Pin It

MAUMERE. Insula Flores. Indonezia. [scris pe 17 februarie] Dupa mai bine de o luna m-am reintors in acest oras maricel, cu probleme de iluminat nocturn. Nu imi place ideea de a mai trece pe unde am fost, dar aici am gasit cel mai bun pret de avion spre Kupang, de unde am gasit cel mai bun pret spre Surabaya, inapoi in Java. Am ajuns in Flores, trecand printre insulele arhipelagului Solor. (Cum celularul mi-a fost furat, nu am avut posibilitatea sa fac nici o poza cu balenierii. Voi folosi in acest post cateva imagini de pe situri indoneziene).

East Nusa Tenggara (foto de pe vanhulsenbeek.com)

East Nusa Tenggara (foto de pe vanhulsenbeek.com)

Kalabahi, insula Alor spre Lewoleba, insula Lembata

Din Alor am luat vaporul pentru inca o oprire, in insula Lembata, cea mai mare a arhipelagului Solor (care mai include si insulele Solor si Adonara). Vaporul ASDP pleaca in fiecare duminica, la orele 08:00 in directia Flores, oprind mai intai in Baranusa, 15 min (insula Pantar), apoi in Lewoleba (insula Lembata). Aici inopteaza, iar dimineata la 06:00 continua spre Larantuka (Flores), via Waiverang (insula Adonara).

Puntea este inghesuita de localnici incarcati cu papornite, pesti uscati si saci cu tot felul de obiecte casnice. Unii cu legaturi de lemne – lucru pe care nu pot sa il pricep – de ce cari lemne 10 ore de pe o insula pe alta, o legatura costa 0.3$, iar lemne uscate sunt oricum peste tot, nici nu trebuie sa cumperi. Conversatii bazice. Vorbesc cam multa bahasa indonesia pentru ce am nevoie pe acest vapor. Suntem din lumi diferite. Nu simt nevoia sa ma amestec. Prezenta unui bule pe vapor care ii intreaba lucruri in bahasa indonesia li se pare o anomalie. Cei mai multi nu au iesit niciodata din arhipelag. Unii nici macar nu au parasit cele cateva sate de coasta in care au copilarit, s-au casatorit si unde au treaba cu papornitele.

Nu sunt, insa, singur. Un bule uscat si slabanog, varstnic, sta intr-un colt. Incerc sa intru in vorba cu el. Australian, aproape de pensie, voce de alcoolic. Si-a luat 6 luni sabatice ca sa mearga pe uscat din Melbourne pana in Tailanda sa faca sex mult si ieftin in Bangkok. Pe ultima suta de metri a potentei. The best working girls in all of Asia. Este agasat. These bloody Indonesians! ii injura cu sete pe localnici. They are fucking slow and lazy. This ship will get tomorrow to Lewoleba. A lucrat 5 ani in Jakarta. Ii detesta sincer pe indonezieni. This country will always be a wreck! Priveste cu dispret multimea din portul rural Baranusa. O ingramadeala de oameni care incarca si descarca marfuri, altii care spera sa prinda un client la ojek pentru cele 5000 de rupii (0.4$). Copii desculti incearca sa vanda pungi cu orez fiert si peste prajit. Mister! Mister! Nasi ikan! Mister! Nasi ikan!

Ajungem dupa miezul noptii in Lewoleba, singurul oras din Lembata, adica un fel de comuna. Plecam in liniste pe strada care iese din port. Intuneric bezna. Suntem singurii care nu se urca in ojek. Ne despartim la prima intersectie, el pleaca spre hotelul cu aer conditionat, eu spre cel ieftin, ascuns dupa niste ziduri de beton neterminate.

Dis de dimineata ies prin oras sa iau pulsul local. Lewoleba este chintesenta orasului de provincie indonezian, pierdut pe o insula tropicala fix la mama dracului. Aici chiar nu se intampla nimic. Sosirea unui vapor in port este eveniment major. Organizarea pietelor saptamanale in cate un sat sunt alta sursa de efervescenta locala.

Pe strada ma intalnesc cu o blonda simpatica. Monica. Poloneza. Luam micul dejun impreuna: nasi goreng si suc de avocado. A plecat de un an din Europa. America Centrala, de Sud, Pacific, Australia si acum merge prin Indonezia catre Asia de Sud-Est. Schimbam ceva informatii despre insule: sate, piete, situatia drumurilor. A stat cinci zile pe aici cutreierand coasta de sud a Lembatei. A fost la vanatoare de delfini si s-a rugat in bisericile catolice din sate.

Lamalera, ultimii vanatori de balene de pe planeta

Catre pranz imi soseste la hotel jeep-ul de Lamalera. Proprietarul a fost amabil sa trimita SMS la sofer. Catre Lamalera exista camioane si jeep-uri odata pe zi. Toate la 25 000 rp / 2,7$ de persoana. Ma aflu pe aceasta insula pentru a merge in comunitatea singurilor vanatori traditionali de balene de pe planeta.

Lamalera se afla pe coasta sudica a insulei. Drumul dureaza 4 ore prin hartoape, noroi, cratere, alunecari de teren, copaci cazuti si, in general, orice altceva ce nu este asfalt. Soferul face acest traseu de 20 de ani, zilnic. Ma fascineaza o asemenea rutina. Imi spune ca aici, in insula Lewoleba, coruptia este mai mare decat la Jakarta. Administratia locala s-a instapanit ereditar pe pozitii si bugete si nu iese din birourile cu aer conditionat decat pentru a primi taxele de protectie de la sarantocii din sate. Politia este instrumentul de control si colectare. Tot mai bine era pe vremea lui Suharto. Era dictatura, dar macar se mai facea un drum, o scoala si chiar si ceva puscarie, daca nu respectai legea.

Ajungem in Lamalera. Jeep-ul ma depune fix in fata unui mic guesthouse numit Abel. Pentru 65 000 rp / 7,2$ am dreptul la o camera curata, trei mese si moaca plictisita a proprietarului.

Plaja neagra din Lamalera (foto de pe floresnews.com)

Asa arata plaja neagra din Lamalera (foto de pe floresnews.com)

Comunitatea Lamalera a devenit cunoscuta ca urmare a unui documentar romantic realizat despre oamenii de aici si ocupatia lor milenara – vanatoarea de balene cu harponul. De fapt, pescuiesc si mananca orice creste in mare – rechini, ton, delfini, testoase etc. Organizatiile internationale de conservare a faunei marine nu au probleme cu Lamalera, fiind vorba de o ocupatie traditionala, ce sacrifica doar 20-30 de sperm-whales pe an.

Includerea destinatiei in ghidul Lonely Planet a inceput sa aduca aproape in fiecare saptamana cate un vizitator. Turismul a generat o alternativa de dezvoltare pentru comunitate, insa si o modificare a obiceiurilor traditionale. Multi sateni s-au invatat sa cerseasca – femeile cer pixuri, copiii bomboane, iar barbatii tigari. Am mai vazut fenomenul in Flores – localnici care simt ca nu mai au vreo obligatie fata de vizitator, ci vizitatorul bule are o obligatie fata de ei.

Locul este pitoresc datorita coastei montane care coboara abrupt catre mare, plajei cu nisip fin negru si colibelor pescarilor. Exista o frumoasa biserica catolica Sf. Petru si Paul si un monument dedicat misionarului german Pater Bernardus Bode SVD, pasind dintr-o barca catre tarm. Prin curtile caselor pot fi vazute oseminte de balena, iar pe verande sunt atarnate halci de carne la uscat. Unele femei tes la razboi traditionalul ikat. Barbatii folosesc vertebre gigant pe post de scrumiera. Mi s-a explicat ca nu exista sezon pentru balene. Cand vad un animal la orizont, se reped cate 100, in barci de vanatoare si stau chiar si doua zile haituind animalul cu harpoanele. “Norocosii” turisti pot sa participe si acestia la masacru pentru 150 000 rp (17$) / persoana.

Am venit prea tarziu. Ultima balena a fost vanata saptamana trecuta. Oasele stateau aruncate pe tarm. Sange pe bolovani. Cat timp am stat pe acolo am fost, totusi, martorul aducerii la tarm a unui delfin imens. Un localnic imi explica: “Ikan itu lumba-lumba. Itu babi laut” – “Pestele asta este delfin. Este un porc de mare”, o descriere departe de imaginea idilica a animalului din cultura occidentala. O intreaga veselie pentru copii, care au inceput sa calareasca lesul. S-a taiat coada si o jumatate de cap pentru a fi impartite celor care au ajutat sa urce barca si trupul la mal. Numai grasime, considerata o delicatesa. Desi am pus si eu umarul, nu am primit nici o felie. Asteptau, desigur, sa cumpar.

Impingand barca sub coliba (foto de la floresisland.co.cc)

Impingand barca sub coliba (foto de la floresisland.co.cc)

Am gustat pana la urma niste slanina de delfin fripta pe carbuni de la un pescar care incerca sa ma convinga sa ies la pescuit cu barca sa. Relativ gustos. Si o bucata de carne uscata de balena. Un fel de muschi de vaca cu savoare marina. Nimic particular. Am facut indigestie, insa. Nu am mai mancat bucati de mamifer de patru ani, stomacul meu nu era pregatit pentru asemenea creaturi.

Nu am simtit nevoia sa stau mai mult de o noapte. Am plecat a doua zi dis-de-dimineata, cu camionul de orele 03:00, incarcat cu peste proaspat, carne de balena, papornite cu porumb si lemne. Difuzoarele date la maxim cu muzica populara locala.

Satul mi s-a parut relativ over-rated ca destinatie. Exista mii de asemenea comunitati pe toate insulele Indoneziei, multe si mai pitoresti. Localnicii au nevoie, poate, si de ceva training pentru eco-turism. Nu vad nici un motiv pentru care un calator s-ar obosi sa vina pana in Lamalera, decat, poate, daca este suficient de tenace sa astepte o luna pana se intampla o vanatoare de balene. Si, evident, daca nu are dileme morale inainte de a infige harponul in specii protejate.

Sau, poate, pentru a admira orizontul spunand „Bai, ce departe sunt!”

Imagine romantica a vanatorilor de balene (foto de la floresisland.co.cc)

Imagine romantica a vanatorilor de balene (foto de la floresisland.co.cc)

Multa munca la o balena (foto de la floresisland.co.cc)

Multa munca la o balena (foto de la floresisland.co.cc)

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , ,
3 comentarii la “Departe in Indonezia: in Solor cu niste vanatori de balene”
  1. Mihai says:

    Buna Horea mai ti minte cu tip de avion ai zburat spre Kupang!?

    • Big Bule says:

      Nu ma pricep la aviatie. A fost un avion Lion Air pe ruta Denpassar-Kupang.

      Si Batavia opereaza un zbor spre Kupang. Am fost pe ruta Surabaya-Denpassar-Kupang-Waingapu.

  2. Mihai says:

    Mersi Horia o sa ma uit la companie sa vad ce avioane opereaza.Prin Spania cand ajungi?

  3.  
Adaugă un comentariu: