Pin It

FAK-FAK. Insula Papua. Indonezia. Trei zile in Sorong este cam mult, chiar si pentru calatorul interesat de rock’n’roll-ul baptist. Am tot intrebat oamenii incotro se poate iesi din Sorong, exceptand insulele Raja Ampat? Intrebari de tipul “Unde pot vedea niste sate traditionale?”, “Unde este cel mai departe unde pot ajunge cu autobuzul din Sorong?”, “Unde sunt sate fara scoala?”, “Unde sunt sate fara biserica?” au primit toate acelasi raspuns: Klamono. Cu multa convingere si aprobari din cap: “Du-te la Klamono!”

Dupa ceva vreme m-am dumirit ca la Klamono nu o sa gasesc nimic din ceea ce caut. Klamono este principala exploatare petroliera din zona (petrolul si gazele sunt bogatia provinciei Papua de Vest). Insa orice ii intrebi pe localnici ei nu vad un bule decat in Klamono, locul unde se intampla chestii “oficiale” si unde vin oamenii de la Jakarta. Oricum nimeni nu intelege ce caut aici, prin Papua, de ce am ales acest loc pentru “jalan-jalan” (plimbat). Puteam sa ii intreb si “Unde pot sa ma intalnesc cu extraterestri?” ca tot la Klamono ma trimiteau.

Nu am la dispozitie suficient timp pentru a merge la est inspre munti, unde stiu ca se pastreaza cultura traditionala, asa ca am luat microbuzul spre sud Klamono. In fond, cautam doar un pretext pentru a iesi din oras ca sa vad cum arata peisajul rural si cat de dezvoltata este zona. Proprietarii hotelului au izbucnit in ras cand le-am spus ca plec la Klamono ca sa vad “situasi”. Nu au fost niciodata acolo si nu au vreun motiv.

Un cer inorat si o ploaie marunta, dar insistenta, au acompaniat calatoria de doua ore pana la Klamono. Microbuzele opresc in sat, intre bufetul comunal, detinut de un javanez din Pekalongan si casa politistului, localnic. L-am gasit stand in maieu, pe balcon, mestecand nuci betel si scuipand saliva inrosita. Nucile betel sunt principalul hobby narcotic al cetatenilor de aici, care au timp berechet. Toata lumea mesteca. Nu se poate trai fara betel. Am prins si eu obiceiul si recunosc ca are niste efecte psihoactive interesante. Seara la hotel imi face placere sa mestec nuci betel cand ascult muzica.

Am raportat imediat la domnul politist: sunt bule, am venit sa vad satul si sa ma plimb pe aici. Boleh? (E voie?) Boleh, silakan! (E voie, va rog!) Dupa ce am mestecat un betel impreuna si l-am distrat putin povestindu-i biografia mea am pornit prin sat. Cateva ruine de la exploatarea petroliera olandeza sunt singura atractie istorica. Iar pentru localnici un bule care se plimba prin sat. In vecinatatea comunitatii am vizitat complexul de case ale petrolistilor, moscheea construita fata in fata cu biserica si mica scoala “Eucharistia”.

Un grup de copii in cizme de cauciuc, cu macete si cutite, a venit pe urmele mele. Plecau sa puna curse de soareci si de porci salbatici babirusa. Este ocupatia zilnica a copiilor. Parintii lucreaza care pe unde apuca, iar copiii merg la vanatoare. Soarecii sunt mai fragezi ca puiul, au gustul dulceag, iar carnea uscata de babirusa mai delicioasa decat orice altceva. Dar purceii sunt destepti, nu cad asa usor in cursa. Am petrecut cu copiii cateva ore prin noroaiele si mlastinile din padure, punand curse, culegand fructe, mancand seminte de cacao crude si mango salbatic. Momelile pentru soareci sunt bucati de banana, iar cursa formata dintr-un sistem de nuiele care stranguleaza animalul, lasandu-l atarnat de o creanga elastica. Cele de babirusa sunt gropi cu tepe, cu niste radacini anume puse ca momeala.

Brili, baiatul cel mai mare, de 16 ani, mi-a fost interlocutorul principal. Desi toti sunt din familii 100% papuane localnice, nici unul nu mai vorbeste limba bunicilor (parintii o inteleg, dar nu o mai folosesc). Altfel, invata la scoala din sat cu profesori javanezi, iar duminica merg la scoala bisericii cu un pastor din Insulele Moluce. In afara Zilei nationale de independenta, nu au fost in stare sa imi spuna alta sarbatoare a locului.

In cele din urma, ploaia s-a intetit si a pus capat micii mele escapade forestiere. M-am retras in bufetul javanezului la un nasi goreng si am asteptat ca microbuzul sa se umple cu pasageri.

Calatoria inapoi inspre Sorong a fost interesanta. Am avut prima intalnire cu spiritul temperamental papuan si o lunga discutie incorecta politic.

Craterele cu mocirla de la intrarea din Klamono blocheaza orice vehicul in noroi de jumatate de metru. Zi de zi, ora de ora, microbuzele, motocicletele si orice trece pe acolo. Cativa sateni stau in ploaie si, pentru o mica suma de bani, pun umarul, imping, dau cu sapa, baga galeata in noroi si scot masinile de cealalta parte. I-am iritat pe vecinii din masina cand am inceput sa fac poze. Au inceput sa se rasteasca. De ce fotografiez mizeria papuana? M-am prezentat si am reusit sa ii calmez. “De ce faci poze?” s-a transformat in “Arata si in afara Indoneziei cum traiesc papuanii!”.

David, portavocea intregului grup a tinut sa imi explice ca indonezienii nu numai ca au ocupat Papua, dar ii si trateaza pe papuani drept canibali primitivi, in timp ce le exploateaza resursele solului. O intreaga suita de povesti conspirative oribile, de la sterilizari si infectarea papuanilor cu HIV pe vremea lui Suharto, care ar fi vrut sa ii extermine asa cum australienii au exterminat aborigenii, pana la coruptia “baronilor” javanezi care controleaza Papua. Mi-a atras atentia asupra unui detaliu: in centrul Sorong-ului nu se afla nici primaria, nici biserica si nici mall-ul, ci cartierul general al armatei.

Am ascultat, astfel, pana aprope de Sorong, o intreaga tirada anti-indoneziana, suficient de vehementa incat a oprit orice mestecat de nuci betel. Totul s-a intrerupt brusc odata ce in masina s-au suit alti doi pasageri ce nu aratau a papuani. Din Sulawesi. Cu acestia am avut dialogul standard – de unde sunt, ce religie am, de ce nu m-am casatorit – sunt homo?, ce mancaruri imi plac in Indonezia, de ce nu m-am dus in Raja Ampat si ce-am facut in Klamono? Raspunsul onest ar fi fost “In Klamono am pus curse  de soareci si, inghesuit intr-un microbuz, am ascultat ce parere au papuanii despre situatie!”

Poza mea favorita. Un copil cu maceta asteptand buldozerul


Galerie foto Klamono

Pin It
Tags: , , , ,
Un comentariu la “Situatia din Klamono”
  1. Dora says:

    Asta e buna. “Unde pot sa ma intalnesc cu extraterestri?” :))
    Pacat ca n-ai prins nimic in padure. Poate data viitoare. 😀

  2.  
Adaugă un comentariu: