dar in highlands e o stare de tensiune perpetua. Cand vezi multimea de oameni de pe strazile din Mt. Hagen, sute de oameni toti cu ochii pe tine, unii te urmaresc pas cu pas – cei mai multi din curiozitate, altii ca sa te protejeze, 1% ca sa te jefuiasca – intri intr-o stare de alerta continua. Nu m-am simtit in nesiguranta cand m-a evacuat din sat. Eram oricum agitat dupa o zi petrecuta in oras cu zeci de oameni urmarindu-ma. De aceea nici nu am mai continuat calatoria spre zonele tribale din centrul PNG. Am vrut doar sa ies la ocean unde oamenii sunt relaxati. Mi-a fost de ajuns cat am stat cu malarie in balamucul din Mt. Hagen, unde am iesit la spital cu garda de corp.

      Cum ai scapat?

      Nu am fost in pericol. Am facut turul satului si al orasului in masina, cautand un loc pe la rude unde sa stau. Dar toate persoanele de incredere erau fugite, fie de frica, fie ca sa isi protejeze familiile. Cand incepe un conflict toti membrii unui clan sunt potentiale victime, indiferent in ce oras sunt. In cele din urma, pe la vreo 1 noaptea i-am spus sa ma lase la un guesthouse in oras. Nu ma intreba de ce nu am propus asta de la inceput – mi-a luat ceva timp sa inteleg ce se intampla, iar Cliff era ocupat non stop cu telefoanele cu amenintari si alerte la rude. Dupa ce m-a lasat la guesthouse, Cliff s-a dus la politie (e om scolit, asteapta institutiile sa isi faca treaba), dar de acolo i-au dat cu flit. Nu au ce sa faca atunci cand incepe un conflict de clan.

      Victime?

      Oameni spitalizati, case arse, oameni fugari. Se sparg capete, dar nu incep seriile de asasinate decat atunci cand totul se inflameaza bine. In orasul vecin, Mendi, s-a lasat cu morti, insa.

      S-a terminat razboiul?

      Ca toate conflictele din zona ramane deschis. Nu se termina niciodata. Se poate dezamorsa temporar, daca batranii clanurilor se aduna si stabilesc compensatii reciproce. Incepe din nou cand un membru al clanului face ceva unui om din alt clan. Asa functioneaza highlands-ul din PNG de sute/mii de ani.

      Imi pare rau pentru situatia lui Cliff. E un tip pe cinste. Nu vrea decat sa iasa din acest cosmar tribal.

  3. clif says:

    Mi se pare un calvar viata acestor oameni… Doar cei precum Cliff il percep ca atare sau nimanui nu ii convine situatia? Cum vad ei viitorul copiilor?!

    Cum de ajunge sa se perpetueze o asemenea stare conflictuala? De fapt, intrebarea este, oare cum de am reusit noi, (vesticii/ceilalti/whoever), sa depasim acest moment? (ma gandesc ca de-a lungul istoriei am fost si noi intr-un stadiu de neincredere reciproca; poate densitatea de populatie era mult mai mica…).

    Alt aspect: exista viata dincolo de triburi? din ce povestesti politia nu se baga. Aceasta politie reprezinta oamenii normali, pe care ii si protejeaza?

    Bafta!

    • Big Bule says:

      Salve again,

      In general pentru persoanele care ies putin din lumea clanului/tribului, viata poate capata amploarea unui calvar. Mai ales pentru cei care merg la Universitate. Acestia sunt aceia care vor mai mult spatiu si vor sa fie lasati in pace de obligatiile colective (mai ales cand e vorba de conflict). Studenti cu care am vorbit mi-au spus acelasi lucru “I just want my wantoks to mind their own business”.

      Am intrebat cum se descurca afaceristii locali sa scape de wantoks. Mi s-a spus ca sunt doua solutii daca ajungi sa ai bani: 1. Ori dispari complet (dificil in PNG, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea) 2. Ori negociezi cu seful tau de trib sa platesti o suma lunara de bani, iar problema repartitiei “ajutoarelor” e treaba sefului (care isi ia o parte grasa, evident). Varianta 2 ii scapa pe multi de probleme si au o viata linistita. Pe deasupra raman si membri onorabili ai tribului.

      Politia nu se baga – nu au oameni, nu le pasa, sunt corupti, stiu ca oricum nu pot face nimic, au si ei triburile lor, atat le mai trebuie sa isi bage si ei coada in conflict. PNG este o tara nefunctionala. Singurul lucru care merge este legea tribala a wantok-ului, chiar daca oamenii traiesc in case cu curent si au internet pe telefon.

      > densitatea de populatie mult mai mica

      De fapt mult mai mare. Din cate am inteles, unul din motivele fragmentarii tribale in PNG este populatia redusa si accesibilitatea resurselor naturale. In trecut era suficient sa te muti cu familia pe dealul vecin si sa iti faci propriul trib acolo, gaseai tot ce iti trebuie pentru masa si casa. In PNG nu au existat conflicte pe resurse, ca in alte parti ale lumii. Nu au aparut nici orase.

      O alta cauza a perpetuarii razboaielor tribale este ritualizarea lor si echilibrul lui “ochi pentru ochi”: imi omori un om, iti omor un om. Exista si conceptia conform careia decesul nu este un fenomen natural, ci este cauzat de blestem. Iti moare cineva, mergi si omori pe cineva din tribul care a cauzat moartea.

      In fine, nu am raspunsuri. Vezi bibliografia de specialitate 🙂

      Horia

  4. […] regeste si m-au introdus in cercul comunitatii. Dupa colibele cu sobolani si tantari din Sepik, razboiul tribal si malaria din Mt. Hagen mi-au prins super-bine niste dusuri calde, un pat imens cu vedere spre […]

  5. […] Commonwealth, militari dand onorul, oficiali la tribuna s.a.m.d. Dupa cum spuneam si in postul cu razboaie tribale, la origine, Hagen Show a fost creat pentru a pacifica lumea razboinica din Highlands. Un efort […]

  6.  
Adaugă un comentariu: