Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. In cea de a 21a zi de Ramadhan, musulmanii sarbatoresc Laylat Al-Qadr, ziua cand primele versete ale Qur’an-ului au fost revelate catre Mohamed. Evenimentul este sarbatorit prin rugaciune si meditatie pretutindeni in lumea islamica, inclusiv in cea mai populata tara musulmana – Indonezia. Multi il considera drept momentul central al anului.

Traditia locala din Solo marcheaza momentul printr-o procesiune regala nocturna, urmata de impartirea de mancare catre oameni. De altfel, in fiecare seara a Ramadanului, rudele, prietenii, colegii de munca isi ofera unii altora mancare, la finele unei zile de post. Unii javanezi din Solo cred, insa, ca mancarea regala este sfanta, binecuvantata de Allah prin intermediul familiei Sultanului Pakubuwono (=”cuiul lumii”).

Nici unul dintre colegii locali nu a fost interesat sa ma insoteasca, motivand ca ei nu mai cred asemenea superstitii, nu apreciaza „food wrestling”-ul si prefera sa se roage acasa. Iar, ca indonezieni, au vazut deja sute de procesiuni. L-am sunat, asadar, pe olandez, si am pornit pe bulevardul principal, Slamet Riyadi, in cautarea evenimentului. Nimic insa nu arata ca ceva special ar urma sa se intample. Peisajul normal de seara contine conducatori de becak urmarind potentiali clienti, oameni mancand prima masa de dupa post, pe covoarele de pe trotuare, vanzatori de saté care se misca molcom pe strada si tineri cu chitara.

O camioneta cu muzicieni traditionali, fiecare in haina ceremoniala, ne-a pescuit de pe drum si ne-a livrat in locul unde urma sa inceapa totul – in curtea palatului: Kraton. Acolo, o multime de localnici, politisti si jurnalisti asteptau inceperea evenimentului. Am fost rapid inconjurati si noi de un grup de gura-casca. Am inceput sa discutam, incercand sa patrundem semnificatiile evenimentului. L-am cunoscut astfel pe Agus, fost campion de box in Japonia si Tailanda, venit la palat impreuna cu copiii. Ne-a asigurat ca daca avem probleme in Solo, putem conta pe el.

Majoritatea ceremoniilor regale necesita prezenta membrilor familiei sultanului si reprezentanti ai tuturor kampung-urilor aflate sub puterea sa simbolica. Acesti reprezentati, imbracati in haine ceremoniale specifice kampungului, urmau sa formeze procesiunea, transportand mancarea sfanta de la palat catre Taman Sriwedari, „parcul de ceremonii”. Am reusit sa vedem astfel un intreg spectacol vestimentar, ce imbina traditii javaneze, arabe, indiene si olandeze. Mi s-a parut interesant faptul ca vesmintele de maxim protocol al casei regale contin elemente locale (esarfa de cap si sarong-ul javanez ce acopera picioarele) si  elemente coloniale (haina-vesta alba, conform modei europene din secolul XIX). Braul traditional include un pumnal ritual keris, cu maner in forma de barca, la randul sau incins de centura cu celular Blueberry. Caleasca familiei, cu tot cu vizitiu imbracat european, ne-a transportat in urma cu cateva sute de ani. M-a impresionat garda regala, imbracata cu acelasi sincretism vestimentar, si purtatoare a unei adevarate colectii de flinte pe care nu ma pricep sa le datez.

Dupa o lovitura de gong iesita din strafundurile Kraton-ului, un sir de peste 1000 de oameni a inceput sa iasa intr-un mars lent de pe portile palatului. Intregul oras s-a schimbat, datorita localnicilor iesiti pe trotoarele centrului ca sa vada evenimentul. Ne-am alaturat procesiunii si, dupa o jumatate de ora, am ajuns la locul ceremoniei.

Mancarea a fost depusa pe covoarele din parcul ceremonial, in fata familiei regale (fiii celor 20 de concubine ale sultanului si alte rude). Pe un altar, orezul a fost aranjat in forma de munte. Imaginea celor doua simboluri sacre m-a dus cu gandul la cartile lui Eliade.

Am observat, insa, mai bine, faptul ca multi tineri nu se mai regasesc in asemenea manifestari. In vecinatatea parcului ceremonial se afla terenul de distractii al orasului. Trenuletele, muzica dance, reflectoarele multicolore,  artificiile si subwooferele de la standurile de karaoke ocupa pe unii cetateni ai orasului cu alte activitati, antitetice Ramadanului sau vechilor traditii javaneze. Am vazut dintr-o data in ceremonia mancarii oferite de sultan un eveniment pentru credinciosi din satele vecine orasului, pentru „sarantoci si ologi” si pentru cei doi turisti studenti curiosi.

Frumoasele cantecele religioase, discursurile solemne si rugaciunea condusa de insusi un membru al familiei regale au pregatit momentul final al evenimentului. La semnaul acestuia, intreaga multime s-a repezit catre mancare. Parte a ceremoniei, pungile cu orez au inceput a zbura catre straini sau rude, intr-un mosh-pit in care toata lumea incearca sa atinga mancarea sfanta, sa o imparta cu altii si in cele din urma sa prinda ceva. In cateva secunde, pungile au ajuns la cateva sute de oameni, inclusiv la un roman si un olandez.

Am profitat de faptul ca agentii de paza au inceput sa manance si m-am indreptat catre trei fii ai sultanului. M-am prezentat. Dupa schimbul de politeturi obisnuite („assalamalaikum”, „Adi Mutu!!” etc.) aceastia si-au aruncat tigarile, si-au incheiat vestele si au acceptat sa le fac o poza.

Pin It
Tags: , , , , , , , , , , , , ,
2 comentarii la “Mancarea Sultanului”
  1. […] doua zi, singurul eveniment a fost procesiunea familiei sultanului, cu aceeasi pompa javaneza, de secol XVIII. Am urmarit-o, savurand clatite traditionale cu lapte de cocos. #gallery-1 { […]

  2. […] Partea cea mai “colorata” a ceremoniei este procesiunea care aduce ofrande la templu si bataia cu mancare ce are loc dupa ce statuile si copacii ancestrali sunt inconjurati de trei ori. Un grup de sateni alesi, imbracati in costume negre javaneze, cu steag indonezian la piept, se impart in doua tabere. Acestia simuleaza o cearta, isi prepara “munitia” amestecand alimentele din ofranda intr-un terci si, dupa o scurta rugaciune in javaneza, incep sa “imparta” proiectile in dreapta si stanga, incercand sa atinga pe toata lumea.  A fost la fel de amuzant ca si bataia rituala pe mancare, food-wrestling-ul de Ramadan, despre care am scris aici. […]

  3.  
Adaugă un comentariu: