Pin It

Terminal Ende. Soferi de ojek vanand clienti intr-un camion

Terminal Ende. Soferi de ojek vanand clienti intr-un camion

DENPASAR. Insula Bali. Indonezia. Am opt ore de asteptat in aeroportul din Bali. In numai 40 de minute (BimaDenpasar), am trecut pe alta planeta. Aici este plin de bule cu ochelari de soare, vorbind limba australiana, femei sexy de pe toata planeta, indonezieni bogati cu ghiul, restaurante fusion, masini scumpe si autocare unde platesti cu cardul. Am gasit un restaurant cu Wi Fi si pun online acest scurt post. Apoi ma culc, am gasit o banca intr-un colt, unde pot sa ma intind.

Anul Nou l-am petrecut mai mult pe drumuri, cu aproximativ 20 de ore prin autobuze si camioane. Insa am reusit sa vad si ceva din nordul insulei, relativ izolat fata de nucleul principal de orase si sate de-a lungul soselei nationale trans-Flores.

Pe 31 decembrie ma aflam inca in Maumere, port din nord-estul insulei. Din pacate, nu am avut timp pentru extremitatea estica Larantuka si comunitatile din zona care inca mai vorbesc un dialect portughez. Poate ajung acolo de Paste, cand se organizeaza o imensa procesiune de ducere a crucii. Intoarcerea spre vest mi-am propus sa o fac prin nordul insulei. Aici drumurile sunt formate din cratere. M-am obisnuit insa cu transportul din Flores. In Maumere mi s-au oferit estimari de 5 ore pana in Riung. Nu am crezut nici o iota, stiu ca localnicii nu calatoresc decat foarte rar in afara parohiei si nu pot face estimari corecte. Am sfarsit intr-o calatorie de 14 ore pana pe coasta nordica, via Ende si Mbay.

Showul ambulant al autobuzelor din Flores

Matinal, la 07:00 m-am prezentat la terminalul de autobuze din Maumere. Aici mi s-a spus ca autobuze pentru MbayRiung pleaca doar din centru. Am plecat inapoi spre centru si am fost pescuit pe drum de un microbuz cu destinatia Mbay.

Microbuzele din Flores imi amintesc de glumele poloneze despre mica masina poloneza. „Cati oameni incap in Polski Fiat? Atatia cat trebuie transportati!” Pe cele 18 locuri din autobuzele Flores se incarca adulti, copii, saci, lazi, cocosi, purcei, catei, mobila, nuci de cocos imense ori canistre cu lichide, totul fara limita de greutate. In si pe autobuz. Maximul vazut de mine a fost de 32 de adulti, nenumarati copii si papornitele aferente. Cel mai extrem mi s-a parut un autobuz care avea suspendata de barele din spate o motocicleta cu doi pasageri calare. Baiatul care ia banii calatoreste de regula atarnat de scara din spate sau de usa, in afara autobuzului. In timpul mersului efectueaza periodic urcari pe acoperis pentru a mai aranja bagajele. Striga incontinuu pe strada numele destinatiei, pentru a pescui noi pasageri. La fiecare oprire, baga capul in masina si scruteaza inghesuiala de trupuri pentru a gasi alti cativa cm in care sa puna un nou pasager. Intotdeauna se gaseste loc, se rearanjeaza oamenii, iar trupurile se pot impinge inca putin spre fundul masinii.

Datorita serpentinelor continue, unii oameni, mai ales femeile si cei mici, vomita tot orezul de la micul dejun. Soferii si baietii de bilete au tot timpul pungi de plastic pentru pasageri. Copiii stau peste tot, intinsi pe genunchii parintilor, pe jos sau calare pe spatare. Calatoresc intr-o stare de semiconstienta, cu ochii dati peste cap. La destinatie sunt scosi pe brate, epuizati, de ti se face mila.

Maumere - Ende. Doi copii vomitand la picioarele mele

Maumere - Ende. Doi copii vomitand la picioarele mele

Autobuzul nu transporta insa numai pasageri. Soferul face diverse comisioane, transporta lemne, pietris sau legume, functionand si ca un serviciu de posta rapida. Intre Bajawa si Ende, spre exemplu, am zabovit aproape o ora pe coclauri pentru ca soferul sa faca expeditii dus-intors intre doua sate.

Fiecare autobuz sau camion de transport are nume unic. Am vazut autobuzul Barack Obama, Guns’n Roses, dar si Super Bule sau Virgin Mary. La sud de Bajawa, spre satele izolate Wogo Bela si Boba am calatorit cu legendarul camion AC Milan, singurul care ajunge in acele locuri izolate. Caroseriile camioanelor sunt colorate cu imagini idilice din rai si decorate cu portrete ale lui Iisus, Che Guevara ori Ronaldo.

Inauntru, soferii au mare mandrie in a avea subwoofere cat mai mari, pe toata intinderea banchetei din spate si pe laterale. Muzica se asculta cu volumul la maxim, iar playlistul este identic in toate autobuzele: slagare lirice indoneziene, hituri internationale dance si raggae, balade rock (Scorpions, Aerosmith etc.) si trei manele tiganesti, pe care lumea le considera muzica indiana.

Calatoria MaumereMbay a fost punctata de opriri scurte pentru ca soferul sa discute una-alta cu diversi oameni de pe strada, de opriri mai lungi pentru mancat si odihnit  (indonezienii tin la mese si la siesta) si de opriri prin toate pietele, ca pasagerii sa faca cumparaturi. Intr-un final am fost livrat in terminalul comunei Mbay.

Ne-am oprit sa negociem transportul unor lemne

Ne-am oprit sa negociem transportul unor lemne

Oprire la restaurantul unei manastiri. Aici ti se da pretul corect.

Oprire la restaurantul unei manastiri. Aici ti se da pretul corect.

In fata unei benzinarii sunt persoane private care vand benzina cu 1000 rp in plus la litru. Pentru cei care nu au rabdare sa stea la coada.

In fata unei benzinarii sunt persoane private care vand benzina cu 1000 rp in plus la litru. Pentru cei care nu au rabdare sa stea la coada.

Terminalul de autobuze din Mbay. Curatenia nu este punctul forte al locului

Terminalul de autobuze din Mbay. Curatenia nu este punctul forte al locului

Odihna in Riung

Am asteptat doua ore in terminalul Mbay, timp in care am facut cunostiinta cu, probabil, vreo suta de sateni veniti sa se intereseze ce caut acolo si sa ma descurajeze ca nu mai prind transport spre Riung. Intr-un final, micul bemo (microbuz) de Riung a aparut si am fost multumit ca s-au gasit si pentru mine 10 cm patrati pe un sac de orez. Doua ceasuri mai tarziu, dupa numeroase cratere, pe la orele 21 ajungeam in satul de pescari Riung, de pe coasta nordica, la timp pentru a prinde primele artificii de Anul Nou. Am gasit un mic hotel, am negociat camera de la 80 000 la 50 000 rp (5,5$) si m-am dus sa ma culc. Trebuia sa negociez si mai mult. Apa de la robinetul din mandi era un fel de noroi. M-am spalat a doua zi aruncandu-ma in ocean.

O excelenta cina cu supa si brifcor la singurul bufet satesc din Riung

O excelenta cina cu supa si brifcor la singurul bufet satesc din Riung

Comunitatile de pe coasta nordica a insulei (Mbay, Riung, Pota, Reo) sunt singurele cu populatie majoritar musulmana – la origine imigranti bugis din Sulawesi, veniti sa intemeieze colonii pescaresti. Desi sunt relativ izolate de orasele principale din Flores, sunt destul de amestecate cultural. Aici traiesc manggarai, bajawa, ende si imigranti bugis. Se vorbeste intr-un amestec de limbi si dialecte.

Satul Riung este cunoscut ca mica (foarte mica) statiune de vacanta, datorita parcului marin din jurul celor „17 insule” (sunt 23, dar administratia locala a decis sa le numeasca „17”, in onoarea zilei de independenta a tarii). Litoral nesfarsit, barci plutind alene si palmieri. In general aici vin localnici in vacanta (au plaje peste tot in Flores, dar prefera sa bata drumul pana aici, unde este „statiune”).

Pe 1 ianuarie 2011, am iesit dis-de-dimineata sa ma plimb. Singur in sat, localnicii dormind dupa petrecerea de an nou. Am stat aproape un ceas pe cheiul din port, citind, pana cand o familie de javanezi (de multi ani in Flores) a aparut cu o barca spre cele 17 insule. Am primit invitatia sa ma alatur. Am petrecut cateva ore in larg, vizitand o colonie de vulpi-liliac si inotand in golful unei insulite. O binemeritata odihna dupa 2 saptamani de umblat prin orasele si satele din Flores. La intoarcere am primit invitatia de a merge pana la Ruteng in camionul familiei. Am petrecut cele sase ore pe un drum plin de cratere, ruta alternativa RiungBajawa.

Riung nu este un „must” al insulei Flores. Insa, poate fi o optiune de intoarcere spre Labuanbajo, pentru cei care nu vor sa vina pe acelasi drum si au doua zile la dispozitie. Altfel, linistea locului si briza marii sunt excelente pentru o retragere departe de lume, daca aveti de scris un roman.

Prin Riung, dis-de-dimineata

Prin Riung, dis-de-dimineata

Tropical

Tropical

Pin It
Tags: , , , , , , ,
9 comentarii la “Anul Nou in autobuze si odihna in Riung”
  1. Corina says:

    Un mod exotic de a petrece prima zi a noului an. Aventurile tale suna ca ale unui Jules Verne-2010 si sunt vizualul unui Discovery Channel.

    • The Big Bule says:

      La multi ani Corina! Indonezia nu este departe. Poti si tu sa vii sa mergi cu autobuzul in Flores. Un bilet de avion Bali-Flores este doar 40$.

  2. vio says:

    Imi cer scuze ca rasund atit de greu, dar baza mea online este pe plecatdeacasa.net, asa ca ajung mai rar pe conflictele lumii.Iti doresc un an bun si fericit printre noi tai prieteni indonezieni.
    Cu respect.
    Viorel Irascu

    • The Big Bule says:

      La multi ani Viorel! Sper ca nu vei abandona proiectul Conflictelor lumii. Este un blog unic in blogosfera romaneasca (desi nu stiu cati oameni sunt foarte interesati de toate acele conflicte).

  3. Cornelia says:

    Si eu care credeam ca 313 e de groaza…
    Mi-a placut poza cu porcul, gaina si caucicul, haha!

    • The Big Bule says:

      313 este de groaza. Lumea se impinge, este transpiratie, injura pe sofer ca transporta cartofi 🙂

      Microbuzele din Flores sunt show, avem muzica, ne oprim la vanzatori ambulanti sa cumparam mancare proaspata si peisajul este magnific. Si oricand te poti sui pe acoperisul autobuzului daca vrei aer.

  4. Bogdan says:

    Selamat tahun baru, bule besar 🙂

  5. Dora says:

    In sfarsit am mai reusit sa citesc ce ai mai facut pe-acolo. Sa mor de ras nu alta :))
    Stiu ca mereu povestile astea suna mai bine si-s mai amuzante dupa ce treci de ele.
    La multi ani si la cat mai multi kilometri ! 🙂

  6. […] alternata cu muzica populara portugheza, Dragostea din tei si Lambada. Din fericire, lumea nu vomita. Trecerea granitei inseamna si trecerea la o alta realitate […]

  7.  
Adaugă un comentariu: