Pin It

BANDUNG. Insula Java. Indonezia. Un enigmatic loc al insulei Java este teritoriul triburilor Baduy. Cultura acestora nu a fost inca descifrata, iar acestia refuza in continuare melanjul cu exteriorul. Deloc cunoscuti in afara insulei (in mod surprinzator, ignorati de ghidurile turistice si culturale), animistii Baduy si preotii acestora sunt inconjurati de catre javanezi de o aura mistica si mitica. Sunt considerati a fi pastratorii unei spiritualitati ancestrale, pur javaneze, de la care pana si presedintii indonezieni obisnuiesc sa ceara binecuvantarea. Nu exista, inca, marturii ale cuiva din exterior care sa le fi vizitat sanctuarul megalitic Arca Domas, de pe muntele Kendeng.

Modul de viata naturist al Baduy, ce interzice violentarea ordinii existente – inclusiv mutarea de pietre ori plantarea semintelor in gropi sapate – fascineaza atat pe indonezieni, cat si pe putinii straini care ajung sa calce pe acolo. Si mai surprinzator este faptul ca jungla enclavei Baduy se afla la doar 150 km de infernala metropola Jakarta cu mega-mall-urile si zgarie-norii ei.

Autoritatile garanteaza, insa, dreptul de proprietate colectiva asupra pamantului si respecta cerinta localnicilor de a nu primi acte de identitate si de a fi lasati sa traiasca in afara structurilor indoneziene, conform cu traditia lor (nu merg la scoala, nu accepta electricitatea, guvernul nu are dreptul de a construi nimic in perimetrul Baduy etc.).

Oricat de mult ma feresc de metafore si de idealizarea locurilor vazute nu pot sa nu ma declar uimit de ce am vazut. Nu pot sa ii condamn pe jurnalistii care se extaziaza in fata acestui “paradis pierdut” ori pe cei care descopera la Baduy puritatea unei vieti in armonie cu ritmurile naturii, universului s.a.m.d.

Traseul expeditiei

De cand sunt in Indonezia am citit cateva materiale despre Baduy, care mi-au starnit curiozitatea. In primul rand pentru ca acestia traiesc dupa un cod de reguli foarte strict, de-a dreptul ascetic, in al doilea rand pentru ca practica un soi de xenofobie ce interzice accesul strainilor pe teritoriul lor. Evident, aveam in plan vizitarea comunitatii Baduy, dar nu reusisem sa obtin informatii credibile de la amicii indonezieni.

Am avut norocul ca o tipa de pe Couch Surfing, careia i-am scris pentru a ma gazdui o noapte in Jakarta, sa ma anunte ca pleaca in Baduy in scop umanitar, cu ceva medicamente. Pentru 50$ m-am cuplat la excursia organizata. Am calatorit alaturi de alti doi jakartezi, doua javaneze si o tipa din Sumatra. Fiind bule, nu am voie sa pasesc decat in Baduy Luar (Baduy exterior) – centura celor 40 de sate care accepta un minim de contaminare culturala. Numai cetatenii indonezieni (=care arata a indonezian si vorbesc limba nationala sau locala) au, insa, voie de a patrunde in Baduy Dalam (Baduy interior) – cele trei sate nucleu, care respecta cu strictete adat-ul (datina). Tocmai s-a incheiat perioada anuala de doua luni cand acestia isi purifica satele si nu accepta nici un vizitator.

Am intrat in enclava Baduy prin sud, prin satul Cijahe, venind cu un microbuz inchiriat de la Rangkasbitung. In Cijahe am fost asteptati de 3 etnici Baduy din interior, desculti, imbracati in portul traditional, cu haine si esarfa albe si maceta la brau. Imediat dupa ce am trecut de pilonul ce marcheaza granita enclavei ne-am separat in doua grupuri – grupul de indonezieni care au plecat in directia satelor nucleu Cikeusik, Cikertawana si Cibeo si grupul format din mine, un ghid din Jakarta si un etnic Baduy din interior, Jakri. Am strabatut enclava de la sud la nord, pe jos, iesind, dupa trei zile, prin satul Ciboleger. Cateva sate importante, sud-nord:

Cijahe, ultimul sat indonezian, ultima cladire = o moschee

Cicakal Pasir, singurul sat Baduy musulman, de sute de ani. Au moschee, cresc capre, vorbesc aceeasi limba si au anumite obiceiuri Baduy, iar anul trecut au tras 3 km de cablu electric. Se considera Baduy, insa nu au voie sa se amestece prin mariaj cu restul.

Cicakal Leuwibulet (dormit o noapte)

Gajeboh (dormit o noapte)

Kaduketok (ultimul sat)

Ciboleger, satul indonezian prin care se intra de regula in tinutul Baduy, prima cladire intalnita = o scoala

.

Jakri, omul cu chip senin

Jakri s-a nascut si traieste in sanul comunitatii de interior. Are 34 de ani si deja trei copii. S-a casatorit la 18 ani cu o tanara de 13 ani. Ca toti baduy pe care i-am cunoscut are un zambet senin. Expresiile oamenilor de aici te cuceresc din prima clipa. Mania este interzisa si nimeni nu a reusit sa imi spuna cand a avut loc ultimul conflict in comunitate – nici un baduy nu a prins asa ceva in timpul vietii. Nu exista probleme de proprietate (cand au nevoie de o casa ori gradina noua – cauta un loc), conflicte maritale si nici de statut economic. Desi folosesc banii in relatia cu exteriorul, trocul ramane forma de baza prin care circula bunurile. Toata lumea se conformeaza regulilor.

Jakri este responsabil de coordonarea ansamblului de angklung al tribului, ce canta la ritualurile religioase. In general in Java, la tuburile de bambus ale angklung-ului canta un singur om. In Baduy, insa, fiecare membru al tribului are un cilindru cu o nota. Reprezentativa pentru coeziunea tribala, interpretarea unui cantec presupune sincronizarea reciproca a peste 50 de oameni: omul si nota.

Jakri a invatat limba indoneziana iesind in satele din afara. Merge constant si la Jakarta pentru a vinde tesaturi Baduy. Nu are insa voie sa foloseasca mijloace de transport, asa ca bate distanta pe jos, timp de 3 zile dus. La fel ca si ceilalti membri ai clanurilor din interior, de mic copil merge doar pe jos si, oricum, nu se grabeste nicaieri. Merge pe calea ferata, doarme pe unde apuca, are cativa prieteni antropologi si ghizi in metropola, care il gazduiesc. Incercand sa il iscodesc despre cum vede el haosul si aglomeratia Jakarta, venind din jungla paradisiaca, mi-a dat cu mirare un raspuns foarte frumos: “Daca mergi pe jos, in Jakarta nu este aglomeratie”.

Stimulat de energia lui Jakri, este prima oara cand am facut trekking descult printr-o padure tropicala, bucurandu-ma de umezeala solului, de covorul de frunze, de podurile cu barne de bambus si de pietrele simetric aliniate pe potecile dintre sate.

Cine sunt orang kanekes. Ce credinte au?

Pe langa cura de natura, liniste si chipuri luminoase, mi-am propus sa aflu cateva lucruri despre modul cum functioneaza societatea Baduy. Fara a ma substitui unui antropolog de meserie, am incercat totusi sa fac lumina asupra unor lucruri neclare citite pe Internet (de la partenerii mei de expeditie am notat si numele a trei persoane specializate in cultura Baduy: Prof. Koentjoroningrat, Prof. Selo Soemardjan, fotograful Don Hasman).

Putinele texte despre Baduy pe care le-am gasit sunt pline de fascinatia fata de “bunul salbatic” si contin unele inexactitati preluate de calatori de la ghizi prost informati. Nu m-a mirat ca si ghidul meu din Jakarta, altminteri un iubitor al Baduy care mi-a povestit lucruri interesante, si-a corectat unele detalii din discutiile mele cu Jakri.

Etnonimul pe care Baduy il folosesc pentru ei insisi este “kanekes. Limba pe care o vorbesc este un dialect sundanez arhaic, de acum 5-7 secole (probabil data cand comunitatea s-a izolat). Conform istoriei orale a comunitatii, Baduy sunt urmasii primilor oameni, iar Baduy Dalam, satele din interior, sunt centrul lumii. Templul megalitic de pe munte onoreaza stramosii, natura, cat si pe intaiul om (o imagine probabil islamica). De altfel, pe langa unele influente hindu in traditiile religioase, vizibile si in vestimentatie, dar si in nume de spirite, precum Dewi Sri!, acestia practica circumcizia, o alta urma a Islamului. Altminteri insa, conceptiile par a fi animiste.

M-au fascinat mormintele vazute. Cand cineva moare, trupul este acoperit de pamant intr-o mica groapa din padure, iar in varf se planteaza o tulpina de bambus. Daca familia este coplesita de durere, comunitatea distruge mormantul. Orium, dupa cateva saptamani acesta dispare singur, absorbit de natura.

Probabil cea mai des auzita expresie in tinutul Baduy a fost “tidak boleh” (=nu este voie).

  • Baduy dalam nu au voie sa mute pietre, sa creasca animale, sa omoare animale in afara sacrificiilor religioase, sa poarte incaltamine, sa foloseasca mijloace de transport in comun, si, in general, sa schimbe nimic din ceea ce exista asa cum exista. Agricultura pe care o practica implica aruncarea de seminte pe pamant si asteptarea ploilor. Nu au voie sa irige si nici sa creasca animale. Nu au voie sa niveleze solul, atunci cand construiesc o casa, la care munceste intregul sat, caci trebuie terminata in mai putin de o zi. Gainile care stau prin curti sunt sacrificate si mancate doar la ceremonii. Singurele elemente din exterior permise, conform traditiei, sunt lamele de metal pentru macete si firele de bumbac pentru hainele albe (desi folosesc in continuare si fire din scoarta de copac) si esarfele cu care isi acopera capul. In rest, toate uneltele sunt produse in comunitate. Nici un vizitator nu are voie sa faca fotografii aici.

Cele trei sate interioare au trei lideri religiosi ereditari Pu’un. Acestia sunt considerati oameni puri si sunt singurii care inteleg regulile lumii. Mi s-a povestit despre un cercetator din Jakarta care a venit in Baduy de cateva sute de ori si inca tot nu a reusit sa le descifreze cosmogonia si calendarul. Liderii Pu’un sunt asistati de aghiotanti Jaro, de specialistii in calendar Girang Seurat, de cei in ritual Kepala Wari si de un sfat al batranilor numit Baresan.

Imi vine sa rad de dialogurile mele cu Jakri, incercand sa aflu cum Baduy organizeaza ciclurile de timp. Daca il intrebam cati copii se nasc anual sau de cate ori se face orezul, imi raspunea precis – intelege calendarul gregorian. Daca, insa, ma interesam cu privire la celebrarile lor sacre imi raspundea ambiguu “de cate ori vine vremea lor”. Lucrurile sunt tabu: nu poti conversa despre ele! Iar intrebarile “De ce?” primesc raspunsul “Dari dulu!” = “Asa este de demult!”.

  • Baduy luar reprezinta o zona tampon (am mai intalnit asa ceva in tribul animist Boti, desi acolo multi se convertisera la protestantism). Ca strain, am voie sa vizitez. Aici traiesc majoritatea etnicilor Baduy, peste 4000 conform estimarilor oficiale. Toti respecta regulile de baza – respectul pentru Pu’un si religia Baduy, nu au voie sa se casatoreasca cu oameni din exterior (daca o fac, trebuie sa paraseasca comunitatea – s-a intamplat o singura data in ultimii zece ani), nu au voie sa foloseasca electricitate, sa creasca animale ori sa mearga la scoala. Au voie totusi sa poarte vestimentatie cumparata din exterior, sa fumeze, sa sape gropi pentru seminte, sa foloseasca cuie si, daca ies din enclava, sa se suie in vehicule. Daca invata sa citeasca si sa scrie, o fac in familie, din motive practice, pentru a se orienta in pietele din jurul enclavei.

In satul Gajeboh am dormit la fiul femeii care cunoaste toate modelele decorative Baduy. Fiind mai bogat decat alti Baduy, datorita comertului cu tesaturi, am gasit aici un celular. Gazda noastra se suie in copac pentru a vorbi la telefon, si merge periodic in satele din exterior pentru a-si incarca cele doua baterii. Desi a iesit de mic in Jakarta, Bandung, Bogor, unde vinde tesaturi, nu este interesat de Islam, Catolicism, de Indonezia si nici de a schimba ceva din armonia satului in care traieste. Isi va creste copiii in respectul fata de datina si Baduy dalam. Este multumit cu ce are.

Mai mult decat o curiozitate antropologica ori secta animista

Spre deosebire de satele tribale “primitive” pe care le-am vizitat in Flores (tribul Wae Rebo ori Bena) sau Timor (taietorii de capete Tetaf, animistii din Boti), comunitatile Baduy au o situatie economica relativ buna. Baduy sunt cunoscuti pentru onestitatea lor. Nu ne-a mirat atunci cand un localnic a venit din satul vecin pentru a ne aduce portofelul unei javaneze zapacite.

Surprinde ordinea si linistea din satele Baduy. Acolo unde in Flores ori Timor se face coada de gura-casca zgomotosi care cer bani pe urmele tale, localnicii Baduy te privesc cuminte si comunica cu tine doar daca le adresezi o intrebare. Fiecare traieste discret in spatiul casei si familiei. Femeile isi acopera chipul daca le privesti, nu inainte de a-ti raspunde cu un zambet fermecator. Casele sunt pozitionate foarte ordonat si extrem de curate. Nu exista curti, spatiul este comunitar. Pitorescul este completat de ordinea cu care localnicii sapa trepte in carari si de poteci pietruite impecabil.

Baduy Luar au obligatia de a purta haine negre. Un tricou black metal este perfect!

Izolarea este rezultatul alegerii si nu faptului ca “civilizatia” nu a ajuns inca. Baduy cer sa le fie respectate traditiile si respecta la randul lor ordinea exterioara comunitatii. Sunt constienti de existenta unor puteri politice. De sute de ani liderii pu’un impreuna cu reprezentanti ai fiecarei familii celebreaza “Seba”. Procesiunea are loc la fiecare sezon agricol si aduce roade ale pamantului la puterea politica ce respecta si protejeaza comunitatea Baduy. In trecut, seba aducea daruri sultanilor Banten, in prezent, Baduy prezinta recolta in fata biroului judetean din Serang, capitala provinciei.

Am intrebat pe cativa localnici daca se simt indonezieni si acestia mi-au spus ca tinutul Baduy face parte din Indonezia – tara mama, dar ei sunt orang kanekes, nu indonezieni.

Periodic, Baduy trimit soli la Jakarta pentru discutii administrative si pentru a re-confirma respectul reciproc. In trecut, Suharto a avut o tentativa de a-i electrifica si de a le da acte de indonezieni. A sfarsit, insa, prin a trimite emisari care sa le ceara binecuvantarea spirituala. La fel ca si Sukarno, fiecare presedinte indonezian (cu exceptia lui Habibie), a solicitat Baduy Dalam rugaciuni de prosperitate.

Chiar si Abdurahman Wahid, sef de stat si important lider musulman, a venit la Ciboleger pentru a confirma respectul pentru Baduy. In satul Cicakal Leuwibulet mi s-a povestit despre sotia lui Susilo Bambang Yudhyono, presedintele actual, care a venit de cateva ori pentru a cere rugaciuni.

In mentalul colectiv din Java, Baduy sunt mult mai mult decat o curiozitate antropologica, o secta animista ori o destinatie pitoreasca de trekking. Functia lor spirituala a primit respectul javanezilor si i-a tinut departe de imixtiuni. Baduy se roaga pentru oricine are nevoie. Nu m-a mirat si ca cele trei fete cu care am fost – catolica, musulmana si hindu – au solicitat acest lucru in Baduy dalam. Este admirabil ca, in ciuda faptului ca multi indonezieni au facut deja fotografii pe ascuns in satele din interior, nimeni nu le-a publicat inca online, din respect fata de cerintele Baduy (mi-e foarte greu sa imi inchipui ca turistul international s-ar abtine).

Durian fara limita!

Subsemnatul nu a fost, insa, atat de spiritual. Am ajuns in Baduy Luar in plin sezon al durianului. Jakri si prietenii sai ne-au adus doi saci plini cu fructe durian, proaspete culese din copac. Am mancat CA SPARTII – la mic dejun, pranz si cina – cel mai bun durian posibil. Pe saturate! Un durian de la care nu te strici prea usor la stomac, un adevarat caimac tropical cu parfum mirific.

Baduy nu consuma, insa, multe fructe. Dieta obisnuita, de trei ori pe zi, este formata din orez, cel mai ieftin peste uscat cumparat la piata saptamala din Ciboleger (din care se simte doar sarea) si un bulgare de sare (adora sarea!). Ardeiul iute si cafeaua au patruns in comunitate acum 10 ani. Carne mananca doar atunci cand fac ofrande cu gaini sau la o sarbatoare periodica in care tot tribul inconjoara o suprafata si sacrifica orice animal prind acolo – pasari, veverite, soparle etc. Foarte interesant mi s-a parut ca in afara satelor exista mici ‘sate’ formate din case ermetic inchise in care se depoziteaza orez. Amestecat cu plante uscate locale, orezul rezista cateva zeci de ani (!), nefiind afectat de fermentare, insecte sau ciuperci. Gustul orezului vechi de trei decenii, de pe vremea parintilor lui Jakri, nu este, insa, extraordinar.

Deloc surprinzator, media de viata in satele nucleu Baduy dalam este de doar 45 de ani. Pe langa dieta simpla, la aceasta contribuie si faptul ca cei 200 de oameni care pastreaza puritatea comunitatii se casatoresc intre ei de secole. Toti arata ca fratii.

Dincolo de toate aceste lucruri pe care le-am invatat despre Baduy, amintirea cea mai simpatica este legata de lungile expeditii nocturne pe care le-am facut la rauri cu Jakri si alti localnici. Casele nu au toalete. Ca sa faci treaba mare te duci la rau, te dezbraci si te asezi in apa. Sub lumina lunii, in linistea padurii tropicale si racoarea apei de munte, conversand despre obiceiuri ancestrale.

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
9 comentarii la “Expeditie in enclava animista Baduy”
  1. VeIonut says:

    Amice, ai ajuns in Rai 🙂

  2. Mihai says:

    Buna Horiaa! Cum te simti?Tia trecut otita?Horia tu de obicei cand te documentezi an ce limba lecturezi?Cand speri sa revi prin Europa ??Toate cele bune,un salut!!!

    • Big Bule says:

      Salut Mihai. Sunt in forma acum. Ma documentez de obicei pe internet, asta inseamna ca daca nu inteleg limba, folosesc Google Translate. Ma ajuta insa ca vorbesc limba indoneziana si am acces si la unele informatii inexistente in netul anglofon.

      PS: Ti-am trimis un mail despre o linie aeriana din Papua. Succes in continuare!

      PPS: Momentan nu am in plan sa revin in Europa prea curand. Daca nu am vreo urgenta sau nu ii este dor familiei de mine, este posibil sa trec prin Europa in 2013. Vreau neaparat sa vizizitez Bielorusia cat mai au dictatura comunista.

  3. […] din aceasta metropola, sa ma refugiez intr-o rezervatie naturala animista (precum Baduy, am scris aici), ori departe, inapoi in orasul meu linistit: Solo. Celalalte mari orase […]

  4. Erik says:

    Finally getting round to reading this. Amazing, especially considering their proximity to Jakarta. You’re definitely whetting my appetite for Indonesia. You planning on heading up to Sumatra at any point?

    • Big Bule says:

      Thank you Erik.

      Baduy is indeed an EXCEPTIONAL community and it’s such a miracle and a shame that nobody goes there given the proximity to Jakarta. Information on the web or on TT is quite scarce too. I’m happy I had the chance to go there and enter on the backside of the area, not on the official “gate” where tourists are expected to come and get harassed by the locals. I can brag about this article being the most complete set of information about Baduy culture and travelling in the area available online.

      I have no plans for Sumatra. It’s too close to SE Asia, so I will leave it for some time when I will return to Indonesia. In Sumatra there is also an animistic tribe, called Kubu. They are supposedly still hunter-gathereres, though not sure how much of that it’s true. Little reliable information on them too.

  5. Cornelia says:

    Acum cand am citit ma bucur si mai mult de cadou. Cred ca sunt singura din Europa ca bratara facuta de Baduy. Mersiiiii!!!!

    • Big Bule says:

      Well, ma bucur ca ti-a placut ce fac Baduy din scoarta de copac! 🙂 Mai sunt si alti europeni care au asemenea bratari. Important este ca a facut-o chiar Jakri, baiatul cu chip senin, asa cum a invatat de la mama lui.

  6. […] refuza amestecul cu exteriorul, iar autoritatile ii lasa in lumea lor (precum Boti in Timor sau Baduy in Java). Marea majoritate a triburilor indoneziene sunt deja convertite la crestinism, practica religioasa […]

  7.  
Adaugă un comentariu: