Pin It

Casa izolata pe malul raului Yahukimo
Localnicii Asmat traiesc in grupuri restranse si migreaza pe mlastina,
cautand copaci sago sau locuri de vanatoare

AGATS. Insula Papua. Indonezia. Intr-o calatorie prin Papua este probabil ca pe parcurs sa se schimbe planurile. Lipsa de infrastructura, conditiile meteo aleatorii, distantele mari si tot soiul de alti factori aduc neprevazutul in calatorie. Am intors la 180 de grade directia. Nu am reusit sa ajung la pigmeii Yali, asa ca am castigat ceva timp. Am intrebat in Wamena incotro pot sa iau un avion. Cu Trigana Air, linia cea mai utila in insula, am ajuns in Dekai, o asezare izolata, aflata la granita dintre triburile montane Yali din centrul Papua si cele de mlastina Asmat din sud-sud-vest. In zona traiesc clanurile Momuna care, spre deosebire de sedentarii din munti, sunt semi-nomadice.

Pierdut in Dekai

Am auzit de acest oras cu 15 min inainte de a cumpara biletul. Dekai a fost construit ca un mic centru administrativ pentru a guverna kabupaten-ul (judetul) Yahukimo. Locul este destul de sinistru. Impropriu numit “oras”, este o colectie de complexuri de case imprastiate prin jungla de mlastina, la 20-30 minute distanta fiecare (pe motocicleta). Porci salbatici si alte lighioane stau pe drumurile care taie jungla. Partile teraformate au fost acoperite cu nisip si pietre, celelalte stau in noroi si apa de mlastina. Curent se da doar noaptea, altminteri imediat ce iesi din casa, totul devine bezna si mii de tantari se infrupta cu sete din sangele tau. Exista un complex numit “pusat kota” (centrul orasului) ce are un hotel mic, dar scump (pentru buzunarele oficialilor care vin in inspectie), o piata, un netcafe deschis noaptea, cateva warunguri cu specialitati javaneze si tarabe care vand benzina la sticla.

Pentru ca locul a fost preluat de administratia indoneziana si colonizat cu javanezi ori papuani veniti din zonele mai dezvoltate (Jayapura, Biak, Sorong), localnicii Momuna au fugit in padure, depopuland imprejurimile. Nu au ce face in “oras” – aici nu se poate naviga cu barca, nu se poate pescui si, in general, mancarea pe care o cauta nu creste in magazinele detinute de imigranti.

Dekai este (relativ) interesant doar ca mica baza de unde pornesc excursiile catre triburile Kombai si Korowai (cei cu casele in copaci), aflate la o distanta de 24 de ore cu speedboatul catre satul Mabur (dus-intors 7 000 000 rp = 820$) si inca 2 zile mers pe jos catre Mabiwai, Danowagi, Batumerah, Baigun s.a.m.d. Bugetul nu imi permite aceasta excursie, asa ca o las pe alta data, eventual pana cand asamblez un grup cu care sa impartim costurile de transport. O alta varianta, mai rapida, este cu avionul (charter) al misionarilor de la Wamena la Yaniruma, iar de acolo cateva ore de mers.

Impropriu numita “port”, baia de noroi cu niste blocuri de beton, la o ora distanta de Dekai, este folosita de mici vaporase ce transporta cargo din orasele de pe coasta – Mimika, Merauke si Agats. Cand se face overbooking ori cand avioanele nu circula din cauza norilor, portul este singura optiune de a iesi din Dekai. Se plateste 800$-1000$ pentru a urca la bordul unui speedboat si ajunge la ocean.

Am fost fericit sa pot iesi din Dekai dupa numai o noapte, pe care am petrecut-o in casa unui angajat la primarie.

32 de ore prin mlastinile Asmat

Am avut noroc cu capitanul unui vapor din Timika, ce m-a lasat sa fac autostopul pe raul Yahukimo. Echipaj fantastic format din javanezi si toraja din Sulawesi. Mi-au oferit un pat intr-o cabina cu AC, mancare si buna dispozitie timp de 32 de ore cat a durat iesirea la mare, in Agats. Plus muzica dangdut difuzata non-stop la boxele cu super-bass din sala echipajului. Din Dekai sunt practic nedormit, dar nu regret.

Este rara ocazia de a sta cocotat in varful unui cargo si de a privi mlastinile ce se perinda lent pe langa vapor, urmarind cate un crocodil care se arunca in rau, pasari ciudate care zboara speriate si colibe cu picioare de lemn. Majoritatea abandonate. Jungla se desfasoara monoton si nesfarsit. Cu siguranta nu este locul unde vrei sa faci un naufragiu. Am avut o singura oprire, in micul sat Suator, inecat in bezna.

Un muntean din zona Timika. Autostop pe acelasi vapor
Fiind papuan lui i s-a dat un loc pe jos in cargo

Triburile Asmat care locuiesc mlastinile au o viata semi-nomadica. Se muta acolo unde gasesc mancare. Traiesc in barci sau pe platforme acoperite cu frunze uscate si cauta palmieri din a caror tulplina prepara faina sago – mancarea de baza in zona. Oficial sunt indonezieni, in realitate migratori ai mlastinilor. Zona este, probabil, cea mai putin dezvoltata din Indonezia. Imensitatea impenetrabila a mlastinilor o face inaccesibila. Aici in Agats, agentii guvernamentali mi-au povestit ca merg uneori sa vada ce mai fac oamenii dintr-o zona si sa constate ca toata lumea a disparut. Dureaza cateva luni pana ii repereaza si ii intreaba de sanatate, le propun sa le construiasca o scoala si, eventual, episcopia trimite un popa sa le mai tina o slujba.

Dupa traditie, triburile Asmat, considera ca moartea nu este ceva natural, fiind cauzata fie de blestem, fie de rana unei arme. Prin urmare, orice deces din clan declansa un razboi ritual de pedepsire a clanurilor vecine. Misiunea catolica a petrecut cinci  decenii grele prin mlastini, iar acum razboaiele rituale au disparut. M-am uitat pe registrele episcopiei din Agats. Cele 12 parohii au preoti din Java, Flores, Rei si Tanimbar (Maluku), iar vicarul este canadian. Cativa tineri Asmat au fost trimisi la studii la seminarul catolic din Jayapura, singurul din Papua.

Conform informatiei catolice, care in general este foarte precisa, din cei 90000 de locuitori 50000 sunt integrati intr-o parohie, 30000 sunt protestanti, iar restul sunt animisti. Ultimul caz documentat de canibalism este din 1974. Din ceea ce mi-au povestit localnicii este posibil sa mai existe practici de gen in nord-est-ul zonei, departe in jungla. In Pulau Tiga, cateva insulite de pe coasta, dintre Agats si Mimika inca mai traiesc oameni in padure ce refuza contactul (sunt amestecati cu imigranti recenti din zone montane, posibile conexiuni cu miscarea de independenta OPM) ce nu au fost inca integrati in vreo structura administrativa. Zona este “no-go” pentru ca periodic dispar barci si pasagerii nu se mai intorc.

Agats, capitala catolica pe picioare de lemn

Agats, centru al episcopiei Asmat (fondata in 1969), a devenit acum cativa ani resedinta de kabupaten (judet), odata cu reorganizarea Papua in provincie autonoma. Orasul a fost construit prin eforturile misiunii catolice si a unor oameni precum pastorul olandez Gerardus Zegwaard. Folclorul local s-a imbogatit cu legenda conform careia triburile Asmat s-au aflat intr-o eterna migratie in cautare de “hrana” pana cand s-au intalnit cu Evanghelia si au decis sa se “aseze”.

Agats este un loc unic, surprinzator prin amplasament si atmosfera comunitara. Intregul oras este construit pe picioare de lemn, cu poduri de acces intre case, magazine, scoli, liceu, terenuri de fotbal, catedrala episcopala, manastire, politie, cladirile Bank Papua si BRI, piete, cele doua moschei, clubul de biliard, saloane de cosmetica, magazin de nunti sau de haine trendy. Totul este ridicat deasupra mlastinii. Aproximativ 8000 de oameni traiesc aici, majoritatea etnici Asmat, cu un procent important de etnici toraja (protestanti din centrul Sulawesi) si maluku. Transportul se face pe bicicleta si motociclete silentioase cu baterie electrica. Motorul cu benzina este interzis. La fel ca in filmele SF apocaliptice, pamantul este pretios si se cumpara la kilogram de catre cei care vor sa cultive legume pe platoul suspendat al casei.

Scena obisnuita pe platformele din Agats

Amicii din Wamena mi-au dat deja trei contacte aici. Am fost gazduit la familia doctorului-sef al provinciei, etnic toraja, Dr. Modestus care mi-a oferit ospitalitate maxima, cu mese copioase si asistenta pentru orice m-a interesat in oras si imprejurimi. Atmosfera din Agats este foarte catolica – tot timpul se aude un clopot ori un imn religios – iar orasul extrem de sigur. Daca nu din motive morale, macar din cauza ca nu prea ai unde sa fugi. Influenta religiei si absenta turistilor ii face pe localnici relaxati si prietenosi cu un strain. Daca merg pe strada sunt urmarit timid de oameni care ma intreaba tot timpul daca am nevoie de ceva si care vor sa se asigure ca nu am dificultati in oras.

Etnicii Asmat arata diferit de muntenii indesati si butucanosi din Baliem. Sunt inalti, zvelti si negri ca taciunele. Sunt foarte mandri si zambetul este doar schitat, spre deosebire de muntenii care apleaca politicos capul si rad inocent cu gura pana la urechi. Am vazut cateva femei incredibil de atractive, la fel de frumoase ca niste etiopience ori somaleze.

Am petrecut trei zile plimbandu-ma pe strazile suspendate, porturile si pietele din Agats. Am vizitat si manastirea, sediul episcopiei si excelentul muzeu al culturii Asmat. Langa port l-am cunoscut pe profesorul pensionar Nikolaus, localnic, catolic practicant si colectionar de obiecte de arta. Sta pe terasa cu stalpii decorati cu motive traditionale si este bucuros sa vorbeasca cu lumea de pe strada. Pentru ca m-a vazut interesat de cultura Asmat, acesta mi-a oferit cadou un pumnal ritual din os de casuar, pasarea fara aripi raspandita pretutindeni in Papua.

Suruh este un sat vecin, ridicat tot pe platforme si legat de Agats prin drumuri-pod de lemn. Peisajul este 100% Asmat, cu zeci de copii goi balacindu-se in noroi, acoperiti de “cascados”, o ciuperca oribila ce juleste pielea in cercuri concentrice. Barci lungi cioplite dintr-un singur trunchi se intorc de la pescuit si femeile curata peste. Aici se mai gaseste inca un imens rumah adat (casa de ceremonii), unde se bat tobele din piele de biawak (o soparla mare) si batranii danseaza in jurul focului. Am prins un mic ritual de alungare a spiritelor ce au imbolnavit un copil.

Alaturi de Wamena din Valea Baliem, Agats este, pana acum, locul meu favorit din Papua. Exotismul unui loc atat de indepartat s-a completat de naturaletea vietii alaturi de amici noi, care ma primesc in casele lor si ma ajuta sa imi continui calatoria indoneziana.

Domnul invatator Nikolaus, pe terasa casei sale.
Vorbeste cu toata lumea si este fericit sa isi exerseze engleza cu un strain

Catedrala episcopala din Agats.
Pe platforma deasupra mlastinii, la fel ca toate celelalte constructii

Copiii papuani din Agats petrec cam 50% din timpul de joaca in noroi (si 50% in mlastina). Se simt fantastic!

Galerie foto Dekai-Asmat-Agats

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
3 comentarii la “Mlastinile triburilor Asmat”
  1. […] parcurs mlastinile Asmat cu un mic vapor cargo, catre capitala pe stalpi de lemn a regiunii, Agats (am scris aici). Un ferry Pelni m-a dus in Timika, cel mai important centru minier din Papua, loc cunoscut pentru […]

  2. […] fel ca si triburile Asmat in mlastinile din Papua indoneziana (am scris aici), oamenii de pe Sepik au un adevarat cult al lemnului. Este principalul sprijin al vietii acestora, […]

  3. […] ca niste curiozitati culturale, fie prea izolate pentru a fi formal convertite (precum unele triburi Asmat pierdute in mlastinile din Papua), fie enclave unde cate un sef tribal fanatic refuza amestecul cu […]

  4.  
Adaugă un comentariu: