Pin It

Rupia, banul indonezian

Rupia, banul indonezian

JAKARTA. Insula Java. Indonezia. Am incercat sa gasesc un internet cafe in zona Pasar Senen din Jakarta, langa gara cu acelasi nume. Am cateva ore de asteptat pentru trenul de Solo. Am sfarsit in Atrium Mall, locul unuia din atentatele cu bomba din 2001. E plin de jakartezi bine imbracati care fac shopping. Multi chinezi si ceva bule.

M-am asezat la Mc Donalds. Doar aici am gasit WiFi functional, si asta numai dupa ce i-am batut la cap pe vanzatori sa ii sune pe cei de la IT sa de-a drumul la net. O problema in Indonezia este ca toti spun ca au WiFi gratuit (si intr-adevar au instalata infrastructura plus postere cu parolele de acces), dar nicaieri nu merge.

Trei mini-episoade recente m-au facut sa ma gandesc la valoarea psihologica a banilor atunci cand calatoresti ca bule.

Tzeparul de la Batutulis

La micul sanctuar Batutulis (am scris aici), cu urmele picioarelor regale, am dat peste paznicul locului. Obiceiul este ca atunci cand intri in anumite locuri sfinte sa lasi o mica donatie, de regula 2000 – 5000 rp (0.2$ – 0.6$), uneori contabilizata pe caiet, alteori nu.

Avand in fata un bule, paznicul a scos imediat cartea cu vizitatori ca sa ma semnez si sa las o suma pentru buzunarul sau. Nu avea rabdare si era vizibil agasat de intrebarile mele despre puterile paranormale ale lui Sukarno, despre istoria locului si oamenii care vin sa se roage la sanctuar. In cele din urma am vazut ca nu scot mare lucru de la el. Am acceptat sa semnez si am oferit 4000 rp (0.4$). Mi-a raspuns cu un zambet ofensat, cerand direct 15 000 rp, lucru pe care nu l-ar indrazni cu un indonezian. M-am codit si pana la urma i-am dat. A disparut instant. Inevitabil se intampla. Ca strain intr-o tara in curs de dezvoltare vei plati, in medie, mai mult decat localnicii. Plecand inapoi spre centrul orasului m-a enervat faptul ca un terchea-berchea m-a extorcat cu tupeu de niste rupii, doar pentru ca eram bule.

Baiatul cu ojekul

La iesirea din gara Gambir, in Jakarta, am cautat un ojek (motoreta taxi) care sa ma transporte pana la gara vecina Pasar Senen. Pentru distanta (mica) dintre cele doua gari se plateste 10 000 – 15 000 rp. Am fost luat in primire de catre un tanar, imediat ce am iesit in gara. Mi-a propus 50 000 rp. Desi eram grabit, am stat la negociere. „Maaf, scuze! Pot sa platesc doar 10 000!”. A scazut la 40 000, apoi la 20 000. A spus ca nu va scade sub 15 000 rp. Dupa o scurta conversatie, m-am dat plictisit si gata sa plec pe jos. A acceptat 10 000 rp: mai bine decat nimic. Un baiat simpatic, student, care incerca sa faca un ban. M-a livrat chiar langa casa de bilete. S-a oferit sa ma ajute si cu traducerea. Am fost, totusi, multumit ca nu am platit mai mult decat un localnic si mi-am vazut senin de drum.

Atrium Mall

Aici in Atrium am „spart” cu usurinta 60 000 rp (6,6$) pe patru sucuri de fructe la pret de mall de Jakarta consumate in aerul conditionat din incinta. Un adevarat dezmat, tinand cont ca bugetul meu zilnic este de 45 000 rp (5$) si ca mai devreme ma targuisem pentru 5000 rp (0.6$).

Hartia de 100 000 rupii, infatisand pe Sukarno si Mohammad Hatta

Hartia de 100 000 rupii, infatisand pe Sukarno si Mohammad Hatta

Ce valoare au banii?

Ma gandesc la cele trei greseli de azi. La extorcator nu trebuia sa ii dau nici un ban, in plus i-am si confirmat ca poate avea tupeu cu strainii, la baiatul cu ojekul trebuia sa ii dau mai mult, caci a fost de un real ajutor, iar la Mall sa ma incadrez in bugetul zilnic (sau sa merg in piata Pasar Senen sa imi cumpar un kg de fructe pentru 10 000 rp).

Am intalnit calatori care sunt mai degraba dispusi sa doarma pe strada, decat sa dea mai mult de 5-6$ pe o cazare, dar altfel platesc imediat o pizza de 10$ si berile aferente. Altii care sunt in stare sa negocieze la sange cu un conducator de becak pentru 1000 rp (0.1$), altminteri isi cumpara bilet de tren la categoria executiv (cel mai scump). Azi, in Jakarta, sunt in aceeasi situatie de inconsistenta.

Castigul psihologic al pretului local este puternic. Vanat de regula in relatie cu ceea ce in Europa este scump – transportul, cazarea, uneori informatia sau accesul in anumite locuri. Sau pur si simplu ca rezultat al ideii ca localnicii incearca sa te faca. Pe deasupra, impresia ca cineva in carne si oase iti ia banii nu place, de regula. Tinzi sa uiti asta, chiar si cand acea persoana ii merita. Este mai comod sa arunci banii catre entitati impersonale, uitand ca esti „inselat” de pretul luxului sau de un lant de intermediari.

Pana la urma ce da valoarea banilor atunci cand calatoresti?

Exista, probabil, o singura solutie pentru a pastra confortul mental si echilibrul financiar:

  • Respectarea bugetului zilnic
  • Bani dati celor care ii merita
  • Negociat cu restul. La sange, uneori, pentru pretul local. Un „sport” la care intotdeauna ai de invatat
  • Nici un ban celor care vor sa te insele pe fata, indiferent daca ti-au dat deja ceva
Pin It
Tags: , ,
8 comentarii la “Valoarea banilor unui bule”
  1. VeIonut says:

    Chiar ma gandeam cand o sa postezi ceva despre negociere 🙂

    Si eu sunt in aceeasi stare de inconsistenta cand calatoresc prin Asia. Cel mai mult ma deranjeaza cei care incearca sa ma faca pe fatza, carora rar le cedez. M-am luptat de multe ori cu ei sa-i fac sa inteleaga ca daca sunt amabili si nu incearca sa ma insele o sa aiba mai mult de castigat pe termen lung, mai multi clienti, recomandari, etc … din pacate, de cele mai multe ori nivelul de trai nu le permite sa se gandeasca atat de departe. Alteori e doar mentalitatea.

    Oricum felicitari, vad ca ai capatat abilitati bune pentru negociat !

    • The Big Bule says:

      In Bali unde in zonele turistice sunt o multime de tzepari am vazut caiete SF cu donatii. Acolo paznicii obisnuiau sa adauge cate 3 zerouri la sume ca sa santajeze psihologic pe vizitatorii bule inocenti.

      Ai donat 2000 rp (0.2$). Ei adaugau inca 3 zerouri. Toata cartea de vizitatori era plina de bule care chipurile donasera de la 100$ in sus :-)))) La 1 din 100 vizitatori probabil ca prinde si lasa niste bani mai multi.

      Problema era ca zerourile erau foarte stangace adaugate. M-au dus cu gandul la trucajele foto ale scamerilor nigerieni.

      • Bogdan says:

        Bey, tu pici in asa numitul sindrom Khao San. El zice asa (dupa cum bine stii):

        1) I shall wear as big a backpack as possible to bear proud witness of my creed.
        2) I shall not leave Khoa San Road without a Lonely Planet Guide.
        3) I shall wear the traditional international backpacker’s uniform and don at least one piece of clothing (e.g. conical hat in Vietnam, a Krama in Cambodia etc) to show my oneness with Asia people.
        4) I shall eat banana pancakes and Phad Thai on a regular basis.
        5) I shall stay in the cheapest guest house. More money for beer.
        6) I shall drink the local beer, for i shall always endeavor to be in tune with local culture and because it is cheapest.
        7) I shall make pilgrimage to a Full Moon Party on Haad Rin at least once in my life.
        8) I shall bargain without mercy and hone my skill to a sharp edge, so that i can proudly proclaim our sacred motto ‘I get it for less than the locals’
        9) I shall not leave Khoa San Road without having my hair coloured, dreadlocked, corn-rolled or shaved off.

        Punctele 5 si 8 par sa fie, in acest moment particular, sensibilitatile tale :).

        Continua sa ne povestesti!

        • The Big Bule says:

          🙂

          Imi place cel mai mult punctul 3. Vreau sa imi cumpar un pitji precum Sukarno. In ceea ce priveste 9, poate o sa pun poze in curand. Mi-am facut si eu o dambla recent, cu ajutorul unei prietene din Uruguay.

          PS: 1 nu imi place. Incerc sa reduc dimensiunea si continutul bagajului la 8 kg incluzand 1.5l de apa si ceva mancare. Momentan am 9 kg de fiecare data cand merg undeva.

  2. VeIonut says:

    Sa va spun cu cat am luat un Lonely Planet in Vietnam? 😀

    5 USD – zici ca-i original, am verificat toate hartile inainte sa-l cumpar. Initial imi ceruse 20+ USD

    • The Big Bule says:

      Mda. Singura problema cu LP-urile contrafacute este ca au cu 100 – 200 g mai mult, din cauza hartiei folosite.

      Eu prefer totusi sa printez capitolele necesare si sa car dupa mine doar maxim 20-30 de foi. Ies si mai ieftin si ma scapa si de carat grame in plus.

  3. Aliceee says:

    Frumos articolul. Eu nu am ajuns inca prin Asia, dar presupun ca din start esti jecmanit pe principiul ca esti european, doar acolo suntem usor comparabili cu Franta, Germania, sau orice alta tara bogata din Europa.
    Si concluzionand ultimele randuri ale tale; teparii nu merita bani ( da de se invata minte ); eu zic ca uneori e bine sa spargi portia zilei daca e pe ceva ce merita si-ti cade bine. La negociat nu prea am rabdare, dar clar merita. Mai ales acolo unde pretul cerut e nesimtit de mare.
    Una peste alta, vacanta frumoasa in continuare si asteptam multe impresii de la fata locului, si poze!

  4. Erik says:

    Ah, the perennial problem of overpaying as a bule. It’s something I have thought about a lot and generally agree with you. As a foreigner you will inevitably end up paying more for stuff in some places, but not everywhere – I find the likelihood of being conned goes up in direct correlation with the number of tourists. So in India it’s almost universal, whereas in Bangladesh the local sellers don’t even think about overcharging you.

    I have come up with 2 general guidelines.
    – If you are willing to pay the price and think it’s reasonable then it’s an OK price (even if you find out afterwards that it actually costs only half of that).
    – Try and buy from local people for whom the money is really needed e.g. people selling on the street, or with a small family business, rather than a supermarket chain. Even if this is more expensive. An additional thing to add to this is that it’s usually better to buy from women, who are generally more responsible and honest than men, who are more likely to try and rip you off and spend the money on booze and cigarettes.

    But perhaps most importantly try not to let it annoy you. Sometimes you win, sometimes you don’t. You may make a super-saving somewhere so that evens out the con somewhere else.

  5.  
Adaugă un comentariu: