Pin It

Fosta “capitala” a Timorului Portughez poarta urme ale trecutului
Chipul din stanga este al unui erou de gherila din jungla timoreza

SOLO. Insula Java. Indonezia. O zona semi-arida separa cele doua localitati principale din Timorul de Est: Dili si Baucau. Soseaua urmeaza linia tarmului taiand pamant ars si stanci. Natura este magnifica prin simplitatea ei, pe cand prezenta umana deprimanta. Pe tot drumul am numarat numai 20-30 de vehicule. Opririle in satul X sau Y au insemnat, practic, un popas pe un teren viran inconjurat de cateva cocioabe. Din acestea am putut vedea rasarind capetele agitate ale unor purcei, catei si copii desculti incercand sa vanda porumb fiert ori banane.

Daca s-ar ignora paranoia fata de crocodili, pe care toata lumea o are in Timorul de Est, coasta ofera locuri nesfarsite unde se poate ascunde un cort si dormi o saptamana sub un copac cu ochii catre mare. Nimeni nu te poate deranja acolo. Este un capat de lume perfect pentru a-ti cultiva solitudinea. Agitatia din autobuz reprezinta, insa, antiteza a ceea ce vezi pe geam. Transportul public din Timor nu difera de cel din Nusa Tenggara Timur (Indonezia de sud-est). Autobuzele pleaca atunci cand sunt full cu oameni, papornite, lemne, capre si gaini. Muzica, data la maxim, ofera o selectie infernala de timor-pop, alternata cu muzica populara portugheza, Dragostea din tei si Lambada. Din fericire, lumea nu vomita. Trecerea granitei inseamna si trecerea la o alta realitate cultural-digestiva.

Plecati dis-de dimineata din Dili, ajungem in Baucau undeva dupa trei amiaza. La distanta in ore dintre orase (4h) trebuie adaugate si urmatoarele variabile: timpul de asteptare in autogara (2h), pana de motor (1h), pauza de masa intr-o zona de colibe ce ofera orez fiert in frunze de cocotier cu peste prajit (30 min). Plus, tineti-va bine, oprirea in camp pentru a astepta un pasager care a anuntat prin SMS ca vine cu motoreta (30min) sau pentru ca soferul sa discute vehement cu lumea care il suna. Niciodata nu subestimati timpul de calatorie in Timorul de Est! Orice durata primita de la oameni trebuie dublata cand faceti planul.

Primul loc linistit din Timorul de Est

Terminalul Baucau este, practic, o intersectie prafuita cu tarabe de legume si localnici agasanti care vor sa te incarce in alte autobuze ori camioane (inclusiv care merg acolo de unde tocmai ai venit). Aici este “kota baru”, zona dezvoltata de indonezieni. Adevaratul Baucau, cel vechi, portughez, se afla la 2-3 km inspre coasta. Coboram lin pe drumul catre “kota lama”. Casele sunt frumoase, proportia de zambete este comparabila cu cea din Indonezia. Suntem surprinsi sa descoperim chiar si doua internet cafe-uri. Singurele private din tara, aveam sa aflam.

Figurat si real

Orasul Baucau se desfasoara pe terase cu vederea spre ocean. Portughezii l-au construit, probabil, cu idei defensive in minte. Suficient de departe si ridicat fata de mare este protejat de interior de roci gigantice si numeroase serpentine. Trei drumuri merg spre piata centrala. Il alegem pe cel neasfaltat. Pietruit cu bolovani. Ne duce printre case construite pe stanci. Zidurile acestora sunt vopsite in alb, curtile pline de flori. Gradini frumoase. Pe langa tropicalele papaya si cassava, vedem multe legume ce ne sunt familiare – salata, rosii, dovleac. Barbatii poarta camasi, nu tricou, iar femeile au un look european datorita rochiilor lungi cu centura. Toata lumea ne saluta cu “Boa tarde, senhor!“. Si eu si Ionut realizam comfortul psihic al unui respectuos “Senhor!” fata de urletele “Buleeee!” sau “Malai! Malai! Malai!” cu care suntem vanati prin alte locuri.

Baucau a fost capitala neoficiala a Timorului Portughez. Pe vremuri se numea Vila Salazar. Arhitectura coloniala, simpla, este pitoreasca. Are nevoie de ceva renovare. Aici locuia “lumea buna” portugheza. Strada principala este dominata de un senzational Mercado Municipal, un amfiteatru ruinat ce odinioara a fost piata orasului, si de catedrala catolica. Citim nume de firme precum “Sao Paolo”, “Fanciscus”, “Albergaria do Panalto”, ori de restaurante ca “Amalia”, “Benfica” ori “Terre Novas”. Localnicii sunt obisnuiti cu strainii.

Poussada Baucau este atractia principala a orasului. Un han complet roz ofera, pentru 60$, camere echipate cu baie, frigider, TV satelit si o minunata veranda unde “senhorii” si “senhoritele” se pot intinde, sorbi cocktailuri si admira peisajul. Aici trag expatii din Dili in fiecare weekend.

Poussada Baucau ofera o excelenta vedere inspre mare

Medici de lepra, iehovisti si Linux geeks!

Noi tragem la micul motel de familie Loro-Sae, cel mai ieftin, chiar langa Mercado Municipal. Pentru 10$ de persoana, impartim etajul cu voluntari timorezi din Dili care fac expeditii de tratare si prevenire a leprei, una din principalele probleme medicale din tara. Lepra este vindecabila de zeci de ani. Situatia se poate gestiona. Aici insa, principala problema este a-i face pe oameni sa aiba incredere in recomandarile sanitare ale personalului NGO care le vine in vizita. Timorezii au o frica totala de autoritati si, in general, de tot ceea ce este din afara comunitatii lor.

Ne facem tura prin oras. In jumatate de ora se poate vedea tot, dar nu ne grabim. Pe terasele caselor, grupuri de tineri stau si canta la chitara. Nu suntem singurii malai. Ne intalnim si cu doua misionare ale Martorilor lui Iehova – din Peru si SUA. Vesele, merg in piata sa cumpere legume. Traiesc de doi ani acolo si nu vor pleca prea curand. Ne lauda religiozitatea candida a localnicilor si nu scapa ocazia de a ne aminti de “dogmatismul” din Biserica Catolica. “They did nothing in Timor Leste for 400 years!”.

Din parcul central coboram trepte si pornim la intamplare pe un drum care pare a duce spre mare. Este inconjurat de imensi copaci banyan din care atarna liane. Ultimul lucru pe care te astepti sa il gasesti in Timorul de Est apare in fata ochilor – un bazin plin cu apa curata, tobogan si incojurat de sezlonguri. Pentru clientii poussadei. Gasim cateva ruine de fort, apoi un frumos liceu construit de portughezi. Intram intr-o clasa. Pe banci sunt scrijelite rugaciuni si nume de fotbalisti brazilieni. In curte, adolescenti in echipament sportiv vin de la antrenament de baschet. Dupa ce am vazut in Maliana si Dili, asemenea lucruri nu pot decat sa ne uimeasca.

Big Bule plutind in ocean

Parcurgem 8 km pe jos. Copacii ofera o umbra placuta nisipului din micul golf satesc Osolata. Este probabil cea mai intima plaja in care ajung. Copiii locului se alearga prin nisip. Cativa pescari fumeaza si ne saluta cu acelasi “Boa tarde Senhor!”. Ne scaldam. Stam cu burta la ultimele raze de soare.

Un baiat cu motocicleta ne abordeaza. Alipio, din Baucau. vorbeste perfect engleza. Este un Linux geek specialist in solutii de acces internet prin satelit si retele radio. A fost prin toata lumea la traininguri, iar acum foloseste ceea ce stie pentru implementari locale. Lucreaza pentru un NGO combinat cu agentie guvernamentala. Solutiile sunt scumpe (in afara pretului de instalare, abonamentul costa peste 1000$/luna), insa NGO-urile din Timorul de Est au multi bani, oricum.

Am petrecut doar o jumatate de zi in Baucau, incheiata printr-o cina cu Alipio la restaurantul Amalia. Figuri precum Alipio fac parte din viitorul, sa speram pozitiv, al tarii. Iar linistitul Baucau din atmosfera unui Timor Leste pe care deocamdata nu ni-l putem imagina dincolo de acest colt mediteranean construit de portughezi la tropice.

Alipio este un IT geek:
“I googled your brain, object not found!”

Curtea catedralei din Baucau

Pin It
Tags: , , , , , , , , , ,
Adaugă un comentariu: