Pin It

ENTROP. Insula Papua. Indonezia. Din doua motive m-am dus sa vad zona lacurilor Anggi, in provincia Papua de Vest. Primul este interesul pentru o zona traditionala mai putin cunoscuta decat Valea Baliem sau mlastinile Asmat, tinuturi care atrag majoritatea vizitatorilor in Papua (nu prea multi, oricum). Al doilea motiv a fost dorinta de a face un mic atrenament pentru Valea Baliem, unde planuiesc un trekking loop printre sate de 10-14 zile. Dupa sudul Timorului de Est (am scris aici), unde am mers trei zile la rand, nu mi-am mai miscat prea mult fundul cu rucsacul in spate.
.
.

Manokwari si Ransiki

Lacurile Anggi se afla in Muntii Arfak, la vest de Manokwari, capitala provinciei Papua de Vest. Orasul este unul dintre cele mai placute si colorate din Indonezia si, probabil, cel mai simpatic din Papua. Pe mica insula Mansinam, din golful orasului, au poposit primii misionari crestini (nemti) in 1855. Este posibil ca unii localnici sa nu stie cine este presedintele Indoneziei, dar toata lumea stie cine au fost Otto si Geisler, ale caror statui sunt imprastiate peste tot in Manokwari si ale caror nume se gasesc in toate brosurile crestine. Orasul este foarte sigur si foarte religios.

Datorita florilor si caselor aranjate cu gust mi-a amintit de „capitala” catolica Larantuka din Flores (am scris aici), dar cu mai mult melanj rasial, comert si agitatie stradala. Daca in Sorong am avut parte de predici si concerte de inaltare (am scris aici), in Manokwari am prins zilnic procesiuni si parade de inspiratie religioasa. Cel mai mult mi-a placut parada „anti-droguri” a tinerilor din oras, cu citate din Biblie inscrise pe pancarde si tricouri „Jesus loves Papua”.

Am iesit din Manokwari pe directia sud, catre Ransiki, un sat rezultat al transmigratiei. Initial catastrofa sociala si gaura neagra a bugetului natiunii, transmigratia a devenit ulterior un proiect de relativ succes. Pe masura ce infrastructura Indoneziei s-a dezvoltat, un numar tot mai mare de imigranti javanezi au acceptat sa primeasca case, pamant si slujbe in cele mai indepartate colturi ale tarii. Ransiki este poate cel mai frumos sat vazut in Indonezia. Foarte crestin, cu biserici, cruci si spini la poarta fiecarei case, locul are o atmosfera senina datorita climei perfecte – echilibru intre briza marii si adierea montana – multitudinii de flori si oamenilor prietenosi.

Aici este poarta de intrare spre muntii Arfak, tinutul clanurilor papuane hatam si sou.

Un caine mort anunta, indirect, intrarea in zona tribala. Simtul de proprietare in Papua este acut. Daca o masina calca un animal al localnicilor, cum s-a intamplat in ziua aceea, acestia cer taxa de la fiecare masina care trece. Daca raufacatorul este prins, pentru un caine sau un porc pot cere pana la cateva mii de dolari. Este totusi mai bine decat acum 15 ani, cand obisnuiau sa sechestreze toate masinile si apoi sa se lupte cu politia.

Trekking in tinutul Anggi

Am obtinut informatii despre conditiile drumului si situatia din teritoriu de la pastorul bisericii adventiste din sat (originar din Sulawesi) si am pornit pe jos spre munte. Mica excursie a durat patru zile, dintre care trei le-am petrecut pe jos, mergand aproximativ 10-12 ore pe zi. Nu sunt un trekker foarte rapid, iar cu doi rucsaci pe mine nici atat. Important este ca am ajuns unde mi-am propus – in teritoriul din varful muntilor.

Cele doua lacuri gemene Danau Anggi Gita (Danau Perempuan = lacul femeii) si Danau Anggi Digit (Danau Laki-Laki = lacul barbatului) se gasesc la o altitudine de peste 2000m. Exista un drum care acopera tot teritoriul, insa plin de cratere, noroi si treceri prin rauri. Este utilizabil numai de catre masini cu tractiune integrala sau de oameni cu cizme de cauciuc.

Ziua 1: Ransiki-Sakumi

Imediat dupa Ransiki am trecut printr-o zona de terenuri agricole cultivate cu cacao. Este principala resursa a zonei. Am prins sezonul recoltei. Toata lumea usca seminte pe asfatul soselei. Zona pitoreasca. In satul Amor am facut prima oprire. Localnicii mi-au oferit papaya, lamaie si o punga de seminte de cacao crude cu care mi-am potolit foamea. Pentru ca am oprit cativa copii cu trestie de zahar si le-am cerut sa gust, in satul vecin am fost invitat la mancat miez de trestie. Pe parcursul intregii calatorii mi s-a oferit asa ceva pentru ca vestea a circulat din sat in sat.

Odata cu terminarea asfaltului am vazut si primii oameni purtatori de arcuri cu sageti. Obiceiul locului este ca orice om ce iese din teritoriul clanului (sat) sa poarte o arma. Cel mai adesea arcul traditional cu sageti sau pusca.

Pe parcursul excursiei m-am obisnuit ca, la fiecare intrare in sat, inainte de a imi raspunde la salut, oamenii intra in casa si isi iau armele. Pentru ca nu au mai vazut om alb mergand pe jos prin aceasta zona, a fost important sa stau de vorba cu fiecare in parte pentru a explica ce vreau. Cu zambetul larg pe buze si cu mana dreapta ridicata, precum barbatul desenat pe sondele Pioneer. Nu m-am simtit in pericol, oamenii au fost extrem de prietenosi pe oriunde am trecut. Am privit totul ca pe un specific local. Mi s-a explicat ca arcul nu se poarta decat daca ai toate sagetile cerute de adat (datina): cea pentru porcul salbatic babirusa, cea pentru pasarea casuar si cea pentru oameni. Am intrebat ce fel de oameni? „pembunuh yang terserang”, adica „ucigasi care ataca”.

Sageata din stanga este pentru oameni, urmatoarea pentru pasari casuar, iar cele doua din dreapta pentru porci salbatici si babirusa

Dupa Amor am trecut printr-o padure tropicala asurzitoare, unde pasarile si insectele sunt incredibil de zgomotoase. Pe la miezul noptii, dupa un urcus destul de obositor, dar sub cerul perfect instelat, am ajuns in micul sat Sakumi si am batut la prima usa.

Noaptea 1: Sakumi

In absenta sefului comunitatii, am fost primit de capul familiei casei la care am batut, pe nume Yosias. Am trezit tot satul care a venit sa ma vada. Casele sunt spatioase, asa ca a fost loc pentru toti.

Am dormit intr-o casa traditionala „kaki seribu” – cu o mie de picioare – si cu o singura camera, ridicata pe stalpi de lemn. In dreapta intrarii dorm barbatii, in stanga femeile si copiii. Am primit un ananas si cartofi fierti, mi-am luat pastila de malarie si am dormit bustean dupa ce mi-am intins salteaua pe podea.

A doua zi am vizitat scoala si biserica satului, ghidat de copii, apoi mi-am notat in carnet cateva cuvinte de salut in limba locala sou.

Abireso nalonemen – Buna dimineata
Abireso nauloskra – Buna ziua
Abireso naulosok – Buna dupa-masa (dupa 14:00)
Abireso nauloba – Buna seara

Aninim – Multumesc

Indo Horia banda cinoko Romania – Ma numesc Horia si vin din Romania
Abireso bedo – Drum bun!
Bucuresti sugro – Unde este Bucuresti?

Ziua 2: Sakumi-Moara

Am mancat o cupa de taietei instant, pe care i-am adus din Manokwari, am oferit lui Yosias o mica donatie de 50 000 rp (6$) si am pornit in partea cea mai dificila a drumului. Nefiind un mare trekker, cei trei munti pe care i-am urcat si coborat m-au cam epuizat. Am mancat biscuiti si alune. In fiecare vale am gasit rauri de unde mi-am umplut sticla de 1.5l. Am folosit pastile de purificare a apei Micropur, pe care mi le-a lasat un amic francez. Portiunea nu este foarte interesanta. Are numai padure, dealuri si drum cu alunecari de teren. In singurul catun prin care am trecut oamenii nu aveau nimic de mancat sau baut.

Am continuat pe drum pana aproape de miezul noptii cand am dat de primele case.

Noaptea 2: Moara

Am batut la prima poarta, oferind un adevarat soc familiei care mi-a deschis. Nu au mai vazut oameni albi in carne si oase. Am cerut sa fiu dus la seful satului. In comunitatile rurale din Indonezia seful de clan/trib „kepala suku” sau seful satului „kepala desa” (functie administrativa, un fel de primar) trebuie informat cand cineva intra pe teritoriu, avand si obligatia de a oferi adapost.

Seful comunitatii, un batranel simpatic pe nume Uempy Dewansiba m-a invitat in casa familiei sale. Este sef de clan al comunitatii Moara, calitate mostenita ereditar. Copiii sai sunt „realizati” si imprastiati peste tot in Papua. Fiul cel mare este invatator in Wamena, o fata este functionar in capitala, Jayapura, altul face colegiul teologic protestant in Sorong pentru a deveni predicator. Cel mai mic este la liceu in Manokwari si se va intoarce in sat pentru a deveni sef de clan si a ramane cu parintii.

Femeile din familia lui Uempy Dewansiba

Cat timp mi-am spus poezia – cine sunt, ce caut pe acolo, de ce merg pe jos – si m-am intretinut cu familia sa, seful a scos cativa cartofi din jar si mi i-a cojit cu atentie. Am mancat ca un nesatul, mi-am luat pastila de malarie si am adormit tun. Dupa o zi de mers prin padure, cu talpile murate de la noroi si rauri, am apreciat cu adevarat un camin cu oameni, caldura unui foc si zambetul primitor al gazdei mele.

A doua zi am fost trezit de un purcel care a urcat inauntru si a urinat pe rucsacul meu. Am petrecut dimineata in casa, afumat de taciunii care mocnesc neintrerupt in casele „kaki seribu” si discutand cu oamenii care s-au perindat sa ma vada. Nepotii gazdei au petrecut noaptea la vanatoare, asa ca am primit un mic dejun copios din bucati de carne fierte cu cartofi si frunze de ceapa. Sunt vegetarian de sase ani, dar nu am fost nepoliticos. Am consumat soarecele de padure, incercand sa nu vomit. Pentru urmatoarele zile, totul a avut gust de rozatoare.

Dar nu ma plang, m-am simtit ca acasa. Oamenii au vieti simple si nu se formalizeaza deloc. Te invita in casa, iti arata unde poti dormi, iti ofera ce au de mancare, daca au, si poti sa te culci cand vrei. Am putut chiar sa imi schimb hainele. In casa cu o singura camera, unde locuiesc 15 oameni, nu exista spatiu privat, iar nuditatea nu este tabu. Pielea de om alb este, insa, foarte interesanta. Sunt obisnuit deja sa fiu spectacol ambulant.

Ziua 3: Moara-Nyau

A doua zi am pornit dis de dimineata. La 2 km dupa Moara am intrat in Tombrok. Satul este maricel, cu numeroase case traditionale pe picioare de lemn. Gradinile sunt pline de gladiole, iar curtile se afla pe malul Anggi Gita, un lac imens de apa linistita, inconjurat de munti. Peisajul poate oricand figura in brosuri turistice elvetiene. Aici, insa, este Papua. Oamenii te saluta cu maceta si pe mal se alearga copii goi cu mucii la nas. M-a surprins faptul ca, desi inca nu exista decat un generator electric cu benzina, administratia din Manokwari a donat satului o scoala moderna si un centru Internet (doua antene satelit si 10 calculatoare cu monitoare LCD), inca nefunctional. Probabil ca, la anul, de aici voi putea sa imi verific e-mailul, cu conditia sa cumpar o sticla cu benzina din sat cu care sa porneasca curentul.

La iesirea din sat, cativa copii mi-au arata o scurtatura pentru a urca pe munte si a ajunge la lacul geaman. Ceea ce pentru un localnic dureaza o ora, pentru mine a durat patru ore. Efortul a meritat, insa. Din varful muntelui cele doua lacuri apar extraordinare, iar linistea este totala. Nu exista vant, animale sau pasari. Doar liniste. Am servit la pranz un ananas pe care mi l-a oferit seful de clan din Moara si am tras un pui de somn de o ora sub un tufis.

2000m. Un mic sat perfect pentru chill

Am coborat spre Anggi Digit. De pe varf se vad toate satele clanurilor hatam, ce inconjoara lacul. Noaptea am ajuns in micul sat Nyau, din comuna Sururey. Am fost primit de kepala kampung, seful satului, intr-o casa traditionala. Pak Yusup Ahoren este singurul posesor de TV din zona si are si cheia de la generatorul cu benzina care da curent la becurile satului. Cand am urcat in casa aproximativ 20 de oameni priveau un film horror javanez. Pentru ca DVD-ul avea o defectiune, am urmarit de trei ori aceeasi jumatate de ora din film. Satenii o urmaresc, probabil, in fiecare seara. Le-am aratat cum sa foloseasca mai bine player-ul, am mancat cartofi fierti cu ceapa verde si am dormit tun.

Ziua 4: Nyau-Manokwari

M-am trezit dimineata din cauza harmalaiei de langa casa sefului de kampung. Impartirea ajutoarelor cu orez date de administratia locala este evenimentul central al fiecarei luni. Am facut poze, am conversat cu oamenii despre situatia locala, m-am plimbat prin sat si am admirat gladiole.

Gazda mi-a oferit un ananas pe care l-am mancat la micul dejun. Eu i-am oferit taietei instant. Mi-a povestit ca este a doua oara cand un strain doarme la ei in sat. Anul trecut au mai fost trei studenti americani din Java care au petrecut doua saptamani in acest colt linistit de lume.

In prezent, zona lacurilor Anggi este celebra in Papua numai datorita legumelor. Clima este perfecta pentru ceapa, morcovi, varza si usturoi. Fiecare casa are gradini frumos parcelate cu ceapa verde, care este vanduta la Manokwari. Am inteles de ce exista aici un televizor cu DVD player :), oamenii o duc ceva mai bine decat in alte parti.

Zona are un potential ridicat. Putini vizitatori ajung aici. Cei care se obosesc vin doar pentru bird-watching, oprindu-se departe, in valea satului Mokwam, la doar 2 ore de Manokwari, pentru a urmari pasarile si fluturii padurii tropicale, intr-un mic centru garantat de WWF. Altfel, lacurile Anggi sunt potrivite pentru trekking, mountain biking, eco-turism rural, vacante de familie la cort, pescuit si chill.

Automobile de teren fac cursa Manokwari-Sururey-Manokwari zilnic, transportand ceapa si pasageri pe cel mai cumplit drum pe care l-am vazut vreodata. Practic o insirurie de cratere si alunecari de teren care timp de 7 ore iti zguduie toate oasele. M-am intors la “civilizatie” tocmai pentru o parada a elevilor scolii de duminica, purtand cruci, stele si chitare.

Daca nu ar fi si ala micu in putza goala nu ar fi poza completa 🙂

Casa in care am dormit in Nyau

Galerie foto Anggi

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
4 comentarii la “Trekking in Papua de Vest. Lacurile Anggi”
  1. VeIonut says:

    Pe ce coclauri ai ajuns amice…

    Nebunul satului era si el nebun doar cand era luna plina?

    • Big Bule says:

      Nebun non stop. Satenii ii dadusera o pusca fara gloante si o maceta fara maner pe care le cara tot timpul cand iese din casa. Le vezi in poza. Se plimba prin sat si se opreste sa vorbeasca cu oamenii. Ca nebunii pe care ii vezi in statia de autobuz si vorbesc cu personaje imaginare.

  2. mihai says:

    Frumoase peisaje Horia sant sigur ca ai avut liniste an satucul de langa malul lacului !?

  3. […] misionarilor germani care au poposit aici in 1855. Dupa o excursie de cateva zile in Muntii Arfak (am scris aici), am zburat in Sentani pentru a-l intalni pe Ted. Am petrecut impreuna 10 zile in Wamena cu o […]

  4.  
Adaugă un comentariu: