Pin It

Bajawa: femeie ngada pe trecere

Bajawa: femeie ngada pe trecere

BAJAWA. Insula Flores. Indonezia. [ scris pe 28 decembrie ] Ma aflu in Bajawa, un orasel din Flores, principalul targ al populatiei ngada. Acesta este unul din cele cinci grupuri etnice ale insulei.

Ca vizitator, simti imediat diferenta cand treci din tinutul manggarai in cel ngada. Limba este total diferita, iar satele sunt ceva mai prospere – mai multe case de piatra, mai multe masini, mai multe flori. Capitala regionala Bajawa pare mai dinamica. Desi mai mic decat Ruteng, oraselul este vizibil mai dezvoltat – are mai multe banci, internet cafe-uri si semafoare. Piata centrala este punctul de intalnire unde, in fiecare dimineata, camioanele aduc vanzatori si cumparatori ngada din satele vecine. Un alt indicator al bunastarii este prezenta imigrantilor din afara insulei. Sunt multe standuri cu prajeli gorengan (javanezi) si zeci de restaurante masakan padang, in ale caror vitrine troneaza vase cu specialitatile picante ale gastronomiei din Sumatra.

Autobuzul m-a lasat in Bajawa langa cele doua hoteluri principale Korinna si Edelweiss, care au un restaurant pentru turisti (Lucas) si un mic punct de informare. Aici trag de regula vizitatorii ce poposesc in oras, hotelurile fiind recomandate de Lonely Planet. Imediat am fost acostat de cativa ghizi interesati sa isi ofere serviciile pentru satele vecine. Tarife, insa, peste bugetul meu (15$ pe zi + benzina) si, oricum, nu imi place sa calatoresc cu ghid profesionist. Mi-am notat informatiile interesante, apoi am plecat in oras sa caut hoteluri pentru localnici. Am tras la micul hotel familial Nusantara, pentru 40 000 rp (4.4$), jumatate din pretul minim de la hotelurile din Lonely Planet.

Paganism ngada: Ngadhu si Bhaga

Gisi. Bunica si copii in rumah adat

Gisi. Bunica si copii in rumah adat

Satele ngada constituie una din atractiile principale ale insulei Flores. Fiind ultimul grup etnic evanghelizat de colonistii olandezi (prin 1930), isi pastreaza inca puternice structuri tribale. Realitatea de clan si casta supravietuiesc pana astazi.

Fiecare sat din jurul orasului Bejawa reprezinta un muzeu viu. Se pot vedea sute de case ale datinii – rumah adat – decorate cu maxilare de porc si coarne de taur, structuri megalitice ce onoreaza stramosii fondatori, precum si insemnele clanurilor fiecarei comunitati in mici constructii de lemn.

In prima zi, din Bajawa am luat un bemo la intamplare si am coborat tot la intamplare, in afara orasului. Am pornit spre un drum de pamant intre case si dupa aproximativ 1 km am dat peste catunul Gisi, cu 11 case ale datinii decorate cu oseminte de animale si antene parabolice. Copii jucand fotbal langa altarul megalitic din vatra satului. Doi frati, Christina si Franciscus, absolventi de universitate in Surabaya, intorsi sa traiasca in sat si sa lucreze in administratia locala, mi-au explicat cum functioneaza clanurile ngada si m-au introdus in viata regiunii. Am discutat intr-un rumah adat relativ modern, construit din ciment, dar foarte simplu, cu aceleasi semnificatii ca si cele de lemn. Am servit o cafea care s-a intins pe o jumatate de zi, compania fiind agreabila. Am simtit ca ospitalitatea acestor oameni este onesta (spre deosebire de satele vizitate ulterior). De altfel, Gisi nu apare pe nici o harta turistica.

Sunt o cultura cu traditii matriarhale. Familia sotiei cumpara viitorul sot de la familia acestuia. Dupa casatorie, barbatul vine si traieste cu familia sotiei. Fiecare sat este construit in jurul unor clanuri. Stramosii fondatori sunt prezenti in viata satelor ngada prin constructii de lemn, frumos decorate, plasate chiar pe terenul dintre casele rumah adat. Constructia ngadhu, falica, este simbolul stramosilor barbati, iar bhaga, ca o casa, simbolul stramosilor femei. Intre ngadhu si bhaga fiecarui clan se gasesc mici structuri megalitice, morminte sau lespezi inaltate, unde capii satului, reprezentanti ai fiecarui clan, se intalnesc pentru a discuta probleme importante. Tot aici au loc acara adat, ritualurile traditionale din viata satului.

Multumita Christinei si lui Franciscus am aflat ca in urmatoarea zi, in satul Bena, va incepe ceremonia cea mai importanta, acara adat reba, in care se reunesc toti membrii clanurilor.

Turist rural

Bela. Natura fantastica, sat tribal si saracie

Bela. Natura fantastica, sat tribal si saracie

A doua zi am pornit pe jos spre satul Bena, aflat la 16 km de Bejawa. Drumul a fost asfaltat acum 3 ani de guvernul indonezian. Traficul este minim, asa ca vizitatorii se pot bucura alene de casele ngada de pe drum, de saluturile „Hello mister!” de la fiecare geam si de privelistea imensului con vulcanic ce separa tinutul ngada de ocean.

Cu toata frumusetea zonei, lucrurile sunt departe de a fi idilice. Luand-o pe un drum adiacent am dat peste un loc care mi-a facut parul maciuca. In micul catun Bela, saracia este lucie. Oamenii nu au dinti, copiii se cauta de paduchi, iar mirosul mi s-a parut insuportabil. In noroiul dintre casele adat – catei si porci plini de bube. Am facut greseala sa scot o punga cu bomboane si sa ofer copiilor casei in dreptul careia m-am oprit. Intr-o secunda, toti copiii din catun au aparut langa mine, tragandu-ma de haine si sac, cerandu-mi bani si bomboane. Parintii, privind in tacere din usile si ferestrele rumah adat-urilor.

Datorita rumah adat-urilor si atmosferei primitive Bela este considerat obiectiv turistic. Insa aici, mai mult ca in alte sate, vizitatorii nu vor vedea doar case ale datinii, ci si mucii copiilor subnutriti si privirile disperate ale mamelor atente la orice miscare faci. Inca nu imi este clar care este cea mai corecta atitudine pe care trebuie sa o aiba un vizitator in asemenea locuri. Satul este casa oamenilor. Acolo nu exista spatiu privat. Daca apari este ca si cum ai intra la ei in casa. Esti un strain. Un turist. Vii, te uiti, faci poze la mizeria oamenilor si apoi pleci. Sunt 20 de case cu ochii pe tine. Sa vii sau mai bine nu? Cum recompensezi faptul ca ajungi acolo ca vizitator. Sa dai bani sau nu? Daca da, cui, fara a incuraja cersitul (cu care m-am intalnit zilnic prin sate)? In acel moment, insa, mizeria si cersitul din Bela m-au inhibat si am plecat cat am putut de repede. Am aruncat punga de bomboane copiilor si nu m-am uitat inapoi.

Bela, sora cautandu-si fratii de paduchi

Bela, sora cautandu-si fratii de paduchi

M-am oprit si in micul catun, Luba, unde am vazut ceva agitatie. Doua familii discutau schimbul matrimonial al unui baiat. Nu am stat foarte mult, dar suficient cat sa aflu ca tocmai batusera palma pentru doi porci. Un pret destul de corect pentru un viitor barbat in casa.

In Bena am fost luat in primire de unul din sefii satului. M-am semnat in cartea de vizitatori si am strecurat 20 000 rp (2,2$) in cutia de donatii. Satul este cunoscut ca obiectiv turistic, iar conform pliantului citit donatiile devin fonduri de dezvoltare. Anual vin aproape 4000 de oameni pentru a privi cele 42 de case rumah adat si structurile megalitice dintre ele. Aici, turistii sunt scutiti de dileme morale, odata trecuti de cartea de vizitatori pot sa se plimbe linistiti, oamenii sunt obisnuiti cu vizitatorii. O fetita a incercat sa imi ceara bani, dar mama ei a certat-o imediat. Bataia se da, insa, pe dormitul noaptea. Toti oamenii te invita sa stai la ei, sa iti arate ospitalitate traditionala, stiind ca daca dormi o noapte, a doua zi vor primi niste bani. La cati vizitatori au, nu mai sunt interesati de comunicare. Vor, insa, promisiunea ca daca ramai peste noapte, stai la ei si nu la vecin.

In casa traditionala de la intrarea in Bena (cea din dreapta de dinainte de catun) am stat de vorba cu un batran care m-a chemat pe prispa. Dupa o jumatate de ora de conversatie nu s-a mai abtinut si mi-a cerut bani. M-am codit si pana la urma i-am cumparat un pachet de tigari pentru 15 000 rp (1,6$). A disparut imediat.

Acest joc al vizitatorului turist si al gazdei traditionale este o constanta a turismului rural din Flores. Pe cat de autentice sunt satele cu viata lor tribala, pe atat de nefireasca este relatia vizitatorului, strainului cu oamenii. In aproape orice sat intri, toti sunt cu ochii pe tine in expectativa – cand scoate banul!? Pentru a patrunde cu adevarat in atmosfera comunitatilor vizitate este nevoie de mult, mult timp, de rabdare si de castigarea increderii oamenilor.

Acara adat reba – slujba catolica si dansul clanurilor

Case din Bena, morminte si lespezi ceremoniale

Case din Bena, morminte si lespezi ceremoniale

Am acceptat invitatia la cina din partea unei familii din Bena. Intr-un rumah adat. Peste 30 de persoane erau adunate in casa, unii veniti tocmai din capitala provinciei, Kupang, insula Timor. Conform traditiei, in ajunul de acara adat, nu se mananca legume. Tidak boleh! (Nu este voie!) mi-a explicat o femeie. Se mananca doar carne – porc, gaina, vaca sau caine – si orez. Clanurile mai bogate au sacrificat porci in fata rumah adat-ului, stropind poarta si mormintele stramosilor cu sangele animalelor. Porcii se sacrifica prin lovitura de maceta in crestetul capului. Din creierul cules, amestecat cu sange, sare si chilli se prepara o delicatesa rituala.

Am mancat, asadar, o farfurie mare de orez gol, cu mana, stand pe jos alaturi de gazde. Compania a fost placuta. Intentionam sa raman peste noapte in sat la ei. Cand, insa, tot clanul a inceput sa imi spuna ca acara adat incepe a doua zi la orele 06:00 si trebuie neaparat sa dorm acolo am iesit. Stiam ca ora fixata este 08:30 si oricum pana la 10 nu urma sa se intample nimic.

A doua zi am revenit la 08:00. Copiii satului incepusera sa traga cu tunuri din busteni de bambus (un fel de explozii cu carbid). Am stat de vorba cu popa catolic, venit de la oras, asteptand satenii sa se adune pe platoul megalitic din vatra satului. Incet, incet, adunarea a durat doua ore.

Mi-a explicat ca, de cand satenii au fost evanghelizati, acara adat reba incepe cu o slujba crestina, pe care un preot catolic o oficiaza imbracat in vesminte traditionale ngada si cu bratari de os la maini. Este momentul cel mai important al satului. Se celebreaza stramosii, iar fiecare fiu al comunitatii trebuie sa fie prezent. Dupa slujba, sefii clanurilor danseaza pe platoul megalitic si cer de la nenek moyeng (stramosi) bunastare pentru comunitate.

Pentru slujba catolica s-au adunat toti locuitorii catunului. Sefii de clan au pasit pe platou, popa, imbracat ca ei, venind ultimul. In locul frunzei de palmier traditionale, pe care sefii de clan o purtau odinioara pe cap, acum se poarta imagini cu Iisus ori hartii cu rugaciuni. Dupa ce acestia s-au asezat, popa a pasit pe prispa unui rumah adat si a oficiat slujba (misa obisnuita de duminica). Privind ceremonia, am avut in fata ochilor cinci secole de experienta in convertiri catolice. Slujba s-a desfasurat in bahasa indonesia, insa cantecele religioase in limba locala. Am inregistrat, astfel, Gloria in excelsis Deo in limba ngada. Jumatate din predica preotului s-a referit la evenimente si locuri biblice (Iordania, Egipt etc.), iar cealalta la importanta datinii – adat-ul. Am urmarit cu atentie – popa a revenit tot timpul la distinctia intre biserica, slujba si comunitatea crestina si ritualul local pentru stramosi, numit ca atare: „ritual”. La final, stramosii si oamenii satului Bena au fost binecuvantati, iar popa a anuntat ca, prin voia lui Dumnezeu, se poate incepe ritualul reba.

Ritualul reba inseamna dansuri si cantece in costume traditionale tribale, oficiate de sefii fiecarui clan. Chiote, accesorii cu pene, inganari rituale si tot ce te astepti de la o ceremonie tribala. Popa a fost luat la mijloc, dansand in cercul acestora. Am urmarit si inregistrat doua cicluri pana a inceput ploaia.

M-am adapostit intr-un rumah adat unde am intalnit un cuplu de francezi, actori de teatru pe la 50 de ani care urmau sa doarma acolo. Concediu in Bali, Lombok si Flores, timp de 6 saptamani. Mi-au spus ca saracia satelor ngada le aminteste de India si de Romania. Cu ocazia festivalului de marionete din Arad fusesera sa viziteze satele de rudari din zona. Ne-am conversat doua ore, apoi eu am plecat pe jos, inapoi spre oras, pe o ploaie tropicala.

Sefii clanurilor si popa (ultimul) astepand sa intre in spatiul ceremonial

Sefii clanurilor si popa (ultimul) astepand sa intre in spatiul ceremonial

Rugaciune pentru stramosi

Rugaciune pentru stramosi

Ascultand misa catolica

Ascultand misa catolica

Tatal nostru

Tatal nostru

Coada la impartasanie, in rumah adat

Coada la impartasanie, in rumah adat

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
4 comentarii la “Acara adat reba – ritualul clanurilor din Bena”
  1. clif says:

    sunt curios cum ar fi evoluat comunitatile astea daca nu erau la tropice ci undeva mai la nord/sud, cu iarna frig si zapada.

    Cred ca nevoia i-ar fi silit sa evolueze. ori ari fi murit cu totii de frig… sau poate ca era mai usor sa migreze catre tropice si tot aici ajungeam…

    ce ar putea determina o comunitate de genul asta sa se transforme intr-o societate moderna (indiferent ce o insemna modern…)

    • The Big Bule says:

      In viitorul apropiat aceste comunitati se vor dezvolta prin contact cu modernitatea adusa de industria turistica. Si de facebook (deja copii de prin sat au celular cu facebook, chiar daca inca mai stau cu paduchii in cap si dorm pe pamant in casa).

      La intrebarea ta si-au dat cu parerea multi oameni destepti. Practic tu intrebi de ce unii se dezvolta si altii nu. Sau altfel, de ce toata planeta a fost civilizata de unii care si-au raspandit modernitatea peste tot (sa zicem ca de europenii vestici).

      In ceea ce-i priveste pe taranii din Flores probabil ca au ramas inca la stadiul de cultura rurala neolitica din motive geografice – izolarea insulei si relieful montan, care izoleaza si mai mult comunitatile. In calitate de cetateni indonezieni nu au avut parte de multe investitii, insula ramane inca fara o Universitate, fara presa, fara investitii economice. Pana recent nu avea nici macar drumuri decente (am avut norocul sa fiu scutit de cosmarul soselei trans-Flores, blestemate de toti calatorii care au ajuns pe aici pana acum 2-3 ani).

      Ce i-ar putea determina sa se dezvolte? Contactul cu altii. Iesirea din monoculturalismul tribal.

  2. […] deosebire de satele tribale “primitive” pe care le-am vizitat in Flores (tribul Wae Rebo ori Bena) sau Timor (taietorii de capete Tetaf, animistii din Boti), comunitatile Baduy au o situatie […]

  3. […] un astfel de exemplu. La fel si ceremonia tribala la care am participat in Bena, Flores (am scris aici, video aici), cand am urmarit un preot catolic oficiind slujba intr-o casa a spiritelor, apoi […]

  4.  
Adaugă un comentariu: