Pin It

Generatii diferite de papuani din Valea Baliem

Undeva pe raul Yahukimo. Insula Papua. Indonezia. Ma aflu pe un mic vapor cargo ce traverseaza mlastinile triburilor Asmat, din sudul Papua. Este prima oara cand fac autostop pe vapor. Personalul de bord (din Sulawesi si Jawa) nu intelege cum, dupa o luna in Papua, inca nu am fost mancat de canibali. Nici unul nu a iesit dincolo de vapor si orasele port. Am primit mancare gatita, am facut dus, iar acum ma relaxez intr-un pat dintr-o camera de echipaj, echipata cu aer conditionat. Este noapte, liniste (m-am obisnuit cu torsul constant al motorului) si momentul potrivit sa notez cateva impresii recente din calatoria prin lumea canibalilor.

Cel mai important: L-am revazut pe Ted, omul care m-a inspirat in a incepe o calatorie in jurul lumii. Ted a facut un tur al planetei timp de cinci ani (primii trei ani sunt documentati aici / calatoriile actuale aici) si, intre altele, mi-a deschis ochii asupra unui lucru elementar – se poate calatori oriunde pe planeta cu (mult) mai putin de 10 000$ pe an. L-am cunoscut in Bucuresti, de unde l-am trimis in Gagauzia, apoi ne-am revazut in Chisinau, la Festivalul Vinului, si de cateva ori la Paris, unde m-a condus pentru excursii in catacombe. L-am invitat sa ma insoteasca in Valea Baliem.

Valea Baliem

O zona vasta, la altitudine de 1600 de m in inima insulei, este cunoscuta drept principala atractie din Papua indoneziana. Tinutul a fost observat prima oara in 1938. Intr-o incercare de a traversa insula, pilotii unui avion olandez au descoperit o vale imensa, izolata de masive muntoase, plina de colibe si gradini. Intalnirea cu triburile Dani si Lani a insemnat contactul cu cea mai populata si dezvoltata arie culturala din Papua. Ulterior, arheologii au identificat Papua drept cel mai vechi loc de pe planeta unde s-a practicat agricultura si, probabil, primul unde s-a facut trecerea de la stadiul de vanatori-culegatori la cel de crescatori de animale si cultivatori.

Zona este interesanta pentru ca aici nu s-au intamplat prea multe lucruri de la aceasta revolutie de acum 10 000 de ani. Vizitatorii ajung in valea raului Baliem pentru a sta in colibe, pentru a pune mana pe unelte facute din lemn si piatra si pentru a se bucura de peisajul monumental al muntilor si de pitorescul satelor papuane. Nu in ultimul rand pentru a intalni oameni care inca traiesc fara haine (in costumele lui Adam si Eva), eventual pentru a-i fotografia alaturi de masini ultimul racnet aduse cu avionul de birocratii indonezieni care incearca (sau nu) sa dezvolte regiunea.

O serie de alte traditii exotice si stranii inca sunt vizibile, chiar daca muribunde. Spre exemplu, faptul ca femeile dorm alaturi de copii si de pretiosii purcei, pe care, cand sunt pui, ii alapteaza direct la san. Sau faptul ca la decesul unui membru al familiei, femeilor li se taie o jumatate de deget. Cand vezi in autobuz o batrana cu doar doua degete intregi ti se face parul maciuca – stii ca a trecut prin multe.

Satele pitoresti ale triburilor Dani sunt imprastiate
peste tot in Valea Baliem si pe versantii muntilor

Koteka, traditie culturala, simbol al independentei si brand turistic

Koteka (sau Horim-ul) este o traditie importanta a regiunii, iar pentru militantii separatisti papuani un simbol identitar. Confectionata dintr-un dovleac special deformat in timpul cresterii, koteka era purtata de barbati ca o prelungire a penisului. Simbolistica este multipla. S-au scris deja carti pe tema. Timp de milenii a fost singura forma de “imbracaminte” folosita de barbatii muntilor din Papua. Acum, purtatorii de koteka sunt destul de rari in oras. Dupa cum mi-a spus un copil “Saya anak sekolah, tidak pakai koteka lagi” (“Sunt elev, nu mai port koteka”). Cu atat mai mult te surprinde cand intri in supermarket si stai la coada dupa un taran gol, cu koteka, care si-a cumparat o inghetata.

In satul Yuarimo, seful comunitatii, Bapak Boas, mi-a explicat ca, pana in 2003, fiecare baiat al locului a trecut printr-un ritual de initiere prin care batranii comunitatii i-au oferit o koteka. In momentul aparitiei primelor fire de par pe fata, tanarul era mutat pentru ritual intr-un honai (casa lunga a femeilor) unde se sacrificau porci. Intregul clan sarbatorea maturizarea unui nou membru al comunitatii. De cand au fost botezati, cu mai putin de un deceniu in urma, au abandonat ritualul, au pus koteka in cui si au inceput sa foloseasca haine. Barbatii in varsta, pe care nimeni nu ii mai poate schimba, sunt singurii care mai stau in costumul lui Adam, purtandu-si cu mandrie koteka ancestrala.

Multi turisti care ajung in Baliem spera sa prinda in obiectivul camerei oameni goi si sa se pozeze impreuna cu tarani papuani cu look “primitiv”. Intalnirile sunt regizate de ghizi care pun cativa oameni sau chiar cate un sat sa se dezbrace, in functie de cat se plateste. De altfel, langa satele des vizitate exista intotdeauna un grup de batrani cu koteka si femei cu fusta de frunze uscate, care apar imediat ce soseste un non-papuan. Fiecare local care pozeaza trebuie platit. A intrat in legenda experienta unui turist japonez care a intrat singur intr-un sat si a inceput sa faca poze, pe masura ce tot mai multi localnici, barbati si femei, s-au dezbracat. La final, un grup de barbati cu macete i-au prezentat “nota”: 5000 $.

Atractia turistica cea mai cunoscuta a zonei este mumia din satul Jiwika. Locul mi s-a parut deosebit de comic. Satul este relativ dezvoltat – are biserica catolica si protestanta, mici magazine, acoperisuri de tabla, post de politie, scoala, canalizare, electricitate, asfalt si haine. Intr-un colt al satului s-au pastrat cateva case traditionale cu paie, purcei si curte cu noroi, datorita turistilor care vin sa vada mumia unui mare sef de trib si sa se pozeze cu “oameni primitivi”. Cand intri in curte, capete curioase ies din colibe, urmate de trupuri goale care inconjoara vizitatorul intr-o stare de plictiseala expectativa: cand scoate banul!? Vecinii mi-au povestit ca proprietarii mumiei nu mai lucreaza pamantul de multi ani si s-au obisnuit sa astepte bani pentru nudism si pentru scosul mumiei din coliba. Cand nu au vizitatori, flamanzesc si ridica preturile.

Am plecat rapid fara sa le dam nici un ban. Am gasit insa un alt sat cu mumie, ce nu face parte din harta turistica. Am asteptat ceva vreme pana un batran cu koteka a aparut, carand lemne. Pe nume Koredek acesta a fost bucuros sa ne vada si ne-a invitat in coliba pentru a-i vedea stramosul, mumificat prin afumare, ce sta asezat in centrul incintei, in pozitie de “cap al familiei”. Koredek nu vorbeste bahasa indonesia asa ca am comunicat prin semne, zambete si atingerea palmelor (o forma de politete in Papua, unde persoanele de acelasi sex se tin de mana cand vorbesc). Am inteles ca este singur pentru ca toata familia sa a plecat la piata din Wamena, cu cartofi dulci si banane. Ne-a cerut cateva tigari, dar i-am oferit banii pe care ii aveam pregatiti pentru Jiwika.

Impreuna cu Ted am hotarat ca nu vom fotografia decat oameni normali, ce nu vin sa ne arate koteka si sa ceara taxa foto.

.

Trekking in Valea Mugi

Am calatorit fara ghid. Lumea din sate vorbeste, in general, bahasa indonesia, potecile de-a lungul vailor sunt clare, iar distantele dintre sate de 2-3 ore. Nu este nevoie de ghid, indiferent de cata bahasa indonesia se stie, cu atat mai putin de bucatar si trei porteri, precum o olandeza pe care am intalnit-o pe drum. Japonezul Fuji, din Wamena, ne-a vandut o harta incompleta a Baliem-ului pe care am ajustat-o cu observatiile mele. Initial am planuit o excursie de 10-14 zile peste muntii ce inchid valea, catre Angguruk, satul “capitala” al triburilor Yali, unde traiesc pigmeii. Ploaia si noroiul extrem ne-au oprit, insa, dupa numai cateva zile, inainte de a trece peste Muntele Elit. Cand vezi oameni pana la gat in mlastina de dupa Kurima, cand intri cu tot piciorul in noroi si avansezi cu 100m pe ora ti se taie tot avantul explorativ. In cele din urma ne-am multumit cu un tur al Vaii Mugi, un afluent al raului Baliem.

Efortul a primit recompensele sale. Peisajul este incredibil. Dramatismul muntilor si vailor este completat de frumoasele gradini terasate, cultivate cu grija de taranii papuani. Diverse soiuri de cartofi dulci, prezenti la fiecare masa a oamenilor din Baliem, se gasesc in parcele plivite ordonat si ingradite cu ziduri de piatra. Chiar daca generatia actuala a mai prins canibalism si razboaie tribale rituale, oamenii nu sunt tocmai “primitivi”. Agricultura si cutumele de clan sunt expresia unei culturi rurale relativ dezvoltate si stabile.

Toate satele prin care am trecut sau dormit, precum Kurima, Ugem, Hitugi, Yuarima, Saigama, Syokosimo, Userem, Panis, sunt protestante si oamenii botezati. Exista pastor in fiecare comunitate, Biblia este tradusa in limba locala (cel putin un localnic stie sa citeasca), harta Israelului atarnata langa cruce, iar bisericile sunt, in prezent, la fel de importante precum colibele unde femeile alapteaza purcei. Cu exceptia satelor Ugem si Syokosimo, unde ghizii aduc de regula turisti (iar oamenii goi vand nu numai unelte traditionale, ci si Coca-Cola racita la izvor), in celelalte am intalnit oameni prietenosi si naturali, ce ne-au privit ca pe niste curiozitati cu pielea alba si nu ca pe niste portofele ambulante. Amuzamentul femeilor, copiii care ne-au insotit cu galagie pentru a ne arata drumul, batranii (cu koteka) care veneau sa salute zambind ne-au oferit si doza de autenticitate pe care am cautat-o. Valea Baliem are peste o suta de sate traditionale, asa ca se poate ajunge cu usurinta “off the beaten track”.

Amicul Ted intr-o pauza de fotografie a peisajului

Wamena, centru NGO si posibila “capitala” a backpackerilor

Cartierul general l-am stabilit in Wamena, “capitala” Vaii Baliem, accesibila doar pe calea aerului. Orasul a devenit printre favoritele mele din Indonezia. Este linistit, aerisit, iar localnicii sunt prietenosi. Pietele din Wamena sunt incredibil de vii, cu femei care coboara din toate satele vaii imbracate in fuste multicolore. Pe la colturi, barbati goi cu koteka si pe cap coroane de frunze si pene, fumeaza si discuta. Papuanii musculosi care trag la becak (ricsa indoneziana) dau ritmul relaxat al orasului.

Plasat in centrul vaii, Wamena ofera privelisti extraordinare inspre piscuri si catre cer. Temperatura este placuta, iar, cand nu ploua, la orizont apar curcubee.

Am fost gazduiti intr-o casa a unor fete javaneze si batak (Sumatra), angajate NGO, care ne-au tratat regeste. Am avut party in fiecare seara, gratare si muzica alaturi de amici de la politia parcului natural Lorenz. Fiind un loc in care toata lumea se simte bine, Wamena beneficiaza de un numar de NGO-uri cu indonezieni si internationali. L-am cunoscut pe Felix, neamt din Berlin, care isi face veacul pe aici de vreo 2 ani. Instaleaza panouri solare pe colibele din sate, face traininguri si este platit de o fundatie calvinista din Olanda. In timpul liber merge pentru senzatii tari in Papua Noua Guinee. Doi piloti canadieni conduc avioane AMA si MAF, linii aeriene ale misionarilor, care transporta bunuri si persoane catre sate izolate. Theodora lucreaza la WWF pentru protectia faunei.

Cel mai cunoscut expat din Wamena este, insa, japonezul Fuji, proprietar al netcafé-ului Papua.COM, intotdeauna dispus sa stea de vorba ori sa ajute lumea cu informatii. A venit aici in 1981, cu un grup de turisti din Tokyo, pe vremea cand singurii oameni imbracati erau cativa politisti javanezi, exilati disciplinar in Papua, si un grup de misionari americani.

In prezent sosesc zilnic 3-5 vizitatori, pentru care ghizii si scammer-ii ce asteapta in aeroport se bat cu mult zel. In masura in care liniile aeriene vor scadea preturile biletelor catre Papua, Wamena are toate sansele de a deveni un centru al backpackerilor. Este suficient de izolat, exotic si chilled, iar oferta naturala si culturala interesanta, indiferent de cat de mult se va regiza primitivismul. Daca vor veni valuri de turisti, traditia koteka va cunoaste, cu siguranta, o puternica revitalizare. Un mic mall este deja in constructie. Cand ma voi intoarce in Valea Baliem sper sa gasesc purtatori de koteka si fete cu sanii goi stand la o cafea in food-court.

Printr-un sat din Baliem

Femeie cu degetele amputate. Poza din microbuzul Wamena-Kurima

Piata de lemne din Wamena pare rupta din Africa

Galerie foto Valea Baliem-Valea Mugi

Galerie foto Wamena

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
4 comentarii la “In cautare de koteka in inima insulei Papua”
  1. Gec says:

    Captivant acest post Horia. 2 remarci:

    1. Staple food porci si cartofi: exact ca-n Danemarca 🙂
    2. Sa mai aud vreun vegetarian cum ca numai omul bea laptele altei specii, ca o sa-l trimit numaidecat la blogul tau 🙂

    Hej hej.

  2. […] petrecut impreuna 10 zile in Wamena cu o excursie in satele tribale din Valea Baliem si Valea Mugi (am scris aici). Ted a plecat inapoi spre Singapore, via Sulawesi, iar eu am luat un zbor la intamplare catre […]

  3. […] dens populata zona din Pacific. La fel ca si in highlands-ul din partea indoneziana (despre care am scris aici), omul alb a descoperit in munti o societate complexa, cu mii de triburi, practicanta a […]

  4.  
Adaugă un comentariu: