Pin It

Portul Sape, la despartire

Portul Sape, la despartire

LABUANBAJO. Insula Flores. Indonezia. Scriu dintr-un homestay in centrul oraselului Labuanbajo. Am platit 50 000 rp (5.5$) pentru o camera intr-o casa inconjurata de cotete de pasari, confort acceptabil, cu ventilator, baie comuna curatica si liniste (cu exceptia moscheii vecine, care are distorsiuni in difuzoare).

Surprinzator, din nou, ferry-boatul dintre Sape, insula Sumbawa si Labuanbajo, insula Flores a plecat si sosit punctual (09:00 – 14:00). M-am agitat sa urc in ferry boat de la 08:00, pentru ca nimeni, nici macar vanzatorul de bilete, nu a reusit sa imi spuna o ora exacta de plecare. Nu exista. La fel si pe vapor, apopiindu-ne de Flores. Expresia „sependar lagi” (=inca putin, o clipa, imediat) exprima conceptia indoneziana a timpului. Raspunde oricarei intrebari si desemneaza cateva minute sau o jumatate de zi. Indonezienii nu se grabesc, deci nu au nevoie de o precizie mai mare.

–          Kapan berangkat kapal laut? (Cand pleaca vaporul?)

–          Sependar Sebentar lagi!

–          Bisakah tahu jam berapa? (E posibil sa aflu la ce ora?)

–          Sependar Sebentar lagi!

–          Sekarang? (Acum?)

–          Ya!

Si pleaca peste o ora.

Ferry-ul Sape-Labuanbajo

Ferry-ul este zilnic. Biletul pentru o persoana este de 46 000 rp (5,1$). Transporta oameni, masini si camioane. Fauna umana de pe vapor a fost altcatuita din locuitori ai Nusa Tenggara (insulele de sud-est), cu fizionomie vizibil diferita de cei din alte parti ale Indoneziei – mai negri la culoare, unii cu par carliontat si mai bine facuti – seamana putin cu papuanii.

Multi au cruci la gat si tatuaje cu Iisus. Cei cu care am vorbit se intorceau pentru Craciun sa isi vada familiile. Unii tocmai din Sumatra, in calatorii epopeice de 4 zile dormite numai prin autobuze. Am stat cel mai mult de vorba cu dl. Tarsisius, etnic manggarai din zona Ruteng. Se intorcea din Surabaya (48 de ore petrecute prin autobuze si ferryboaturi, intre Java, Bali, Lombok, Sumbawa). Atingea pamantul natal dupa 5 ani de absenta. Ca multi alti oameni din Flores lucreaza in insulele din vest, mai bine dezvoltate economic. Muncitor intr-o fabrica de aluminiu, casatorit cu o javaneza catolica, strange bani ca sa mearga la Ierusalim si in Iordania.

Cu dl. Tarsisius am petrecut minute bune incercand sa ii explic ce inseamna crestin-ortodocsii, despre care nu auzise. In Indonezia, una din primele 3 intrebari care ti se pun este ce religie ai (nu recomand un raspuns ateist). M-a invatat Tatal Nostru in bahasa indonesia, iar eu a trebuit sa ii explic diferentele intre crestinii din Europa. A fost o adevarata proba de limba, iar in jurul nostru s-au adunat alti gura-casca, incercand sa ma ajute cu sinonime si explicatii paralele. Un haos conversational. Principala problema a fost absenta Papei din Ortodoxie. Nu aveti Papa? Pai atunci sunteti un fel de protestanti. Nu… suntem un fel de catolici, dar cu Patriarh national, fara Papa. Ah, sunteti un fel de anglicani. Regele Romaniei e si seful bisericii? Si dai inainte cu analogiile. Si eu, si el! Pana la urma am facut desen cu cronologia arborelui familiei crestine si le-am dat la toti tema sa discute cu popa sa le explice ce-i cu ortodocsii. Le-am scris pe biletele anul 1054 sa nu uite sa-l intrebe pe popa. I-am lamurit sper ca ortodocsii nu au nici o treaba cu Martin Luther, pe care dl. Tarsisius nu il avea deloc la inima.

Atmosfera de pe ferry nu este, insa, deloc teologica. Se urmaresc filme chinezesti cu batai, se joaca carti si se doarme la greu. Boxele au volumul la maxim cu muzica dangdut (turbo-folk javanez), slagare indiene si tehno asiatic. Socul total a fost, pentru mine, cand din difuzoare s-a auzit si o manea tiganeasca. Am inregistrat sublimul moment si il voi pune, in curand, pe Youtube, la dispozitia intregii planete.

Doi etnici manggarai - dl. Tarsisius in dreapta

Doi etnici manggarai - dl. Tarsisius in dreapta

Vapor: somn si joc de carti

Vapor: somn si joc de carti

Labuanbajo

Portul Labuanbajo are o asezare magnifica, inconjurat de mici insule pustii si conuri deluroase acoperite de vegetatie. Datorita proximitatii cu zona parcului Komodo (sit UNESCO), satul de pescari a devenit, in prezent, statiune. Anual, vin zeci de mii de turisti pentru a vizita dragonii din Komodo si pentru a se bucura de excelentele posibilitati de diving si snorkelling din insule. In prezent, aeroportul are conexiuni cu Java, Bali si Sulawesi. Odata ce va fi deschis zborurilor internationale, cu Singapore si Kuala Lumpur, din cate stiu, este posibil ca Flores/Komodo sa se dezvolte precum Bali sau Lombok.

Acum este low-season in Labuanbajo. Atmosfera mi se pare excelenta. Orasul nu este deloc aglomerat. Are liniste, cateva spatii dragute de promenada, iar abordarile stradale minime. Desigur, mai aud cate un „Hello mister!” si cate o propunere de barca chater catre Komodo sau Rinca, dar le gasesc surprinzator de discrete. Nimeni nu se tine dupa mine sa afle de unde vin si in ce Dumnezeu cred. M-am regasit bucurandu-ma de anonimitate, intr-un loc unde oamenii sunt obisnuiti cu strainii.

Probabil ca Labuanbajo este un loc potrivit pentru o escapada de cateva zile din Bali (zboruri zilnice cu Denpasar). Orasul are toate facilitatile de baza, relativ diverse – cazare pentru toate bugetele, nesfarsite optiuni de tururi, diving si snorkelling, mancare, internet, laundry, iar magazinele reflecta contactul cu strainii (Diet Coke, branza, cereale integrale, pizza). In ciuda a ceea ce se spune despre Labuanbajo, l-am gasit suficient de provincial pentru a avea si un feeling de autenticitate, cel putin in extrasezon. Miroase a peste, localnicii joaca fotbal si volei peste tot, se aud chemari de muezini, casele au rufe la uscat, e mult noroi pe strada, iar portul (pustiu seara) este minunat pentru a privi un asfintit la orizont.

O excursie dus-intros in oricare din insulele pustii din golf costa 100 000 rp (11,1$) pentru o persoana, cu oricare din numeroasele barci cu motor din port, care va duc si va iau cand vreti. Daca am timp am sa fac o asemenea excursie, cand ma intorc. Din ferry am ochit doua insulite perfecte – Pulau Bidadari si Pulau Bajo, ultima avand padure, doua mici dealuri si o plaja. Potrivita pentru cateva zile sub soare si un cort.

Maine plec, insa, intr-un sat din zona impreuna cu un preot polonez care construieste o biserica pentru parohia sa.

Copii localnici pe plaja

Copii localnici pe plaja

Labuanbajo vazut din vapor

Labuanbajo vazut din vapor

Pulau Bajo, insula nelocuita din golf

Pulau Bajo, insula nelocuita din golf

Volei pe plaja

Volei pe plaja

Apus in Labuanbajo

Apus in Labuanbajo

Pin It
Tags: , , , , , , , ,
4 comentarii la “Labuanbajo, poarta spre Komodo si Flores”
  1. Airlangga says:

    Great articles!!! Just found this blog 2 days ago and I’m addicted to it already…thanks to google translate :)))

    small correction from me, it’s “sebentar lagi” instead of sependar lagi” 🙂
    How are things going there? seems you really enjoy it

    • The Big Bule says:

      Terima kasih. Saya sudah membetulkan.

      Orang Indonesia ramah sekali. Budaya Indonesia menarik. Alam Indonesia indah.

      Kalau ada ulasan lain, silakan 🙂

  2. Bogdan says:

    Big Bule, Mihai Barbu a traversat pe motocicleta Asia Centrala, cu tinta finala Ulan Bator, si a povestit despre asta (www.mongolia.ro). La inceputul lui decembrie a adunat postarile si fotografiile de pe blog, si le-a publicat intr-o carte ce se numeste “Vand kilomentri”, la Editura Art. Citesc aceasta compilatie acum. E o carte captivanta, ce te face sa visezi cu ochii deschisi, si sa te intrebi la fiecare pagina de unde Dumnezeu iti vin toate fricile si toate prejudecatile care iti fac stomacul mic inainte de calatorie, si unde Dumnezeu dispar toate astea, odata ce ai plecat…

    Calatoria lui Mihai Barbu e cool, probabil inspirata din ceva filme americane cu road-movies, ceva Kerouak, ceva contracultura hippie… Calatoria ta imi pare mai asezata, mai intelectuala (daca imi permiti), mai cinica, intr-o oarecare masura (Mihai Barbu are inca elanuri romantice induiosatoare!), mai hard, in sensul ca logistica ta e zero, nici macar pe Doyle (motocicleta) nu il ai partener de drum.

    Dincolo de toate astea insa, amandoua calatoriile, atat de reale pe cat e posibil sa fie (adica: nu imaginate, nu visuri indepartate, nu utopii existentiale) (ce sa crezi, se poate si asa!) mie unul imi arata ca oamenii sunt buni si nu atat de diferiti, fie ei in Romania, Jakarta, Bima, pe tarmul lacului Baikal sau in Muntii Altai. Asta, daca lasi la o parte obiceiul nesuferit de a hartui bule pe strada, cu pretextul matrimonial abia disimulat :), ori pe acela de a ingurgita capatini fierte de capra in yurta lor urat mirositoare. Si daca uiti de politisti si politicieni…

    • The Big Bule says:

      Am citit zi de zi blogul mongolia.ro chiar cand a avut loc calatoria. Mi-a placut – povestile cu capetele de capra din yurta sunt memorabile. Este, practic, primul travel blog romanesc live. Am convingerea ca va face o noua calatorie la un moment dat.

      Frica ne consuma nu numai cand calatorim, ci si in viata de zi cu zi, in relatiile cu oamenii sau cand stam pe veceu si ne gandim la ce probleme avem. Este omniprezenta intr-o forma sau alta.

      In Indonezia, spre exemplu, nu mi-e frica de oameni, dar imi este frica de accident de masina. Aproape nici un javanez nu a facut scoala de soferi – permisele se cumpara la ghiseu la politie.

      Oamenii sunt asa cum ii stii peste tot pe planeta. Unii insa sunt mai saraci decat altii. Altii mai cretini, altii mai buni.

      PS: Intelectual, cinic – cuvinte mari!

  3.  
Adaugă un comentariu: