Pin It

Deschiderea anului universitar

Deschiderea anului universitar

SOLO. Insula Java. Indonezia. Dupa noua ani, ma intorc la universitate, de data aceasta cu mai mult entuziasm. De saptamana aceasta incep cursurile. Programul de acomodare a fost profesionist organizat, am avut intalniri cu rectorul, profesorii, sefii de activitati si mi-am format o imagine asupra institutiei, campusului si posibilitatilor existente. Voi studia urmatoarele:

* Singura disciplina obligatorie este bahasa/budaya indonesia (limba/cultura indoneziana)  timp de un an, 90 min pe zi. Lunea este libera, deci am posibilitatea de a face excursii de trei zile. In afara acestui curs avem libertatea de a alege, sau nu, oricare alte activitati si obiecte de studiu din programele universitatii. Dat fiind ca inca nu cunosc limba, pentru primul semestru am ales doua discipline artistice:

* Gamelan – orchestra traditionala javaneza. Este o clasa in care vom studia si interpreta muzica la instrumentele gamelan. Am inceput, insa, si pe cont propriu lectii de gamelan la universitatea vecina, Institutul de Arta ISI. Am cunoscut un olandez etnomuzicolog, caruia ii face placere sa predea.

* Dansuri traditionale javaneze. Constituie una din traditiile culturale importante ale arhipelagului. In Indonezia dansul face parte din obiectele de studiu obligatorii in scoala elementara, astfel ca toata lumea il practica sub o forma sau alta. In Solo am fost deja la multe spectacole de teatru, dans, si chiar de performance contemporan, incat sunt deja fascinat de miscari. Poate, dupa un an, voi putea sa pasesc si eu la fel de martial precum miticul erou Arjuna pe scenele teatrului javanez.

* Alte activitati interesante sunt pencak silat – arte martiale indoneziene, foarte spectaculoase si batik – curs de arta decorativa pe suport textil (una din traditiile indoneziene intrate in patrimoniul UNESCO), la ultimul fiind si cei mai multi inscrisi din randurile studentilor internationali. Plus toate activitatile clasice specifice universitatilor moderne (speologie, cercetasi, taekwondo, marching band etc.).

M-am inscris deja la biblioteca UNS si la biblioteca universitatii vecine, ISI. Am fost, insa, dezamagit de absenta cartilor despre Indonezia in limbi internationale. Pe de alta parte, ambele biblioteci detin colectii consistente si la zi cu volume dedicate culturii si politicii americane, principal obiect de studiu la disciplinele internationale. Am reusit, totusi, sa asamblez o lista de carti pe teme asiatice, si nu numai, care, cred ca ma vor tine ocupat timp de an.

Cateva cuvinte despre universitate

Universitas Sebelas Maret Solo este in Top 10-ul celor 3000 de universitati din Indonezia. A fost fondata in 1976. Are aproximativ 35 000 de studenti, dintre care 250 la studii doctorale, si 1500 de cadre didactice. Facultatile sunt tehnice, medicale, de stiine exacte si de litere. Campusul este intins, cu peisaj lacustru, cateva zeci de cladiri de studiu, sali de sport, patru moschei, templu hindus, templu budist, biserica, spoturi wi-fi gratuite, cantina si alte facilitati.

Numele universitatii (sebelas maret = 11 martie) are conotatii politice, onorand data de 11 martie 1968, in care presedintele Suharto (azi dictator pentru cei mai multi) a preluat puterea in arhipelag.

Culoarele gri din cladiri si budele decrepite ma duc cu gandul la ASE-ul de trista amintire al anilor ’90. Din fericire, atmosfera este animata, iar zambetele profesorilor si tinerilor indonezieni fac bine moralului. O plimbare prin campus aduce in fata ochilor o serie de activitati de grup: tineri in uniforme kaki atarnati de copaci, fete care sparg lemne in antrenamente de karate, exercitii de prezentat steagul la comandantul de detasament si, pretututindeni, grupe care marsaluiesc intr-o directie sau alta, fac exercitii sincron de toba, defilare, ori stau pe borduri si canta melodii folk. Noaptea, de regula, se aud repetitiile de gamelan sau de cor.

Mi-a placut incurajarea data de rectorul Universitatii la ceremonia de primire a studentilor internationali: „Now, we are family for you”.

Voi petrece un an aici. Sper sa nu am restante.

Pin It
Tags: , , , , , ,
Un comentariu la “Student la Universitas Sebelas Maret”
  1. Dora says:

    Ce-i cu zvastica din ultima poza??
    ah, m-a lamurit dictionarul:

    SVÁSTIC?, svastici, s. f. Obiect în form? de cruce cu bra?e egale, îndoite la cap?t în unghi drept, servind ca simbol religios la unele popoare orientale; cruce încârligat?

    totusi e ciudat sa o vad acolo 🙂 …

  2.  
Adaugă un comentariu: