Pin It

SOLO. Indonezia. Hotel Gajah Mada. Ora 11:00. De aproape jumatate de ora se aud recitari din Qur’an incrucisate de la doua moschei din zona. In curtea vecina se aude o freza sau asa ceva. De cand am venit aici totul este extrem de zgomotos. Masini, motociclete, pickhammere, in fiecare curte se intampla ceva, se taie, se gaureste, se repara o pompa etc. Obisnuinta cu zgomotele va fi esentiala pentru adaptarea la Asia. Nu mai vorbesc si de cele doua ventilatoare din camera, care duduie incontinuu, inclusiv noaptea.

Pentru moment totul este nou si interesant, chiar si postul AeroporTeve pe care l-am vizionat in aeroport, cu cantece religioase si citate din Qur’an. Mare mi-a fost mirarea sa aud „Morning has broken” a lui Cat Stevens (hippiot convertit sub numele Yusuf Islam) in varianta „Kekasih Allah”, preluata de artistul local Haddad Alwi. Mi-am notat numele si acum am cautat piesa pe net. O puteti asculta mai jos.

Zborul Jakarta-Solo a durat o ora. In aeroportul Soekarno-Hatta din Jakarta am cunoscut o parte din cei care au primit aceeasi bursa. Am calatorit alaturi de Uno, un tailandez istet de 23 de ani, care va studia la aceeasi universitate. Cu el am petrecut ultimele doua zile si impart camera de hotel. Este la fel de interesat de Europa, precum sunt eu de Asia de Sud Est. Conversatiile noastre alterneaza geografic, m-a surprins cu intrebari despre Transnistria, Ceausescu si altele. Este singurul din Bangkok (budist), ceilalti colegi tailandezi vin din sud, din zonele musulmane malay. Cu exceptia europenilor si a chinezilor, ceilalti bursieri cunoscuti au sosit fie din tari islamice (Bangladesh, Libia), fie din zone minoritar islamice ale altor tari (Filipine, Cambogia, Madagascar, Timorul de Est etc.). De multe ori, acestia sunt practicanti mult mai stricti ai traditiilor religioase. Spre exemplu, singura colega complet acoperita, din cap pana in picioare, in negru, inclusiv cu manusi, si doar o crapatura la nivelul ochilor, vine din Tailanda.

Coordonatorii locali, din Solo, sunt Sonny (el) si Kiki (ea), persoane deosebit de primitoare, care ne-au ajutat cu aspectele practice. Am fost impreuna la biroul de imigratie, pentru a depune actele de permis de sedere, apoi la centrul international al universitatii, la biblioteca. Lucrurile par, in linii mari, OK. Ieri am fost si intr-un tur prin oras pentru a vedea ce optiuni de cazare avem. Urmatoarele au fost cele mai interesante:

  1. 18$/luna. Camera mica, pereti scorojiti si miros straniu, dar racoroasa, sub un copac, cu ventilator, internet Wi-Fi si vecini studenti, majoritatea indonezieni. Baie javaneza comuna. Langa universitate.
  2. 36$/luna. Camera de dimensiuni normale, o mica baie privata javaneza, in casa nou-construita. Langa universitate, inconjurata de case ca la tara, capre, gaini, bananieri etc. Eu trebuie sa imi cumpar ventilator.
  3. 116$/luna. Camera in vila de lux, centrala, la 20 min cu autobuzul de universitate. Pereti decorati traditional in stil javanez, lemn sculptat, foarte spatioasa, aer conditionat, internet Wi-Fi, bucatarie, frigider, baie europeana, balcon imens (20 m2), flori in gradina, sala de chill-out unde se poate juca badminton, liniste, proprietar bogat, vorbitor de engleza. Probabil dificil sa vina oameni in vizita. Dar totusi tentant.

Am ales insa varianta 2, fiind mai aproape de Universitate si de viata locala. Si oricum, nu am nevoie de mare lucru, decat de niste metri patrati. Maine ma mut acolo. Plata se face pe un an, iar in casa vor locui doar baieti. Singura regula este „fara fete peste noapte”. Mai vedem!

M-am plimbat prin oras, insa nu inteleg mare lucru din ce se intampla. Ma simt coplesit de mirosuri (de la sublim la infect), zgomote, oameni care se uita la mine si ma saluta, altii care imi spun ceva si apoi izbucnesc in hohote de ras, siluete din becak (ricsa locala) care ma intreaba unde merg, de mizeria de pe unele strazi, canalele pestilentiale, portile traditionale, frumos decorate, de steagurile multicolore care semnalizeaza tarabe, stolurile de lilieci care strabat aerul si, la fel de mult, de zambetele frumoase ale javanezilor. Am incercat sa ma plimb urmarind o harta, dar este imposibil, orasul mi se pare stufos si dupa doua intersectii pierd directia. Mersul pe strada devine uneori obositor, datorita traficului. Aici nu exista trotuare – strada serveste masinilor, motoretelor, ricselor, carutelor, comertului si pietonilor.  Ma voi adapta.

PS: Nu am facut poze pentru ca nu imi place sa scot camera cand toti se uita la mine.


CAT STEVENS – Morning has broken (1976)

HADDAD ALWI – Kekasih Allah

Pin It
Tags: , , , , , ,
7 comentarii la “Primele zile in Solo”
  1. Gec says:

    Javanezii vorbesc in Java?

  2. Admin says:

    Limba oficiala este Bahasa Indonezia, o limba creata din motive politice pentru unificarea intregii Indonezii. Insa in fiecare insula sunt limbi locale, vreo 500 in total. In zona unde sunt eu se vorbeste javaneza centrala, insa toata lumea e bilingva.

  3. Ileana says:

    ce sunt ricsele?

    • Admin says:

      Ricsa este un mijloc de locomotie pe baza de bicicleta. In Indonezia, becakul este format dintr-un scaun pe doua roti, impins la spate de un biciclist. E mijlocul de standard de deplasare in oras, aici nimeni nu merge. Sunt singurul pieton. O sa public la un moment dat o scurta prezentare a becakului, dupa ce o sa studiez mai indeaproape problema.

  4. VeIonut says:

    Sa inteleg din comentariul tau amice ca oamenii de-acolo vorbesc Java cu doua limbi?

    • Admin says:

      Aici vorbesc Java pe SMS. Sunt obsedati cu mesajele text si in general cu orice actiune care se poate realiza printr-un gadget electronic. Lucru tipic pentru Asia, cu asta esti la curent deja 🙂

  5.  
Adaugă un comentariu: