Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Ca multe alte capitale, si Dili are o personalitate schizofrenica. Practic singurul oras din Timorul de Est, este impartit de doua populatii cu moduri de viata diferite – a) localnicii si b) expatii, sau “malai” dupa sunt strigati de catre timorezi.

Te obisnuiesti rapid cu cuvantul. Toata lumea te arata cu degetul si striga pe strada “Malai! Malai! Malai!”.

Oricine ajunge in Dili, de la aeroport ori de la granita indoneziana, va trece inevitabil prin atmosfera de “fix la mama dracului” din vestul orasului. Caldura tropicala epuizanta, norii de praf din aer, cladirile in paragina, claxoanele autobuzelor si camioanelor jerpelite care intra ori ies din oras, figurile suspicioase ale localnicilor sunt toti factori inhibitori.

Am refuzat ofertele de taxi de la vanatorii de malai si am intrat in oras mergand cativa km pe jos pe Av dos Martires de Patria. Dili este inghesuit intre golf si dealuri. Fiind centrul Timorului de Est, toata lumea vine aici in cautare de munca ori pentru a face comert. Nu toti reusesc. In consecinta, locul este cel mai agitat si violent oras al tarii. Anumite cartiere sunt zone “no go” pentru malai, daca nu ai politie sau soldati alaturi. Cateva zile petrecute in oras nuanteaza, insa, perceptia. Dincolo de sarma ghimpata, omniprezenta patrulelor ONU si localnicii incruntati care incearca sa te faca la bani, Dili poate fi si pitoresc. Evident, in primul rand datorita oamenilor pe care ii poti cunoaste.

Colt spiritual in casa Filipei

O mica Portugalie

Am fost norocosi cu gazda noastra, Filipa, o inima de aur. Originara din Lisabona, lucreaza acum ca directoare de gradinita NGO portugheza in Dili, dupa ce a fost voluntar cativa ani intr-o alta fosta colonie, Mozambic. Ne-a primit cu caldura in casa si lumea ei, oferindu-ne un confort neasteptat. Daca zilele le-am folosit cutreierand prin oras, serile le-am petrecut cu muzica fado, vin de Porto, delicatese portugheze si tot felul de oameni care vin la casa ei cu chitara si voia buna.

Filipa locuieste intr-o zona rezidentiala locala, cu atmosfera de sat, copii goi scaldandu-se in canale, piata traditionala de legume si teren cu lupte sangeroase de cocosi. Natura meseriei o pune in contact cu parinti localnici care vor sa dea copiilor o educatie. Platesc 30$ pe luna (o suma ridicata pentru bugetul unei familii de timorezi) pentru ca proprii lor copii sa stea intr-o institutie NGO si sa invete bazele limbii portugheze. Desi nu se poate spune ca portughezii beneficiaza de vreun capital special de simpatie in Timor, limba portugheza ramane in continuare un simbol al educatiei si viitorului (fiind si limba oficiala, alaturi de lingua franca locala – tetun). Casa ei imparte curtea cu gradinita, unde am petrecut si noi timp cu copiii. Un lucru m-a socat, insa. Mamele care isi aduc copiii la gradinita asteapta la poarta toata ziua. Nu au servici si nu au nimic de facut pe acasa.

In cercul de prieteni ai Filipei am avut sansa de a cunoaste atat malai portughezi cat si timorezi portughezofoni, deci apartinand clasei de oameni educati. Am cunoscut expati implicati trup si suflet in asistenta comunitara, dar si profesionisti veniti sa faca un ban in Timor. In sediul unui NGO catolic am intalnit chiar cativa entuziasti romantici, picati parca din luna. O doamna mi-a vorbit de latinitate, Camoes si Eminescu…

Copiilor le sta bine cu joaca

Situatia tinerilor timorezi care fac studii, fie la cele trei universitati din Dili, fie cu burse in Indonezia, este dificila. Daca nu isi gasesc un post la NGO-uri sau in administratia locala, nu au decat o singura solutie – sa emigreze. In Indonezia, eventual sa prinda vreo oportunitate in Portugalia ori Brazilia. O alta varianta ar fi sa falsifice un permis de tranzit si sa faca naveta, cumparand ieftin in Indonezia si vanzand scump in Timorul de Est (unde preturile sunt de 3-4 ori mai mari).

Nu ne-a mirat, astfel, sa vedem in Dili proteste ale studentilor. Pe langa dificultatea generala cu care se confrunta tara, guvernul a mai venit si cu o idee “din putul gandirii”: eliminarea din universitate a tuturor celor care au inceput studiile inainte de 2010.

Malai in Dili

Mancare neo-occidentala, karaoke si sarma ghimpata

In calitate de malai ajuns in Timorul de Est vei intra, inevitabil, in lumea de expati din Dili. Acestia locuiesc, mananca, fac cumparaturi si se distreaza in locuri specifice, de multe ori fara a se combina cu localnicii. Exista, de asemenea, party-uri organizate doar pentru malai, unde localnicii nu au voie, precum si cluburi ale comunitatilor care isi fac veacul pe acolo (clubul soldatilor portughezi, clubul NGO-urilor australiene s.a.m.d.) sau restaurante cu pret prohibitiv pentru timorezi (pizza de 50$, cat venitul pe o luna al unora). Rezervatia de straini se intinde in apropiere de coasta in centrul capitalei, langa Palatul Guvernului, zona de banci, hoteluri, ministere si ambasada Portugaliei. Cu exceptia orelor de pranz, cand expatii merg sa manance la restaurantele din centru, nu poate fi vazut picior de strain in oras. Majoritatea circula folosind masini SUV.

Supermarketul australian si cel portughez aprovizioneaza pe malai cu tot ceea ce au nevoie, de la apa potabila adusa din Europa, conserve cu mancare sau prezervative pana la tot soiul de produse domestice. Supermarketul portughez are o impresionanta colectie de vinuri de Porto, iar cel australian o colectie consistenta de marci de bere si nelipsitele Ginger Ale ori Vegemite. Tiger, benzinaria australiana, reprezinta un important centru al comunitatii de expati malai. Pe langa benzina “100% originala”, aici se gaseste supermarket, conexiune rapida internet, barca charter de weekend pentru insula Atauro, aici se poate manca pizza, comanda paine proaspata si aici exista cel mai de incredere bancomat ANZ (unde malaii se roaga sa le fie acceptat Mastercardul sau Visa). Tot aici vii, daca ai vreo problema sau cauti un anume malai.

Portughezii se aduna in Cafe Brasil ori in restaurantul Vasco da Gama. Desi Timorul de Est este departe de a fi o destinatie turistica, exista un flux constant de backpackeri australieni care trec pe acolo. Zona de backpackeri a orasului are ca puncte de reper Dili Backpackers Hostel, un centru de scufundari, saloane de masaj tailandez (cu prostituate localnice) si diverse terase cu nume tipice, una cu specific birmanez (Bagan Cafe), alta indiana, nelipsita Ko Pha Ngan s.a.m.d.

Plimbandu-te prin aceste locuri te obisnuiesti cu rasetele de australieni in papuci, cu tinutele elegante si sunetele de tocuri ale unor doamne malai care sunt consultanti la ministere ori cu sarma ghimpata care inconjoara pana si saloanele de cosmetica. Te obisnuiesti si cu faptul ca localnicii nu sunt dispusi sa negocieze preturile cu malai. Stiu ca ai bani si trebuie sa platesti pretul malai, daca vrei ceva. Esti un malai, la fel ca toti ceilalti australieni si portughezi care castiga mii de dolari pe luna. Malai! Malai! Malai!

In Indonezia imi lipsesc tare mult fetele in fuste scurte

Pitoresc in Dili

Cateva parti din oras nu sunt lipsite de sarm. In special zona de coasta, incepand cu Av de Portugal, apoi Av Alves Aldeia, plaja Areia Blanca. Atmosfera coloniala tropicala include biserici catolice, vechi cladiri portugheze, faleza cu gazon si arbori, tineri localnici care stau la taifas, briza marii, sunetul de valuri si mirosul de fructe exotice proaspete. Piata de textile traditionale tais este foarte bine pusa la punct. Aici se poate negocia si este o placere sa te targuiesti cu femeile pentru un stergar cu crocodil sau o sapca revolutionara Timor Leste.

Dupa sase luni in Inonezia mi-a facut placere sa vad in Dili fete cu fuste mini, ori cupluri care se saruta la umbra unui copac. Normalitatea nu lipseste din Timorul de Est.

Simbolul orasului ramane impunatoarea statuie Christo Rei, inspirata de Cristo Redentor din Rio de Janeiro. Construita cu finantare indoneziana, statuia are 27 de m (reprezentand cea de a 27a provincie) si strajuieste golful. Meridianul din dreptul chipului Mantuitorului cade direct pe Timorul de Est, statuia fiind, initial, si un subversiv simbol nationalist. Drumul spre statuie este putin circulat de vehicule. In zile fara zapuseala poate deveni o excelenta promenada de cativa km. Aici fac jogging multi malai. Aici am gasit si niste terase de chill simpatice. In ciuda faptului ca in mare apar uneori crocodili, plaja este o destinatie populara de weekend.

Deosebit de pitoreasca mi s-a parut arta stradala care acopera orice petec de zid din Dili. Voi pune in curand un post cu fotografii. Colectia de monumente patriotice indoneziene este, de asemenea, interesanta. Nimeni nu le-a daramat si contribuie in continuare la identitatea locului. Monumentul de langa Hotel Timor, spre exemplu, a fost construit in anii ’80 pentru a celebra eliberarea Timorului de catre ocupatia coloniala portugheza. In prezent, acelasi timorez cu sabiile in mana a fost revopsit, iar noua placuta vorbeste de eliberarea Timorului de catre ocupatia indoneziana. Vremuri noi, idei noi!

Interesul pentru istorie si documente mi l-am hranit la Muzeul Rezistentei, la centrul cultural al Timorului de Est, la sediul partidului Fretilin, arhivele nationale CAVR si la Memorial Hall de langa far, care functioneaza si ca asociatie a jurnalistilor locali. Am intalnit persoane amabile si pasionate, dar nu am reusit sa comunic de fiecare data cu acestea. Prezenta unui malai ii inhiba. Poate fi un blocaj cultural, sau, poate, teama ca esti jurnalist, ori NGO venit in control.

La sediul Fretilin, spre exemplu, am stat de vorba cu cateva cadre despre istoria partidului. Inca inainte de a imi incepe obisnuita lista de intrebari au tinut sa imi spuna ca nu sunt comunisti asa cum spune presa internationala si probabil cred si eu. “We are Catholics, we worship Jesus, we cannot be communists!“. Le-am cerut cateva materiale de propaganda pentru colectia mea personala. Mi-au spus ca le pot obtine numai cu audienta la seful partidului, care, poate decide daca le merit sau nu. Dar nici eu, nici seful nu am mai avut timp pentru asa ceva.

Cam astfel de lucruri poti face, ca malai, in Dili.

Pin It
Tags: , , , , , , , ,
Adaugă un comentariu: