Pin It

SOLO. Insula Java. Indonezia. Dupa doua saptamani in Indonezia nu pot pretinde ca inteleg mentalitatea locala si subtilitatile societatii javaneze. Cu toate acestea, simt nevoia sa consemnez ceea ce a devenit, pentru mine, o experienta cotidiana – aceea a „omului alb”.

Cu doua luni in urma ma aflam in Scandinavia, drept un est-european intre nordici. Aici, pe cealalta parte a planetei, diferentele culturale dintre mine si un suedez, ori finlandez, se estompeaza. Nu pentru ca omul indonezian ar fi fundamental diferit (nu este), ci pentru ca zi de zi, de dimineata pana seara, ti se reaminteste, de cele mai multe ori involuntar, faptul ca esti un vizitator occidental, din alta cultura si cu un alt statut: adica un „bule”. O asemenea pozitionare te forteaza sa reconsideri anumite imagini si generalizari. Discutand  cu amici indonezieni, ma regasesc spunand „La noi in Europa lucrurile stau astfel, pe cand aici…”.

Oriunde ma aflu in Solo – pe strada, in autobuz, la universitate – atentia imi este solicitata constant. Cel mai adesea de privirile curioase ale celor din jur, de zambete de tot felul, unele irezistibile, altele de-a dreptul amuzante, de saluturi, sau de intrebari de tot soiul. Raspund la majoritatea, pentru ca sunt adresate cu politete si exprima curiozitate sau ospitalitate fata de un musafir.


M-am obisnuit deja cu faptul ca mereu sunt in vizorul celorlalti, cu faptul ca atunci cand intru intr-un magazin toate privirile se intorc spre mine. M-a amuzat ieri cand am trecut pe langa o frizerie. Cineva a dat „alerta de bule”, iar frizerii impreuna cu clientii au intors in sincron capul spre mine. I-am salutat cu o aplecare a capului si le-am zambit prelung. „Selamat siang!”.

Cand intru intr-un warung-restaurant, pana studiez meniul sau discut cu vanzatorul, se face adeseori cerc in jurul meu, fiecare alegandu-si locuri pe scaune ca la spectacol. Lumea asculta ce vorbesc, ce comand, observa cum mananc. Bineinteles urmeaza intrebarile si exclamatiile „Hello mister. Where you from?… Adi Mutu! What you do in Solo? What you think of Indonesia?” etc. Cand incep sa raspund in bahasa indonesia, lucrurile devin si mai palpitante. Am acceptat majoritatea invitatiilor in casele oamenilor, sau la ceai, pe strada. Curiozitatea este reciproca, astfel ca si eu si ei castigam ceva din interactiune. Nefiind intr-un oras turistic, nu am primit propuneri mercantile decat de la conducatorii de becak (ricsa locala), care, desi isi fac meseria, sunt la fel de dornici de comunicare cu un „orang barat” („om occidental”), ca si ceilalti. Alti caucazieni nu sunt de vazut in oras, decat rar, pe bulevardul principal – cate un turist venit sa cumpere textile batik, ori spectatori la teatrul traditional Wayang Orang Sriwedari. Altfel, conform statisticilor oficiale, in Solo traiesc numai 50 de occidentali.

Din ceea ce am observat pana acum, javanezii se comporta foarte cuviincios, incarcandu-si relatiile cu multa caldura umana. Zambesc si rad sanatos – cu pometii bine ridicati si toti dintii vizibili, neratand nici o ocazie in care sa exprime stari pozitive. Indonezia nu pare un loc pentru antisociali. In orasul in care ma aflu, nu pot sa-mi inchipui un loc unde ai putea ramane singur. Totul este colectiv aici – modul cum traiesc, legaturile cu membrii familiei, kampungului sau orasului precum si felul cum sunt gandite casele si strazile. Nu intamplator distractia favorita a javanezilor este sa iasa cu chitara pe terasa si sa cante cu prietenii. Glumeam cu un coleg pe ideea ca javanezii stau singuri doar la toaleta.

Ma izolez doar seara tarziu, cu castile in urechi. Altfel, fantele de aerisire din perete imi asigura contactul sonor cu vecinii de pe coridor – aud cand au musafiri, fac dus (flegmele matinale sunt ceva…), vorbesc la telefon si, bineinteles, cand se aduna sa cante. Si canta mult! Dincolo de fereastra, kampungul abia asteapta sa scot capul pentru a imi zambi. Pe strada, orice om reprezinta un potential interlocutor. Iar daca ma opresc, cautand repaus, Indonezia vine la mine.

Pin It
Tags: , , , ,
4 comentarii la “Omul alb”
  1. luminita Copot says:

    Nu stiu cit de fermecator este totul in jurul tau, dar reusesti sa le descrii cu mare farmec. Sper sa nu te plictisesti de scris…

  2. Nume says:

    Horia este asa de interesant tot ce scrii, nu-mi vine sa cred ca esti in Indonesia!!!! Ce frumos descrii oamenii de acolo. Diferente dintre Scandivania si Indonesia e ca de la cer la pamant, parca esti pe alta planeta. Cum, chiar a stiut careva pe acolo de Adi Mutu?

    PS: Nu ma pot abtine sa nu remarc…. bule… bula 🙂 tot pe acolo!

    • Admin says:

      Da, toata lumea stie aici de Adi Mutu, de la copii de 7 ani, pana la adulti. Fetele imi cer poster, baietii ma intreaba ce noutati am despre fotbalist. Nu ii urmaresc biografia, asa ca nu pot sa le ofer informatii.

      Azi la muzeu, directoarea imi spunea ca nu ii place Adi Mutu, pentru ca e “bad boy”. Il prefera pe Dan Petrescu.

  3.  
Adaugă un comentariu: