Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Waisak-ul este cea mai importanta celebrare budista. In Indonezia este sarbatoare nationala, la fel ca si Idul Fitri pentru musulmani sau Craciun pentru crestini. Locul potrivit pentru a participa la eveniment nu poate fi decat Borobudur, cel mai mare templu budist de pe planeta.

Ce este waisak-ul?

Waisak-ul (Vaisakha in sanscrita) marcheaza nasterea lui Buddha, iluminarea sa (nirvana) si moartea (parinivrava). Cele trei evenimente celebrate se suprapun ca urmare a traditiei din tari ale Asiei de sud si sud-est, dar mai ales datorita deciziei conferintei mondiale budiste din 1950. Atunci s-a decis solicitarea unei zile dedicate lui Buddha in tarile in care aceasta religie se practica, vizand totodata si unificarea datei pentru diverse arii culturale budiste. Data acestei zile se stabileste in relatie cu regulile calendarului “lunar”, cadrate pe cel gregorian. Waisak-ul se sarbatoreste, de regula, in prima noapte cu luna plina din mai.

Budismul in Indonezia

Fiind zi nationala libera in Indonezia, spatiul templului a fost plin de vizitatori de toate confesiunile, de turisti internationali, de diversi faith-surferi si de numerosi calugari reprezentand traditii budiste din Asia. Alaturi de hinduism, budismul este privit cu un respect deosebit in Indonezia, indeosebi in Java. Atat datorita mentalitatii traditionale a oamenilor, care se identifica in numeroase din invataturile si practicile acestor religii, cat si datorita educatiei patriotice. Trecutul hindu-budist exprima vechime a civilizatiei si continuitate culturala, iar arta javaneza – dans, sculptura, teatru, arhitectura etc. – este o expresie a acestor influente venite din India.

Am amici practicanti musulmani care nu indraznesc sa calce intr-o biserica si ma ocolesc de Craciun (ca sa nu fie nevoiti sa imi ureze “Craciun fericit”). Altminteri, insa, nu au nici o problema sa vina la Waisak, sa se lase binecuvantati cu apa aruncata de calugari si sa ingane mantre inconjurand templul. Budismul sau hinduismul sunt percepute drept doctrine naturale si autohtone, pe cand crestinismul ramane privit de unii drept o religie alogena, a occidentalilor si chinezilor.

Televiziunile, ziarele si spatiile publice au fost inundate cu texte de felicitare si cu urari de Waisak adresate tuturor de catre figuri publice ori de catre institutii. Am citit ca unor prizonieri de religie budista li s-au redus sentintele ori li s-au oferit permisii exceptionale pentru a-si vizita rudele. Interesanta mi s-a parut si declaratia, din Jakarta Globe, a preotului care a condus ceremonia Waisak de la Bogor. Acesta a vorbit de necesitatea de a tine in viata nationalismul si de a crea o Indonezie “mandrie a lumii”.

Calugari pusi sa stea “la poza” de catre turisti indonezieni – o scena ce cu greu poate fi imaginata in alte tari cu traditii budiste precum Tailanda, India ori Sri Lanka.

Waisak la Borobudur

Pentru credinciosii budisti, Waisak-ul este un moment de purificare, post si de reamintire a invatamintelor lui Siddhartha Gautama. Procesiunea de 3 km de la templul Mendut a fost condusa de calugari, membri ai Consiliului Budist Indonezian (Walubi). Acestia au adus flacara aprinsa de la un “foc etern” din Mrapen – simbolul iluminarii – si apa sfanta de la un izvor de pe muntele Sindoro – simbol al smereniei.

Calugarii care au predicat in corturile amplasate in jurul templului Borobudur au vorbit despre omniprezenta suferinta, au evocat modelul de moderatie al lui Buddha si au reamintit participantilor ca eliberarea este accesibila tuturor, pornind de la experienta personala. Mi s-a parut incredibil sa aud pe cineva care, intr-un spatiu public din Indonezia, indeamna la evitarea increderii oarbe in autoritatea unor texte si figuri religioase.

Altfel, discursul s-a adaptat cu suplete pe specificul indonezian – s-a vorbit de egalitatea dintre oameni, de respectul pentru toate religiile si de evitarea extremelor in gandire si practica. M-a surprins totusi faptul ca doi calugari au amintit si de “Tuhan yang maha” (Dumnezeu cel atotputernic), formula folosita de musulmani si de crestini. Am privit-o ca pe o expresie a curtoaziei fata de audienta si ca pe un paradox tipic indonezian. In constitutia tarii sunt respectate doua religii politeiste – hinduismul si budismul (care poate fi privita si ca o religie ateista) – dar in ideologia oficiala Pancasila se recomanda cetatenilor credinta monoteista intr-un Dumnezeu atotputernic.

Templul Borobudur

Am petrecut o zi in spatiul generos al templului. Constructia este impresionanta, astazi incadrata in patrimoniul UNESCO. A supravietuit 1200 de ani gratie cenusei vulcanice care a conservat-o sub forma unui “deal cu statui”, ascunzand-o de ochii lumii.

Templul a fost descoperit in 1815 de catre Sir Thomas Stanfford Raffles, guvernatorul britanic al Javei (autor al excelentei “History of Java”), si dezgropat ulterior de catre cercetatori olandezi. Interesant este faptul ca Borobudur a fost realizat inaintea marilor complexe din Asia de Sud Est, precum Bagan in Myanmar, Ayuthaya in Tailanda ori Angkor in Cambogia (am mai scris si aici, despre subiect). Constructia Borobudur-ului este pusa in relatie cu dinastia Saliendra undeva la finele secolului VIII d.Hr, iar numele vine, probabil, de la expresia sanscrita “Vihara Buddha Uhr” (=manastirea budista de pe deal).

Privit de sus, templul are forma de mandala, iar pelerinii care vin aici obisnuiesc sa parcurga terasele de la baza pana in varf in sensul acelor de ceasornic. Peste 2500 de basoreliefuri evoca aspecte ale doctrinei budiste, iluminarea lui Siddhartha Gautama, constituind totodata o sursa importanta de informatie despre viata in Java din acea perioada. Renovarea facuta de indonezieni s-a incheiat in 1983. Un an mai tarziu, militanti anti-Suharto au explodat bombe in varful templului.

Astazi, agresorii templului, turistilor si vizitatorilor pelerini ori iubitori de arta sunt miile de indonezieni cu camere foto, avand un comportament de-a dreptul extrem. Fotografia este principalul hobby al tinerilor indonezieni, care obisnuiesc sa poarte, fiecare, cate un tun de cateva kilograme pe care il folosesc fara intrerupere. La Borobudur este un dezmat total. La fiecare pas esti asurzit de un continuu asalt de rafale “click”, blocat de oameni care se catara pe statui si asaltat de nesfarsite cereri de a face fotografii impreuna, pe care inevitabil ajungi sa le refuzi cu raceala. De altfel, in pauza dintre doua mantre, un calugar sugubat a luat microfonul. A sugerat ca un prim pas in alungarea iluziilor ar putea fi chiar ruperea privirii din obiectivul camerei si intinderea mainii in semn de salut catre vecinii fotografi.

Dincolo de acest inconvenient, experienta tuturor detaliilor decorative care formeaza templul este, insa, deosebita. La fel si o pauza, privind catre munti, alaturi de statuile de Buddha. Luna plina, luminand de deasupra templul Borobudur, inconjurat sonor de mantrele credinciosilor budisti, ramane unul din cele mai frumoase momente la care am fost martor vreodata. Am ascultat mantre in pali (limba canonica a budismului, apropiata de cea vorbita de Siddhartha Gautama), intonate de calugari tibetani, tailandezi, chinezi si indonezieni. Iar lansarea de 1000 de lampioane catre cer, toate aliniate de vant precum o cale de stele catre infinit, a fost de-a dreptul magica.

.

Galerie foto

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , ,
Un comentariu la “Waisak, mare sarbatoare budista la Borobudur”
  1. […] « Waisak, mare sarbatoare budista la Borobudur […]

  2.  
Adaugă un comentariu: