Pin It

KUPANG. Insula Timor. Indonezia. Am hotarat cu Michiel, amicul olandez, ca in drum spre Kupang sa stam o zi in Surabaya. Michiel nu a mai vazut orasul, eu pentru a treia oara – si nu regret, este intre favoritele mele in Indonezia. Am cazut de acord sa umblam pe urmele unor „obiective” ce nu fac parte din brosurile turistice si nici macar din povestile oamenilor.

La fel ca si Bucuresti-ul, Surabaya are parte de o serie de critici din partea locuitorilor, vizitatorilor si ghidurilor de calatorie – este mare, urat, neinteresant, superficial, gri, comunist, murdar s.a.m.d. Orasul insa musteste de viata si are o serie de cotloane ce merita explorate (am mai scris aici).

Am ajuns pe la 9 seara in gara Gubeng si am pornit-o spre jos prin oras. Aveam o vaga idee unde este zona cu cazare ieftina. Mai intai, insa, l-am dus pe Michiel sa vada fostul club olandez si placuta memoriala de la intrare unde scrie ca bastinasii si cainii nu aveau voie – o marturie a vremurilor cand compatriotii sai nu erau prea corecti politic.

Viata sateasca din orasele Indoneziei

Somn pe capota

Somn pe capota

Dupa aproximativ doua ore de umblat am ajuns in micul cartier Peneleh. Am tras la un hotel frumusel si ieftin, inconjurat de canale pestilentiale, si apoi am pornit sa cautam ceva de mancare.

Noaptea in Java este un spectacol al somnului in aer liber. Se doarme in becak, pe motociclete, pe jos, pe mese, in copaci, in balcoane, pe acoperis. Se doarme cu televizorul dat la maxim in intersectie. Cu cat este orasul mai mare, cu atat sunt mai multe posibilitati de dormit. Oriunde te uiti sunt oameni care dorm. Atrasi de spectacolul somnului am pornit pe cateva alei intortocheate, umbland intre casele oamenilor si uitandu-ne la persoanele intinse.

In cele din urma cineva s-a trezit si ne-a invitat sa servim un lontong la warungul ambulant al unui alt domn trezit din somn pentru a se ocupa de musafirii din cartier. Apoi, la un pahar de ceai pe treptele casei sale. Hassan, taximetrist nascut si crescut acolo, ne-a dus apoi intr-o mica plimbare. Vecini jucand sah la 2 noaptea. Altii privind meciuri in strada. Peneleh este un exemplu tipic de integrare urbana a unui kampung (sat). Peneleh este unul dintre cele mai vechi campunguri din orasul Surabaya. Conform traditiei, moscheea centrala din campung a fost construita de mama lui Sunan Ampel, unul din cei noua sfinti islamici javanezi. Situat in inima celui de-al doilea mare oras din Indonezia, Peneleh ramane un loc cu reguli foarte rurale. Stilul de viata este comunitar, lumea nu isi inchide usile ori ferestrele, vecinii dorm impreuna intinsi pe terasele caselor, la 2 m distanta unii de ceilalti si mananca impreuna la warunguri. Ca vizitator ai impresia ca ai intrat in curtea unei familii, nu intr-un cartier. Hassan ne-a explicat ca impreuna cu vecinii au hotarat ca in Peneleh sa nu se intre cu motoreta pornita pentru a pastra linistea (linistea este ceva inedit in Indonezia). Ziua intind covor pe stradute si se roaga impreuna. Tot de la Hassan am aflat ca in zona se afla si vechiul cimitir olandez, loc luat in „stapanire” de oameni si integrat in viata de zi cu zi a kampung-ului.

Cimitirul Peneleh

Hot!

Hot!

Sambata dimineata am plecat direct la cimitir. In prezent, este loc de joaca pentru copiii din Peneleh, crucile sunt bune pentru intins sarma de rufe, iarba pentru capre, iar un cavou central a fost transformat in veceu. Noaptea, evident, mormintele sunt foarte potrivite pentru dormit.

Intr-o zona a cimitirului s-a amenajat o ghena, iar in alta o crescatorie de pasari. Toate statuile de oameni ori de ingeri au fost decapitate, probabil din zel islamic. Mormintele sunt vechi, din secolul XIX. Cel mai recent pe care l-am vazut are anul de deces 1941. Majoritatea olandezi si o minoritate de englezi si italieni. M-a surprins faptul ca pe numeroase placi funerare apar insemne francmasonice – compasuri, ciocane, stele in cinci colturi s.a.m.d.

Cat timp ne-am plimbat prin cimitir am descoperit ca locul este foarte popular ca destinatie de facut poze. Cateva fotomodele sexy se pozau pe morminte, cativa tineri dintr-un club de fotografie isi montasera aparatura si numeroase adolescente umblau printre cruci pozand pentru facebook. Evident, ni s-a cerut si noua sa aparem in cadru.

Am petrecut aproape trei ore umbland prin cimitirul Peneleh. Este o farama de istorie si un colt de viata indoneziana. Am facut multe fotografii – decrepitudinea locului este foarte fotogenica. Va invit sa vedeti cateva la finele acestui post.

Masjid Cheng Ho

Masjid Cheng Ho

Masjid Cheng Ho

Am plecat apoi sa cautam moscheea construita in onoarea lui Cheng Ho. Amiralul „chinez” din secolul XV este primul mare navigator al planetei, cutreierand marile si oceanele Orientului cu aproape un secol inaintea lui Columb, Vasco Da Gama ori Magellan. De origine turcica (melanj de sange uzbek din Bukhara si uigur), amiralul Cheng Ho si-a petrecut viata in marile Asiei si Africii. A deschis 41 de rute marine in Asia de Est si Oceanul Indian, ajungand pana in Zanzibar, Somalia si Golful Persic. Pentru javanezi, Cheng Ho este o figura foarte importanta, fiind unul din primii agenti politici ai Islamului in Java. Pentru chinezii javanezi, Cheng Ho este un stramos mitic. In Semarang am vizitat templul Cheng Ho, construit in jurul pesterii in care, conform legendei, navigatorul s-a adapostit impreuna cu echipajul sau (am scris aici). Unii se roaga la spiritul lui Cheng He, altii ii cer sfaturi cu privire la viitor, pentru altii este doar un simbol.

Astazi, memoria lui Cheng He este punct de intalnire intre chinezii (confucianisti sau crestini) si javanezii musulmani. Arhitectura moscheii, in stil chinezesc, inconjoara un spatiu de rugaciune islamic.

Pentru mine si Michiel un placut loc de reculegere de amiaza, dupa ce am batut toata ziua strazile nervoase din Surabaya.

Sinagoga Surabaya

Spre seara, cel de-al treilea loc pe care ni l-am propus sa il cautam a fost sinagoga din Surabaya, singura din Indonezia, si locul unde traieste ultima familie de (patru) evrei din Java (nu ne referim la evreii americani si europeni veniti in Jakarta cu joburi multinationale). Am citit despre acestia, si doream sa ii intalnim.

Ne-a luat ceva vreme sa gasim sinagoga, aveam o adresa, dar nu foarte clara. Am avut si oarecare rezerve sa intrebam oamenii pe strada „Unde sunt evreii din Surabaya?”. Cei mai multi javanezi nu au probleme cu evreii, dar exista o masa critica anti-semita (de altfel, Indonezia nu are relatii diplomatice cu statul Israel).

Sinagoga am gasit-o inchisa, cu obloanele trase si ferecata dupa un gard la fel de inchis. Masini in curte si oameni in spate. In zona este singura cladire cu insemne (private) de interdictii de parcare vehicule pe trotuar. Portarul (crestin) a incercat sa ne convinga ca nu mai exista nici un evreu acolo si ca cladirea a fost vanduta. Insa, discutand cu vecinii am aflat ca familia mai traieste inca acolo (cineva ne-a si precizat „Orang Yahudi tidak bagus” – „Evreii nu sunt oameni in regula”). Un muncitor care intra in curtea sinagogii ne-a confirmat cine l-a angajat.

Portarul ne-a subliniat inca o data ca nu suntem bineveniti si ne-a rugat sa plecam, asa ca am renuntat. Sinagoga din Surabaya este o cladire privata, nu un obiectiv turistic.

Nu am venit sa deranjam pe nimeni, ci sa vedem cotloanele orasului.

Singagoga Surabaya, ultima din Indonezia

Singagoga Surabaya, ultima din Indonezia

Pin It
Tags: , , , , , , ,
2 comentarii la “Din nou in Surabaya”
  1. Cornelia says:

    Ma bucur ca ati nimerit la singoga! Data viitoare nu mai uit numarul strazii 🙂

  2. […] sunt doua sinagogi. Pe cea istorica, din Surabaya, am incercat sa o vizitez anul trecut (gasiti fotografia aici). Insa proprietarii nu agreeaza persoanele neinvitate si au fost ostili. Si nu doar fata de moaca […]

  3.  
Adaugă un comentariu: