Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Am intrat in Timorul de Est prin punctul de granita terestru Motaain (Ind) / Batugade (TE), singurul ce permite tranzitul strainilor. Nu inainte de a sta o noapte la vama indoneziana, pentru ca am ajuns prea tarziu (frontiera se inchide la 17:00 ora indoneziana / 18:00 ora Timorul de Est).

Ma fascineaza punctele de frontiera. Nu i-am spus lui Ionut, dar asteptam in secret ca vama sa fie inchisa si sa petrecem noaptea pe-acolo. Militarii, de peste tot din Indonezia, ne-au oferit mancare, bere, saltele, ne-au scos la inot in mare si apoi ne-au dus sa trecem frontiera, nocturn, asa in joaca. Bineinteles, ne-am intretinut cu tot batalionul. Cultul indonezian pentru musafir la maxim!

Localnicii de ambele parti ale granitei au permise de tranzit. In timpul noptii am putut vedea timorezi de est din satul vecin care trec granita pentru a manca la warungul de frontiera din Indonezia. Merita sa mearga 2 km pentru a plati de 3 ori mai ieftin. Sau pentru a schimba dolari americani (moneda in uz in Timorul de Est) si a cumpara ieftin din Indonezia. Permisele sunt o incercare de a normaliza situatia refugiatilor din Timorul de Est. Peste 200 000 oameni s-au deplasat in partea indoneziana in timpul razboiului civil ce a izbucnit dupa declararea independentei din 1999.

Dis de dimineata am trecut granita fara probleme – primii turisti romani care calca pe acolo. Aveam deja aprobarile de vize primite pe e-mail si printate. Pentru ca este cunoscuta neseriozitatea ministerului imigratiei din Timorul de Est, i-am presat pe email spunandu-le ca avem nevoie de autorizatia de viza rapid, pentru a prinde slujba catolica din Dili, duminica. Au raspuns prompt, in 2 zile (media este de 10-14 zile, unii nu primesc raspuns deloc).

Gateva fotografii de la granita (click pe prima poza si apoi Next)

Maliana, targ cu baza ONU

In Timorul de Est am scapat in sfarsit de “Hello Mister!“-ul indonezian si l-am inlocuit cu mai placutul “Boa tarde senhor!“. Iar din “bule” ne-am transformat in “malai”!

In micul sat Batugade am asteptat rata de Maliana langa ruinele fortului portughez. Ne-am conversat in cuvinte latine cu o profesoara de portugheza care vindea dovleci. Maliana este cel mai important orasel (oximoron) din vestul tarii, regiunea unde toate militiile pro-indoneziene au facut ravagii. Nu intamplator, aici se afla o baza ONU, aproape de granita.

Singurul couchsurfer pe care l-am gasit in afara capitalei a fost Dario, un tip din Honduras, cu idei alternative, pasionat de miscarea Zeitgeist. Chiar managerul bazei ONU. Ne-a gazduit la el in casa, alaturi de medicul bazei, un filipinez, si responsabila politica, o doamna din Jakarta, fost diplomat in Afganistan. Compania a fost deosebit de primitoare si interesanta. Am avut astfel ocazia de a vizita baza ONU, unde ne-am reintalnit si cu amicii din fortele de mentinere a pacii pakistaneze cunoscuti in Kupang (am scris aici). Niste vlajgani prietenosi cu zambetul pana la urechi si accent mortal. Am fost incarcati cu fructe, cutii de sucuri si coplesiti de invitatii in Pakistan. Cultul pakistanez pentru musafir la maxim!

Ador sa intalnesc pakistanezi, oriunde pe planeta

Marturisesc ca m-au uimit functionalitatea bazei ONU. Autonomie energetica, constructii modulare, internet, dusuri, sala de fitness, cantina, soldati, elicopter si personal de pe toata planeta. La orele de sholat se aude chemarea muezinilor din moscheea pakistanezilor, care, in timpul liber, joaca baschet.

Dupa standardele Timorului, Maliana este oras, dupa cele europene, este un fel de targ-comuna. Nu exista cladiri cu mai mult de un etaj, strazile sunt pline de copii desculti, purcei si capre. Spre deosebire de partea indoneziana, unde toata lumea are motorete, aici este relativ liniste. Oamenii folosesc carute. Un contrast puternic fata de SUV-urile masive ale patrulelor ONU care strabat orasul non stop. Exista doua tipuri de ruine – vechea infrastructura administrativa si casele refugiatilor, distruse de militiile pro-indoneziene si cladirile incepute si neterminate ale republicii independente. Frontispiciile cu pompoase titluri institutionale par sa exprime mai degraba entuziasm nationalist, decat nevoi administrative reale.

Locul cel mai animat al orasului este piata centrala, o aglomerare de cladiri darapanate unde gasesti legume si produse aduse din Indonezia.

Cateva fotografii din Maliana (click pe prima poza si apoi Next):

Balibo 5

Dario a avut amabilitatea de a ne duce cu masina intr-o mica excursie in orasul vecin. Balibo a intrat in istoria regiunii drept locul unde armata indoneziana a vanat si executat cinci jurnalisti australieni critici invaziei (conform versiunii oficiale indoneziene, australienii au murit ca victime colaterale). Acestia asteptau in Balibo pentru a documenta intrarea armatei indoneziene. Momentul este deopotriva stanjenitor pentru Indonezia, cat si pentru Australia, sustinator tacit al invaziei, care nu si-a ajutat jurnalistii, desi avea posibilitatea de a-i evacua.

Memorialul dedicat celor cinci jurnalisti este motivul pentru care expatii din Dili se obosesc sa vina in weekend pana aici. Episodul Balibo 5 si documentarele dedicate jurnalistilor au transformat orasul intr-un simbol al nationalismului timorez si al recunoasterii sale internationale. Pentru Occident, episodul Balibo a fost recuperat drept marturie a jurnalismului neinfricat (vezi si ultimul documentar scos pe aceasta tema).

Targul poarta, altminteri, insemne ale intregii istorii timoreze. In varful dealului se afla un vechi fort portughez, transformat ulterior in birou administrativ indonezian, deci, in prezent, paragina. Piata centrala este dominata de “Monumen Integrasi“, construit de indonezieni, care arata un timorez rupand lanturile colonialismului. Mormintele victimelor militiilor pro-indoneziene din 1999 sunt vis-a-vis de monumentul ce aniverseaza parteneriatul cu trupele australiene, de mentinere a pacii.

Ma pasioneaza asemenea colturi decrepite de lume cu toate simbolurile lor mai mult sau mai putin evidente. La fel ca si atmosfera dezolanta, de capat de lume, din Balibo. In piata centrala toata lumea doarme, cateva femei se lupta cu crengile impotriva unor maimute care fura legume de pe tarabe. Magazinul unor chinezi este singurul loc animat. Cativa baieti stau si joaca biliard, sportul national al Timorului de Est, ascultand manele tiganesti. Se pare ca nu numai latinitatea ne leaga de Timor.

Va invit sa parcurgeti si galeria din Balibo (click pe prima poza si apoi Next).

Pin It
Tags: , , , , , , , ,
Un comentariu la “Primul contact: Maliana si Balibo”
  1. […] am descoperit aceasta fotografie, facuta in Maliana (am scris aici). Cat am stat acolo am fost de doua ori sa cumpar nuca de cocos de la aceasta femeie. Atunci am […]

  2.  
Adaugă un comentariu: