Pin It

Drumul spre Boti

Drumul spre Boti

VIQUEQUE. Timorul de Est. [ scris pe data de 2 februarie ] M-a plouat toata ziua. Am reusit totusi sa ma ascund intr-un guesthouse din acest sat-oras cu aspect neolitic. Sunt singurul client. Am la dispozitie 5 camere si un hol. M-am spalat, mi-am pus rufele la uscat si mi-am intins cearsaful personal pe un pat cu miros dubios. Am curent electric. Sunt multumit. Afara este o bezna totala. Am servit cateva banane culese dintr-un copac de pe drum, mi-am luat pilula de malarie, iar acum transcriu pe laptop notele de calatorie din Timorul indonezian. Ascult The Gathering – Mandylion. Apoi ma voi culca, maine incerc sa fac un traseu de doua zile intr-una singura.

Drumul spre Boti

Excursia pe care am asteptat-o cu nerabdare in Timorul indonezian a fost cea in satul Boti. Auzisem despre sat de la Bertrand, tatal lui Marc (am scris aici), apoi am citit ca tribul de aici refuza cu obstinatie orice contaminare culturala din exterior. Nu accepta misionari si nici nu vor sa invete limba indoneziana. Donatiile vizitatorilor care trec pe acolo sunt, insa, binevenite.

Deja din Kupang localnicii m-au avertizat ca drumul spre Boti este imposibil in sezonul ploios, raul blocheaza drumul. Un backpacker din hostel aflase ca oamenii din Boti s-au saturat de vizitatori si nu mai primesc pe nimeni. Localnicii din Soe ne-au asigurat ca nu avem nici o sansa sa ajungem in Boti. Este departe si nu exista transport public; nimeni nu se aventureaza cu motocicleta prin noroiul de acolo. Iar pe jos este periculos – sunt crocodili, mlastini si oameni cu maceta. M-am obisnuit, insa, cu faptul ca majoritatea interlocutorilor din astfel de comunitati sunt in stare sa iti puna bete in roate pe drum. Involuntar, imagineaza o serie de piedici si probleme pentru locuri in care nu au fost niciodata, neintelegand ca am venit aici avand anumite obiective si intentia de a gasi solutii.

Dincolo de toate aberatiile auzite mai sus, de la zeci si zeci de indivizi, altminteri binevoitori, cel mai dificil a fost sa aflam informatii precise despre pozitia satului. Am primit estimari de distante intre 5 si 50 de km, in toate directiile geografice. In cele din urma am facut o medie a informatiilor si ne-am facut un plan– mers pe jos pana in sat (maxim jumatate de zi de mers) si ne descurcam acolo.

Cunoscandu-l insa pe dl. Nesi Nope, cu o zi inainte in satul Niki Niki, i-am solicitat ajutorul. A fost o idee inspirata. Altfel, noi trei am fi sosit singuri la poarta tribului. Dupa cum am aflat ulterior, numarul trei este considerat blestemat si este evitat sub orice forma. Ori, prin aceste locuri nu vrei sa aduci blesteme pe capetele animistilor.

Ne-am intalnit dis de dimineata cu dl. Nope langa piata din Niki-Niki. Am cumparat nuci betel in valoare de 25 000 rp (2.7$). Am stabilit ca mergem pe motociclete pana in sat, trecand portiunile de drum impracticabile pe jos. Am tocmit patru motociclisti cu 50 000 rp dus (5,5$) si 75 000 (8,3$) dus-intors pentru dl. Nope. Greu. Nici unul nu vroia sa mearga sub 100 000 rp. A fost suficient sa accepte unul si apoi ceilalti nu au vrut sa piarda clientii. „Noi ne intoarcem pe jos, indiferent de distanta”, i-am spus dlui Nope, spre mirarea sa. Stia insa ca occidentalii au uneori idei ciudate.

Drumul spre Boti este pitoresc. De pe varful dealurilor se vede stralucind marea. Satele sunt sarace, dar au case frumos decorate. Curtile sunt un vis de fotograf, cu bordeie si casute de lemn, unele frumos pictate, incojurate de flori si copaci de papaya. Copii goi se joaca liberi pe gardurile de bambus si figuri timide de mame privesc inspre strada la auzul motorului de motocicleta. Bule vin rar pe aici. Fiecare dintre noi este un show ambulant. „Bule, bule, bule!!!” striga toti oamenii care ne vad, anuntandu-si vecinii sa se uite si ei.

La curtea regelui animist Nama Benu

Dupa aproximativ 40 de minute si 15-20 km am intrat pe teritoriul satului Boti. Pamanturile tribului sunt inconjurate de cateva porti succesive de lemn. Rolul acestora este atat de a delimita proprietatea comunitatii, cat si de aparare impotriva animalelor salbatice (astazi nu mai exista triburi inamice).

Curtea regelui (curte la propriu, cu oratanii, dar si la figurat, fiind loc interzis oamenilor de rand) se gaseste in varful unui deal. Are un gard despartiror fata de restul caselor, care nu au garduri intre ele.

Verisoara regelui

Verisoara regelui

Am fost primiti de o verisoara a regelui cu un zambet fermecator. Vorbeste bahasa indonesia la nivel conversational. Regele – plecat pe terenurile satului sa inspecteze muncile agricole ale supusilor. Intre timp a mai sosit un om din familia regelui si cu totii ne-am asezat pe veranda casei in care conducatorul isi primeste oaspetii. Discutam prin traducator din bahasa indonesia si putina engleza in limba locala dawan.

Desi atmosfera este rurala, cu case de lemn, acoperite de frunze uscate de palmier, gard de bolovani de rau, gaini si purcei, pluteste totusi un aer de solemnitate. La intrebarea despre cum se periodizeaza timpul in comunitate, ni s-a spus doar ca saptamana are noua zile, iar perioadele mai mari pot fi divulgate numai de catre rege. Acesta le cunoaste si acesta decide daca le putem afla si noi.

La aparitia regelui ne ridicam, ne prezentam si oferim nucile de betel. Regele face un semn, iar frumoasa verisoara ne aduce la randul ei. Ma grabesc sa mestec. Ma abtin sa vomit. Ionut si Michiel nu simt nevoia sa mai incerce. Nucile au un usor efect narcotic. Pentru cateva minute ametesc. Ma intorc si scuip pe pamantul din fata verandei. Regele scuipa intr-un mic recipient de bambus, special pentru saliva rosie de la nucile de betel.

Incep intrebarile. Regele este amabil sa ne raspunda. Vorbeste cu o anumita fermitate si fara timiditatea care ii caracterizeaza pe timorezii „de rand”. Nu suntem primii vizitatori in sat. Ma uit in catastif, anul trecut au fost aproape 90.

Cine sunt oamenii din Boti?

Discutam aproape o ora. Evident, cel mai interesant lucru este sa aflam cum reuseste comunitatea sa traiasca izolata de restul lumii. Si de ce continua acest mod de viata?

Regele Nama Benu

Regele Nama Benu

Regele Nama Benu ne-a explicat ca adat-ul (datina) trebuie respectat. Adat-ul pastreaza ordine si armonie in comunitate. Ori regele stie ca in lumea din exterior exista dezordine si oameni rai. Stie ca Islamul, protestantismul si catolicismul nu garanteaza echilibrul. Acesta este motivul pentru care ii respinge pe misionarii care incearca sa ii capteze atentia. Nu intentioneaza sa invete limba indoneziana. Boti nu are nevoie de nimic din exterior, iar regele nu vrea sa faca experimente cu pretul dezbinarii tribului.

Tribul are, totusi, relatii cu satele din jur, atat comerciale, cat si matrimoniale. Daca, insa, un om din Boti se casatoreste cu cineva din alt sat, atunci familia trebuie sa se mute in Boti si sa respecte adat-ul.

Observam insa ca deasupra usii se afla stema partidului unic Golkar din perioada Suharto. Intrebam asadar care este relatia cu autoritatile. Regele ne povesteste ca tatal sau a fost invitat demult la presedintele Suharto. Ne arata chiar si o poza. Daca in trecut tribul sau se afla sub dominatia regatului Amanuban (al regelui Nesi Nope, despre care am vorbit aici), astazi este regat independent, protejat de administratia regionala indoneziana.

Conform intelegerilor cu autoritatile, fiecare familie din sat trebuie sa dea primul nou nascut la scoala. Ceilalti copii raman in comunitate si sunt educati in legea adatului, fara sa cunoasca limba indoneziana. Dl. Nesi Nope ne explica un lucru interesant – legea indoneziana ce protejeaza diversitatea traditiilor locale se traduce in cazul tribului Boti prin neinterferenta administratiei in viata interna a tribului.

Copiii care merg la scoala isi intemeiaza familii si traiesc pe teritoriul satului, dar in afara gardurilor ce delimiteaza comunitatea animista. De altfel, majoritatea celor care au fost la scoala au devenit protestanti. Il respecta in continuare pe rege, dar formeaza deja un al doilea sat. La acara adat, ritualul anual al comunitatii se aduna insa cu totii pentru a canta, dansa, ospata si aduce ofrande.

Il intrebam pe rege care sunt credintele din Boti. Cum s-a facut lumea? Raspunsul nu ne mira. Un zeu al cerului si un zeu al pamantului stabilesc legile naturii. Ne arata lopo-ul din curte. Imediat ma gandesc la Eliade. Axis mundi. In varful lopo-ului se gasesc sculptate pasari asezate pe o creanga. Pasarile sunt membrii tribului care stau in palma regelui, casa lor.

Lopo cu pasari in varf

Lopo cu pasari in varf

Incerc sa aflu daca regele Nama Benu se considera indonezian sau nu. Sensul intrebarii se pierde, insa, fie datorita translatorului, fie din cauza ambiguitatii raspunsului.

Suntem invitati in camera de oaspeti, unde verisoara regelui ne serveste cu cafea locala, din Boti, cassava fiert cu putina sare si banane date in faina de tapioca si prajite in ulei de cocos. O nebunie! Ea se aseaza pe jos, in pragul usii, iar noi exploram camera. Exista un tron al regelui, sculptat in stil indonezian, diverse fotografii si accesorii primite de la vizitatori, un bumerang, o poza cu Suharto, niste cesti de portelan, o fotografie trimisa de National Geographic. Observam chiar si un casetofon stereo. Curentul a fost introdus acum 2 ani de catre administratia locala pentru doua camere destinate turistilor si antropologilor care doresc sa stea mai mult in sat.

Bufetul si casetofonul regelui (Sony)

Bufetul si casetofonul regelui (Sony)

Dupa pranz plecam prin curte. Atmosfera obisnuita locurilor – papaya, porumb, purcei, gramezi de unelte. Suntem rugati sa nu fotografiem lopo-ul sfant din spatele casei regelui.

Dupa ce documentam fiecare colt, hotaram ca este timpul sa plecam. Ne luam ramas bun, nu inainte de a cere regelui sfat cu privire la drumurile posibile. Aflam ca, in afara celor doua drumuri, unul catre Oenassi, blocat de rau, si cel cu noroi pe care am venit noi, catre Niki-Niki, localnicii prefera sa mearga pe vadul raului catre un mic sat numit Oenai. O idee excelenta!

Trekking prin vadul raului catre Oenai

Pornim prin sat. Iesim din partea animista si intram in satul nou populat cu membrii ai tribului care au facut scoala primara. Fiind printre putinii straini care se plimba liber in Boti, oamenii ne privesc foarte sfios cu maxima atentie. Pe un mic deal gasim o magazie cu cruce. Nu ne abtinem de la glume incorecte politic. Oare oamenii de aici sunt luterani sau calvinisti!?

Localnic desenandu-ne pe nisip schema raului

Localnic desenandu-ne pe nisip schema raului

Gasim raul si pornim prin vadul sau. Nu exista drum, traversam prin apa, nisip si pietris trecand dintr-o parte si alta. Ionut si Michiel se descalta la fiecare trecere prin apa. Eu intru in apa incaltat. Cateva femei ne urmaresc din departare. Merg in aceeasi directie. Daca noi ne oprim si ele se opresc. Se aseaza pe vine si ne privesc. Apoi continua dupa noi pastrand distanta.

Iesim din vad, chiar acolo unde raul se bifurca si urcam pe deal. Peisaj minunat. Dam de primele case. Colindam aproape o ora. Doi baieti vin sa ne urmareasca. Ma apropii de ei si dau inapoi. Incep sa le vorbesc si prind curaj amandoi. Au prastii. Sunt plecati la vanat pasari. Vor sa manance niste carne. S-au saturat de porumb, cassava si banane. Interesant mi se pare ca se refera la anotimul ploios (musim ujian = sezonul ploii) prin expresia musim kelaparan (anotimpul foamei). Ii intrebam ce invata la scoala. Matematica, geografie, istorie, stiintele naturii, stiinte sociale, sport s.a.m.d. Ce vor sa se faca atunci cand vor fi mari? Unul vrea sa fie sofer de bemo, celalalt vrea sa fie invatator. Ne spun ca nu au mai vazut straini pe acolo si ne indeamna sa avem grija.

In Oenai. Vedere inspre dealul cu Boti

In Oenai. Vedere inspre dealul cu Boti

Gradinile oamenilor sunt pline de porumb. Se practica o agricultura traditionala, destul de primitiva. Nu exista deseuri de plastic pe jos, semn ca oamenii de acolo consuma doar ceea ce produc. Imi este greu sa idealizez locurile vazute, desi exista o anumita frumusete si simplitate a vietii traditionale. Ma bucur ca am ocazia de a vedea o farama de istorie a umanitatii. As vrea sa revin in aceste locuri peste 20-30 de ani si sa observ cum s-au transformat. Oare craterele din drumul spre Boti vor fi astupate!? Ce se va fi ales de bordeiele afumate? Cat de viu va fi adat-ul regelui Nama Benu!? Mostenitorul sau va primi misionari?

Ajungem pe inserate la soseaua de asfalt care trece prin Oenai. Urcam intr-un bemo. Baiatul care ia banii pe bilete are probleme psihice. Tot drumul urla ca descreieratul, iar subwooferele difuzeaza manele dangdut cu acelasi volum la maxim. Urmeaza o noapte cu luna plina.

How to get to Boti

Since there is no proper information about this, I will add a short paragraph in English for all the visitors. And a map made in Paint. There are three ways to go and exit Boti:

–          By car – only in dry season. Coming from Soe, just 10 minutes before Niki Niki, after the lake there is a crossroad. Turn right and continue to Oenasi. From Oenasi go straight to Boti. There is passable earth road, but you have to cross the river with the car. Doable only in the dry season.

–          By 4WD or motorcycle – parts of the road have to be walked on foot during rainy season. Coming from Soe, just 10 minutes before Niki Niki, after the lake there is a crossroad. Turn right and after approximately 10 minutes turn right again. Ask people about the road to Boti.

–          By foot – anytime. From Boti go down to the river (ask people about „kali” or „sungai”). Turn left and follow the river until the river splits in two. Right in the middle of the split there is a path up the hill. This leads straight to Oenai (first houses in 10 minutes, 1 hour to the main road). From Oenai there is asphalt to the road between Soe and Niki-Niki.

Three ways to Boti

Three ways to Boti

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
11 comentarii la “Intalnire cu Nama Benu, ultimul rege animist din Timor”
  1. clif says:

    Ati aflat cate saptamani sunt intr-o luna?

    • The Big Bule says:

      Da. Regele ne-a explicat. Sunt trei saptamani intr-o luna locala.

      Iar pe an nu mai stiu cate luni erau, parca 11, poate isi aminteste Ionut. In orice caz, am facut noi un calcul rapid, iesea cam acelasi an de 360 – 365 de zile, dar diferit structurat.

      • Gec says:

        Aha. Deci lunile sunt mai lungi. Dar copiii se nasc mai mari? Adica, 9 luni de-ale lor ar veni cam cat 10 luni de-ale noastre, un copil nascut la 10 luni… Sau la ei se nasc la 8 luni?

        • The Big Bule says:

          Gec, esti pertinent 🙂

          Spre deosebire de None, in Boti nu am intalnit moasa satului. Cred ca au sistem propriu de calendar animistc. Regele stie oricum cand se nasc copiii.

          Sper sa nu se nasca in zile cu luna plina.

  2. helen says:

    hello,, im helen, from indonesia. i read your blog and im totally interested in the places u visited.. me and my community called “arsitektur hijau” are planning an expedition in indonesia, for some kind of observation about indonesian vernacular architecture. and i found that the traditional houses you visited were very interesting. i’d love to talk to you in person, by email or something. because i dont really understand your blog since its in rumania =) sorry,, ive tried using google translate but it just didnt really work.. i will appreciate it if you want to help us by sharing some things about your trip, like the name of the places, the interesting things etc,, you can write back to my email. hope we can talk quite soon. thank you so much =)

  3. The Big Bule says:

    Selamat Helen,

    Saya sekarang di Kupang. Saya kembali ke Java besok malam. Saya bagi cerita dan informasi denganmu tentang desa desa NTT yang saya sudah berwisata. Ada banyak tempat yang menarik sekali.

    Saya datang ke Bandung minggu depan, hari sabtu dan hari minggu. Mungkin bisa ketemu.

    BB

  4. helen says:

    lol its cool u use indonesian.. it would be nice if we meet.. can we? =D ive replied your email btw. thank you very very very much for your help.. *smile*

  5. […] luar reprezinta o zona tampon (am mai intalnit asa ceva in tribul animist Boti). Ca strain, am voie sa vizitez. Aici traiesc majoritatea etnicilor Baduy, peste 4000 conform […]

  6. cristi says:

    salut,

    imi poate spune si mie cineva care a fost in Timor care ar fi cele mai importante lucruri de luat in seama prin calatoria de acolo…ma refer atat in capitala (Dili) cat si in Maliana..daca a By the way…mai sunt politisti romani pe acolo?? 😉

    o zi buna!

    • Big Bule says:

      Salut! Atentie, postul de mai sus se refera la Timorul indonezian. Poti gasi detalii ale calatoriei mele prin Timorul de Est in sectiunea potrivita a blogului (vezi in lista de locuri vizitate din dreapta)

      Am cautat politisti romani in Timorul de Est, dar nu am gasit. In schimb pe postul national de radio din Dili am auzit manele in fiecare zi. Banuiesc ca au ajuns acolo de la romanii care au lucrat in Timorul de Est.

      Obiectivele “turistice” in Timorul de Est sunt patru mari si late:
      – Capitala Dili (cu o eventuala excursie in insula Atauro)
      – Fosta “capitala” portugheza Baucau
      – Plaja Tutuala si Insula Jaco din est
      – Muntii din centrul insulei, sunt vreo trei care pot fi urcati, depinde de unde cobori. Cel mai accesibil este la sud de Dili – Mt. Ramelau (via satul Hatubuilico).

      Ai toate informatiile la biroul de turism din Dili sau in Lonely Planet-ul de Timorul de Est

      Exista insa si alte locuri interesante ce necesita putina rabdare si o atitudine pozitiva. Recomand, spre exemplu, zona izolata din sud dintre Viqueque si Same – foarte traditionala si pitoreasca.

  7. […] un sef tribal fanatic refuza amestecul cu exteriorul, iar autoritatile ii lasa in lumea lor (precum Boti in Timor sau Baduy in Java). Marea majoritate a triburilor indoneziene sunt deja convertite la crestinism, […]

  8.  
Adaugă un comentariu: