Pin It

Legume la tigaie

Legume la tigaie

SOLO. Insula Java. Indonezia. In Indonezia (si multe alte tari tropicale), o mare parte a activitatii zilnice se desfasoara afara, in aer liber – comertul, distractia, socializarea, de multe ori dormitul si, bineinteles, mancatul. Indiferent daca au bucatarie sau nu acasa, oamenii obisnuiesc sa manance adeseori pe strada. Mesele cotidiene, snackurile, pauza de ceai, supele de fructe ori hidratarea tropicala – toate se intampla in mediul warung-ului. Este rapid, hranitor, extrem de ieftin, inclusiv pentru localnici, si, in general, gustos.

Warung-ul poate fi o taraba ambulanta, instalata dimineata si inchisa noaptea, o bicicleta proptita de trotuar, cu o umbrela si o mica masuta alaturi, curtea unei case, bucataria unei case deschisa la strada, garajul sau pivnita unei constructii, un om cu o soba si cateva cutii cu alimente s.a.m.d. Implicatiile culturale ale mancatului pe strada sunt multiple. Warungul exprima o mentalitate, o anumita realitate economica a societatii si un anume mod de a imparti spatiul public.

Practic, oricine are o tigaie isi poate deschide un warung. In tigaie se prajeste orezul, taieteii, se face supa, salata, clatite si orice vreti. Warung-urile sunt omniprezente si multe sunt deschise non-stop. Oriunde te afli in oras, la cativa pasi ai pe cineva care gateste.

Multe warunguri gatesc pentru toata strada, avand clienti atat oameni in trecere cat si familii care ies seara sa cineze impreuna. Anumite warunguri se specializeaza – unul gateste fructe, altul produse de soia, vecinul prajeste orez etc. Mi se intampla sa vad cate un copil care vine la warungul de peste drum ca sa cumpere supa pentru cina parintilor. In calitate de client, vii, iti iei o farfurie, iti alegi ce vrei, comanzi o bautura si apoi mananci. Daca doresti, soliciti sa ti se prepare orice, pe baza ingredientelor disponibile. Poti sta pe covoarele asternute pe trotuar sau pe o bancuta in jurul bucatariei ambulante. La final, spui ce ai consumat si platesti. Rareori se intampla sa platesc mai mult de 1$ pentru o masa vegetariana. Cel mai adesea, cu 0.5$ acopar si mancarea si lichidele.

In centrul orasului, pe strata Galabo, sunt 75 de warunguri, care servesc o serie de retete traditionale, de la pisang keju (banana prajita, cu sos de ciocolata si cascaval ras), pana la cobra sate (gratar de sarpe, taiat in fata clientului, tras pe jar in protap, servit cu sos de arahide si un paharel cu sange proaspat).

Indonezia nu este o tara pentru ipohondri, sau, mai degraba, este una din tarile unde trebuie trimisi toti ipohondrii, dupa ce si-au facut vaccinul de hepatita. Prin comparatie cu Europa, standardele de igiena sunt scazute. Gheata ti se pune in pahar cu mana, taieteii sunt pusi in supa cu mana, farfuriile si lingurile sunt curatate impreuna in lighean (si nu toate warungurile au sursa de apa), iar legumele nu sunt intotdeauna spalate inainte de a fi aruncate in tigaie. Toata lumea insa mananca astfel, localnici si straini. Apar si situatii hilare. Ieri la warungul de la intrarea Teatrului traditional Sriwedari, paharele erau intoarse cu gura in jos, si puse pe trepte. Am intrebat de ce le-au pus astfel. „Ca sa nu picure ploaia in ele”.

A nu se intelege ca oamenii sunt inconstienti sau murdari. Casele sunt curate si placute, localnicii se spala, folosesc handsanitizere, piata deodorantelor este profitabila, tarabele cu servicii de calitate „laundry” sunt peste tot si, cei mai multi prefera varianta mai igienica, acolo unde exista optiunea. Insa, aici, anumite lucruri functioneaza astfel.

Dupa cateva saptamani, mi se par acceptabile. Daca in primele zile ma eschivam imediat ce vedeam degete care imi ating mancarea, acum sunt multumit daca mi se pregateste si o garnitura de legume proaspete, fara sa ma intreb de unde vin acestea, unde si cum sunt taiate, la ce a mai fost folosit cutitul sau ce a facut mana inainte. Inveti, cu timpul, unde este OK si unde nu.

Exista, desigur, Pizza Hut, Mc Donalds, KFC si destule restaurante, pentru cei care vor sa plateasca 5$ pe o masa in conditii europene. In patiseriile mall-urilor din Solo, spre exemplu, bucatarii poarta masti – pentru a nu sufla in croasante – si manusi. Insa, mancarea de la warung este intotdeauna mai la indemana si imbatabil de ieftina.

Cateva precautii sunt, in general, recomandate:

  • Vaccinurile facute
  • Mananci acolo unde mananca si altii. Fiind multi clienti, ingredientele si felurile nu stau mult in caldura
  • Mananci unde se gateste live
  • De preferat warungul unde mancarea se serveste pe suport de unica folosinta – frunze de bananier sau hartie
  • Te speli sau te dezinfectezi pe mana inainte de a manca. Inevitabil, si mana ta ajunge prin mancare, pornind de la faptul ca iti culegi lucruri de pe taraba sau, ca european, devii paranoic fata de furculitele warungului. Este foarte posibil ca, inaintea ta, altii sa fi trecut pe acolo. Indonezienii au obiceiul de a sonda tactil mancarea pana isi aleg o bucata.
  • Cauti un warung cu sursa de apa

Nu as spune ca respect intotdeauna aceste recomandari. Ca si localnicii, m-am obisnuit sa mananc acolo unde miroase bine.

Pin It
Tags: , , , , , ,
Un comentariu la “Warung”
  1. claudia says:

    si in bruxelles am vazut ca se pun cuburile de gheata cu mana (poate nu in fata clientului, dar la bar i-am vazut :D) clatitele se manuiesc tot cu mana si tot asa. nici un loc nu e perfect!

  2.  
Adaugă un comentariu: