Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Ajuns in estul insulei Timor, pe plaja Valu Sere, nu ai de ales decat sa te intorci pe singurul drum pe care ai venit. Pe jos si facand autostopul, daca nu prinzi camionul de 4:30 dimineata din Tutuala catre Los Palos. Iar din Los Palos in nord spre Lautem si apoi Baucau. Detest sa ma intorc pe acelasi traseu. Insa nu am reusit sa gasesc pe nimeni care sa imi dea informatii reale despre situatia drumurilor si a securitatii in sud-estul insulei (de la Los Palos catre Saewamo, Iliomar, Uato Carbau, Beacu spre Viqueque), unde televiziunea locala raporta ca sunt grupuri de arte martiale care fac legea. Malaii NGO si ONU nu au idee ce se intampla pe acolo, iar localnicii au variante extreme, nerealiste – ori iti povestesc de bande inarmate care tin satele sub teroare, ori despre cat de pasnici sunt timorezii.

Am ramas singur pe plaja cu americanul, toti malii NGO intorcandu-se la Dili cu masinile lor 4×4. L-au luat si pe Ionut in directia Bali. Brian a avut o idee geniala (si banii necesari) care a rezolvat toata problema “out of the box”. Ce-ar fi daca inchiriem o barca a pescarilor care sa ne duca de-a lungul coastei catre Com? Multumesc Brian! Pentru 120 $, doi dintre pescari ne-au transportat din Valu Sere in Com, cel mai apropiat sat din nord-est-ul insulei racordat la o sosea. Suma pare mare, dar o gasesc justificata in realitatea timoreza. Dincolo de benzina dus-intors care costa 40-50$, restul de bani trebuie impartit la cei 17 pescari care formeaza colectiva din Tutuala. Practic, fiecare primeste in mana aproximativ 4$, suma care nu inseamna mare lucru in Timorul de Est (poti cumpara o sticla de apa, 1kg de orez si niste banane = cina unei familii). Sistemul NGO care le-a dat miile de dolari pentru pentru barcile cu motor ii forteaza sa imparta totul, limitand posibilitatile de castig individual (de aceea nu se chinuie prea mult nici cu pescuitul, nici cu transportul de malai in insula Jaco, daca nu au chef). Un cerc vicios care ii tine pe loc.

Coasta dintre Valu Sere si Com este plina de grote, stanci si zeci de mirifice plaje ascunse, la care nu se poate ajunge decat pe mare. Pescarii ne-au povestit ca grotele de aici au fost ultimul refugiu al gherilelor timoreze. Indonezienii nu au reusit sa le cucereasca. Aici s-a ascuns chiar si Gusmao Xanana, marele erou national, viitorul presedinte.

Pescarii din Valu Sere.

Com

Calatoria dureaza putin peste 2 ore. Com este un satuc timorez de coasta cu vreo 30 de familii, care are onoarea de a fi singura localitate turistica din tara. NGO-urile au facut o treaba buna si i-au invatat pe oamenii din sat ce inseamna o pensiune, un suvenir si un pret fix la cazare si masa. Te poti caza oriunde, camerele sunt curate, au ventilator (curent doar dupa 19:00, uneori deloc), flori, baile din curte au faianta s.a.m.d. Altfel, Com arata precum 2 Mai inainte de a fi popular. In plus, este inconjurat de mlastini cu crocodili si cateva ruine japoneze din al doilea razboi mondial, care scruteaza zarile si istoria.

Nefiind weekend, suntem singurii malai din sat. Aparitia noastra pe strada face ca toate femeile sa isi scoata in curte cate o masa cu artizanat. La fiecare miscare pe care o facem, suntem asaltati de copii si mame care vor sa ne vanda tesaturi tais ori sculpturi de lemn. NGO-urile i-au invatat tot felul de tehnici de sales. Toti vin sa dea noroc, se prezinta si apoi ne intreaba daca suntem OK. Un copil e in stare chiar sa se prezinte in franceza. Altul ne canta imnul Timorului de Est si ne spune ca vrea sa castige bani, sa invete si sa isi ajute tara. Altul ne pune in mana un sirag de scoici, cadou gratuit, apoi ne invita la taraba familiei sale. Orice achizitie faci in sat, chiar si o sticla de apa, implica reprosul tuturor celorlalti pentru ca nu ai cumparat de la ei. Jocul psihologic este la limita agasarii, dar suficient de amuzant pentru o zi de voyeurism prin acest colt de lume.

In sat exista si un spatiu de bunkere Com Beach Resort cu aer conditionat, paza, generator electric 24/24, gradini cu flori si calculator cu internet. Proprietarul este un australian, iar managerul locului un javanez din Surabaya, care se ocupa si de bucatarie. Pretul de 80$ pe noapte (venitul pe o luna al unui localnic) este normal pentru buzunarele expatilor din Dili. La fel ca si meniurile de 10-20$. Brian face cinste, asa ca seara ne-o petrecem pe terasa acestui “luxos” resort, cu singurul frigider din regiune, mancand cartofi prajiti, salata, bere si dand cu pietre dupa crocodilii care se apropie de tarm. Doi portughezi care filmeaza fauna Asiei apar si ei la un moment dat, urmati de un cuplu lesbian de australiene plecate spre Londra cu bicicletele. Oricat de marginal ar fi ca destinatie turistica, Timorul de Est isi are proprii sai calatori. A doua zi ne despartim, insa, fiecare catre alta directie.


.

In muntii Timorului de Est

Timorul de est nu duce lipsa de masive muntoase. Din cele trei varfuri – Ramelau, Matebian si Mundo Perdido, doar primul este popular pentru vizite. Proximitatea fata de Dili aduce expati malai la trekking si la rasarit de soare in varf. In ceea ce ma priveste, cand aud un nume ca “Mundo Perdido” nu am nevoie de prea multe argumente pentru a ajunge acolo. Am stiut asadar pe unde o sa traversez Timorul catre sudul insulei. Portughezii ne-au furnizat si o informatie pretioasa, cum ca un australian are o casa de oaspeti chiar in tinutul Mundo Perdido, undeva intre Ossu si Viqueque, unde se aduna personal ONU.

Distanta ComBaucauOssu o parcurgem cu autostopul in tot felul de camioane. Avantajul de a merge cu camionul este ca ai toata remorca la dispozitie, poti admira satele si natura, iar uneori nu te costa nici un ban. Odata ce ne departam de tarm, la sud de Baucau, peisajul se schimba dramatic. In Mundo Perdido urcam catre 1000 m. Datorita cetii, omniprezenta in imensa vale strajuita de versanti, tinutul are o atmosfera speciala. Cateva herghelii de cai alearga (aparent) libere. Umezeala, racoarea si norii sunt o constanta aici, iar salbaticia si masivele din departari justifica pitorescul nume.

Fiind sezon ploios, serpentinele sunt destul de periculoase. Insa principalele oprelisti nu vin de la natura, ci de la oamenii locului. In timpul ploilor, acestia au obiceiul de a simula dezastre, taiand copaci sau aducand cu bolovani in mijlocul drumului. Acolo unde drumul trece prin albia umflata a unui rau se aduna tot satul pentru a cere tribut de la vehicule. Soferii nu opun rezistenta. Stiu ca daca refuza sa plateasca, vor primi un bombardament cu bolovani (in varianta cea mai fericita). Este o consecinta a traditiilor tribale de proprietate asupra pamantului, potentata azi de saracie si lipsa de lege din Timorul de Est. O sa pot povesti la nepoti ca, undeva la mama dracului in Mundo Perdido, am trecut cu o cisterna de benzina printr-un rau de aproape 1 metru, inconjurat de localnici cu macete care strigau “Malai! Malai! Malai!”.

Hotel Wailakurini, din satul Loi Hunu, este casa unui australian casatorit cu o timoreza in Same. Hotelul este construit pe pamantul in proprietatea familiei lui Falur, fost conducator al trupelor de gherila.

Hotelul este cel mai civilizat loc pe o raza de vreo 80 de km patrati, in sensul ca are curent 24/24, aer conditionat, dusuri (!!!) si confort conform cu cerintele expatilor. Cateva proiecte de eco-turism dedicate comunitatii sunt in desfasurare. Ideea de afacere este viabila, cata vreme in Timor traiesc atatia malai. De fapt, mare parte din infrastructura si investiitiile din Timorul de Est au (pentru moment) ca beneficiari principali pe malaii expati (localnicii beneficiaza indirect). Cateva camere sunt inchiriate pe termen lung de politisti si politiste ONU care lucreaza in Viqueque. Toti formeaza o companie interesanta cu numeroase povesti si informatii despre realitatea din teritoriu. M-am cazat cu Brian. Inca din Dortmund (am scris aici) m-am jurat ca nu mai platesc in viata mea 20$/E pe o noapte, nicaieri pe planeta, dar aici mi-am calcat promisiunea si am impartit costurile de 40$ ale camerei. Timorul de Est ramane o tara relativ scumpa.

Femeie din Ossu. Cocosii sunt la mare pret in Timorul de Est.
Luptele aduc bani buni proprietarilor

.

Lumea pierduta

Zona Mundo Perdido a fost martora celor mai grele batalii intre armata indoneziana si gherilele timoreze ascunse in munti. Putina lume stie, insa, ca nu numai indonezienii au avut de furca cu acesti oameni mandri. Taur Hatan Ruak a fost un lider local care le-a dat mult de furca portughezilor. Tot aici, in Ossu, a facut scoala viitorul lider politic al luptei pentru independenta: Gusmao Xanana.

La Lariguta, langa Ossu, Xanana a negociat 6 luni de armistitiu cu indonezienii, in 1983. Zona a fost bombardata cu avioane OV-10 Bronco si Skyhawk, trimise din Statele Unite (Skyhawk au fost folosite si in Papua), precum si cu armament sovietic.

Cea mai sinistra amantire ramane, pentru localinici, scutul-lant uman de mii de civili, fortat sa inainteze spre munte cu trupele indoneziene in spate, pentru a goni luptatorii de gherila din munti.  Satul Creras, cunoscut pentru ostilitatea sa anti-indoneziena, a fost in totalitate ras intr-un raid din 1983 (peste 1000 de morti). Traumele sunt adanci. Fiecare om a pierdut doi-trei membrii de familie.

Plimbandu-ma in padure cu Brian am fost uimit sa intalnesc un australian si doua copile japoneze, de 20 de ani, cu niste tigai in mana, plimbandu-se impreuna cu un grup de femei timoreze. Ca parte a eforturilor de reconstructie psihologica a Timorului de Est, cele doua fete le invatau pe femei sa gateasca mancare japoneza. Conceptul se numeste “empowering the local women”. Nu am reusit nicicum sa inteleg care este rostul unui asemenea demers NGO. Asta le trebuie femeilor din Mundo Perdido!?! Sa stie sa prepare mancare japoneza!?!

Cu ajutorul unui taran dintr-un catun vecin am urcat prin jungla, ca sa vedem o pestera a rebelilor Fretilin. Tot pamantul, cu exceptia muntilor, este stapanit de localnici pe baza proprietatilor tribale, impartite azi intre familii. Cei mai multi au si acte in acest sens: unul din principalele lucruri bune facute in perioada indoneziana si continuat dupa independenta. Timp de cateva ore, istorisirile tipului mi-au facut parul maciuca. Cel mai mult m-a socat povestea sa despre soldatii indonezieni care trageau cu lansatoare de flacari. A pierdut o verisoara, arsa de vie.

Intrarea cu liane acopera o grota adanca ce, la randul ei, ascunde marturii ale trecutului. Peretii sunt acoperiti de insulte javaneze si graffiti-uri cu amenintari ale comandourilor indoneziene care au ajuns in pestera in vanatoarea de gherile timoreze. In astfel de locuri s-a facut istoria Timorului de Est. Totul m-a fascinant acolo. Asemenea colturi de lume caut sa descopar atunci cand calatoresc.

Fretilin makan anjing = Fretilin sunt mancatori de caini (insulta musulmana)

Yonsil pembunuh Pretelin = Yonsil este ucigas de Fretilin


Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
7 comentarii la “Mundo Perdido”
  1. Mihai says:

    Offtopic… Ce unelata de scris “cari” dupa tine? Ce firma?

    • Big Bule says:

      Salut Mihai. Scriu de pe un ASUS 1201 HA, ecran de 11 inci, de 1.37 kg + inca vreo 150 g incarcatorul. In ultimele doua luni am scris doar de pe la net cafe-uri ori de pe calculatoarele altora, laptopul mi-a stat numai in servis-uri. Acum scriu de pe telefon.

      De ce intrebi?

  2. Mihai says:

    Eram curios ce laptop rezista calatoriilor tale, schimbarilor de clima, etc. etc. Bafta si multumesc pentru raspuns.

    • Big Bule says:

      Momentan vad ca Asus-ul nu a rezistat, de aceea a ajuns prin servis 🙂 Insa greutatea instrumentului este principalul criteriu momentan. Raman pe Asus 1201 in continuare.

    • Cristi Z. says:

      Eu folosesc un Acer Aspire one de 8.9″. Nu stiu daca se mai gaseste dar nu am avut nici o problema cu el dupa ce l-am carat prin Malaezia, Maroc, Nepal si putin in Europa. Acumulatorul original rezista cam 3 ore. De curand am luat si unul mai mare, suficient pentru 6-7 ore.

      • Big Bule says:

        Salve Cristi Z.

        Este posibil ca la un moment dat sa trec si eu pe un laptop mai mic, gen 8.9′. Mi-am dat seama ca pot lucra si cu asa ceva.

        Nu folosesc laptopul decat ca spatiu de stocare filme si muzica, editare texte blog si redimensionare fotografii. Tot sper sa apara laptopuri usoare, de 500g. Din pacate toata piata se orienteaza acum pe tableturi. O alta varianta, pentru mine, ar fi un tablet usor cu tastatura externa USB.

        All the best!

  3.  
Adaugă un comentariu: